Actualitate

Apă din pasărea de fier pentru stingerea incendiului din Munţii Rodnei

Un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) intervine, marţi, în Bistriţa-Năsăud pentru stingerea incendiului de pădure din Munţii Rodnei, localizat în Vârful Cădăruşa şi în zona Izvorului Comarnicilor.

Elicopterul a sosit în Bistriţa-Năsăud în jurul orei 15.00 şi se alimentează cu apă din lacul de acumulare de la Colibiţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă Bistriţa-Năsăud, Vasile Trifan, a declarat că elicopterul e de tip MI17, fiind dotat cu dispozitiv de stingere a incendiilor.

„Elicopterul transportă câte trei mii de litri de apă odată şi va acţiona în zona în care mai sunt focare. Se alimentează din lacul de acumulare de la Colibiţa. Nu ştim exact cât va rămâne în zonă”, a declarat el.

Peste 50 de persoane se află în Munţii Rodnei, la peste 1600 de metri altitudine unde a izbucnit un incendiu de pădure din proprietatea comunei Parva care a afectat, până acum, 24 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră, doborâturi şi plantaţii de puieţi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS