Actualitate Recomandări

Cum îşi astupă Primăria Bistriţa urmele după ce a tăiat copacii de aliniament stradal (FOTO-VIDEO)

Mai mulţi copaci de aliniament stradal au fost tăiaţi de pe Bulevardele Republicii, Independenţei şi de pe strada Gării, iar în loc să planteze alţii în locul lor, aşa cum prevede legea, Primăria Bistriţa a decis să astupe locurile în care aceştia au crescut cu pietriş şi dale.

Marius Bălan atrage atenţia că se încalcă legea spaţiilor verzi şi se irosesc şi banii publici, întrucât trunchiul copacului tăiat se umflă şi trotuarul se ridică. Explicaţii în VIDEO:

„E o lucrare de doi bani, acoperim ceva să nu se mai vadă. Din start e o abordare proastă pentru că acest trunchi se va umfla şi va ridica trotuarul. Mai mult decât atât, Legea 24 a spaţiilor verzi spune foarte clar că trebuie înlocuiţi arborii de aliniament. La uscare se pregăteşte locul, iar când timpul permite, se înlocuieşte nu se acoperă sub forma pe care o vedem astăzi”, a spus Marius Bălan.

Ecologistul spune că va face o petiţie la Garda de Mediu şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud pentru a atrage atenţia Primăriei Bistriţa să respecte legislaţia de mediu.

„Eu am numărat numai în perimetrul acestei străzi, respectiv pe Bulevardul Republicii, pe Independenţei, pe Gării, zeci de arbori de aliniament pierduţi prin această metodă de lucru proastă pe care administraţia a înţeles să o practice. S-a tăiat în copac, iar în locul s-a adus pietriş, au acoperit ca pisica să nu se mai vadă că a fost copac şi s-au adus şi dale pe care să le pună peste urma copacului care a trăit aici probabil 40-50 de ani după grosimea trunchiului. Sunt nişte lucrări imposibil de a fi acceptate. Nu aşa se lucrează pe bani publici. Asta înseamnă că pe cei din administraţie îi doare în bască de aerul pe care noi îl respirăm. Să nu uităm că ani de zile, această zonă, de la Poşta Veche, a fost monitorizată de APM pentru calitatea aerului, iar în această zonă unde ne aflăm numai în anul 2017 s-au înregistrat trei depăşiri ale parametrilor de calitate a aerului. Aşa facem ca să avem un aer mai curat? Înlocuim copacii cu dale?”, a întrebat retoric Marius Bălan.

Ecologistul admite că unii copaci erau atât de uscaţi încât era necesar să fie tăiaţi, dar Primăria Bistriţa era obligată să planteze alţii în locul lor, aşa cum prevede legea, nu să le astupe trunchiurile.

11 comentarii

  • N-are rost sa fim asa rigizi. Zonele astea ar avea nevoie de o regandire, de un update si abia apoi replantati arborii pe un alt amplasament.

    • Problema nu e că suntem noi rigizi, ci că administraţia locală îşi bate joc de natură, de lege şi de noi toţi, în final.
      Pe strada Alba Iulia au tăiat toţi copacii şi nu au plantat nici măcar unul, chiar şi pe alt amplasament. Ca să nu mai spun că degeaba plantezi 2 pomi pe Calea Moldovei după ce ai tăiat 20 pe Independenţei. În plus, un copăcel abia plantat nu poate înlocui unul de 40-50 de ani în ceea ce priveşte aportul de oxigen !
      În Piaţa Centrală vrea să taie mai mult de jumătate şi să-i înlocuiască cu beton. În tot oraşul a „toaletat” pomii de au rămas cu un sfert din coroane ! Nu mai găseşti pic de umbră pe străzi !
      În vremurile astea, în care nu putem nega încălzirea globală, în loc să plantăm copaci, îi tăiem, apoi ne mirăm că în aprilie sunt 35 de grade şi în iulie nu putem respira !
      Există soluţii să împăcăm şi capra şi varza, dar pentru asta trebuie inteligenţă şi deschidere la dialog, ceea ce îi lipseşte total actualului primar.
      Oraşele occidentale caută soluţii să aibă cât mai multă verdeaţă, Creţu toarnă betoane peste tot ! Cred că omul ăsta pur şi simplu urăşte natura !

    • Nu Teo asta inseamna modernizare dar pentru niște ghiolbani de pe valea Bargaului ajunsi la oras este greu de inteles! Facem caz ca se taie copaci sau ca se toaleteaza dar cand la cea mai mica furtuna cad peste masini si oameni luam pozitia pioasa „asa a vrut Domnul!” Penibilitatea ajunge la cote maxime in acest oraș mai ales atunci cand are si botanisti care sa o întrețină! Facem caz pentru cativa copaci care se taie in oras dar nu comentăm de faptul ca zilnic Romania pierde paduri cat suprafata orasului Bistrița! Dar voua va place natura si sunteti toti ecologisti! Vai de capul vostru!

  • A verificat cineva cand si-a facut c ultimul examen psihologic? Atata sadism combinat cu fudulie si prostie nu am vazut nici in cele mai dure filme japoneze…

  • La Bistrița, bunul plac,
    Mai doboară un copac,
    Drujba luba, drujba laba,
    La Bistrița merge treaba.
    Drujba laba, drujba luba,
    Zici că tai trestie-n Cuba.

  • da faptul ca s-au inlocuit spatiile verzi cu parcari e ok??????
    ca nu mai putem umbla pe jos numai cu masini de la scara blocului pana la magazinul de paine???? catre spatii verzi au fost distruse??? ca urla toti ca le trebuie parcare!!!! in loc sa rareasac mersul cu masina in favoarea spatiilor verzi? uite asa se ajunge la betoane peste betoane!!!!

  • Nu o zic in nume de rau, dar acel copac bloca vizibilitatea la trecerea de peitoni. Eu era sa lovesc un cuplu acolo din cauza acelui copac. Deasemenea, era sa fiu lovit la randul meu in exact aceeasi zona.
    Vorbesc strict de “excopacul” din filmare, nu are de ce sa fie replantat atata timp cat restrictioneaza vizibilitatea la trecere.
    Nu stiu daca o sa-mi dati sau nu dreptate, dar prefer sa fie un copac taiat decat sa fiu eu sau cineva drag lovit de masina, respectiv sa lovesc din cauza lipsei de vizibilitate.

    • Asa este Alex, cei doi copaci au fost taiati la cererea inspectoratului de politie care a răspuns cererii politiei rutiere dar trebuie sa promovam toate (….) in loc sa ne informam inainte! comentariu editat

    • Nu copacul e de vina .. ci ala care nu stie cum sa aseze semnele sa fie vizibile. Nu tai un copac ca sa se vada un semn.. cu muti semnul intrun loc cu vizibilitate.

  • Ceea ce zice Alex este total fals. Era un copac de cel putin 40 de ani care strajuia zona, inalt si cu coronament la inaltime. Pana acuma in Bistrita nu s-a auzit nici un caz in care zebra si panourile la treceri de pietoni sa nu fie vizibile din cauza copacilor. Noi bistritenii care avem carnet de zeci de ani am stiut sa conducem preventiv si prezenta copacilor nu ne-au creat probleme. Datorita neatentiei soferilor care s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie si multi din ei nu au nimic comun cu sofatul se intampla necazuri. sa nu uitam ca procentul de analfabeti functionali a ajuns la cote ingrijoratoare. Ce ne facem insa ca asemenea poze prezentate de domnul Balan, le gasim absolut pe toate strazile si trotuarele recent dalate. Prostia celor care au lucrat si nebagarea-n seama a beneficiarului se vede la tot pasul. Astfel in afara de masacrul bine pus la punct al primariei fata de copaci, Bistrita a pierdut sute de arbori tocmai datorita acestor lucrari de mantuiala.Balan are dreptate ca sesizeaza aceste aspecte. Faceti va ror plangeri si la Garda si la Apm , desi pe estia -i doare in dos de starea mediului, cu toate ca pentru asta sunt platiti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS