Actualitate

Rabla pentru electrocasnice, extinsă la televizoare și mașini de spălat vase

Programul Rabla pentru electrocansice se va extinde în acest an şi pentru alte produse, fondurile fiind dublate faţă de anul trecut ca urmare a numărului mare de cereri, a declarat ministrul Mediului, Gabriela Gavrilescu. Anul trecut, în trei zile, s-au consumat toți banii din programul Rabla pentru electrocasnice.

”Este extins ghidul de finanțare pentru televizoare și mașini de spălat vase. Vrem să extindem acest proiect Rabla pentru electrocasnice și pentru instituțiile statului, și pentru primării, și pentru alte instituții. Eu, de exemplu, am scos peste 11.000 de kg de DEEE-uri din subsolul Ministerului Mediului, computere de nu știu câți zeci de ani, televizoare, carcase. Peste tot există astfel de deșeuri și-mi doresc ca, în felul acesta, să ajutăm instituțiile statului să-și cumpere echipamente noi care nu consumă energie multă, care ocupă spațiu puțin, sunt plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câștig, începând de la mediu până la plăcere”, a spus ministrul Mediului, menționând că pentru instituțiile publice încă nu a fost finalizat ghidul de finanțare.

Anul trecut, Ministerul Mediului a acordat vouchere de până la 400 lei celor care s-au înscris în program și care și-au putut achiziționa echipamente electronice și electrocasnice de uz casnic noi, cu eficiență energetică clasa A++, A+++. Voucherele s-au scăzut din prețul de achiziție de noi echipamente, astfel: voucher 200 lei: mașini de spalat rufe A++, voucher 300 lei: mașini de spalat rufe A+++/ Aparate de aer condiționat A++, A+++/ frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare A++ și voucher 400 lei: frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare A+++.

Persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui echipament eligibil, în schimbul predării unui echipament uzat vechi echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1. Cetăţenii pot achiziţiona mai multe echipamente în schimbul predării unui număr echivalent de echipamente uzate vechi, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.

La momentul predării echipamentului nou-achiziţionat, comerciantul va ridica echipamentul vechi, cedat în schimbul voucherului de finanţare.

Comercianţii care doresc să participe în Program şi care îndeplinesc criteriile incluse în ghid se pot înscrie prin depunerea dosarului de validare electronică, după publicarea Ordinului de ministru şi demararea sesiunii de înscriere în vederea validării comercianţilor.

1 comentariu

  • vacucere pentru comercianti!
    noi suntem doar cei ce le spalam banii!
    fix cu aceste sume cresc preturile la electrocasnice!
    asa a fost si la masinile electrice/hibride!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paradox romanesc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS