Social

IPS Andrei, la hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

ACTUALIZARE În Duminica a 2-a după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Români, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Telcișor-Buscatu, cu prilejul hramului.

La Sfânta Liturghie oficiată de IPS Andrei pe Altarul de vară al mănăstirii au participat oficialități locale, în jur de 1.000 de credincioși din zonă și un sobor de 13 slujitori.


În cuvântul de învățătură adresat la Duminica Sfinților Români, marcată ca în fiecare an în duminica a doua după Praznicul Cincizecimii, Mitropolitul Andrei a explicat faptul că în toate neamurile, Dumnezeu a lăsat să fie sfinți. Mitropolitul Clujului a evocat câteva personalități religioase cu viața sfântă, cum au fost Paisie Olaru, Ilie Cleopa sau Arsenie Papacioc, informează Radio Renașterea.

Starețul așezământului monahal, părintele Porfirie Țanc, a fost ridicat la rangul de protosinghel.

La finalul slujbei, IPS Andrei le-a împărțit copiilor prezenți cărți de rugăciune, iar obștea monahală a oferit tuturor credincioșilor care au participat la sărbătoarea hramului, pachete cu hrană.

Schitul ”Duminica Tuturor Sfinţilor” Telcișor-Buscatu a fost înfiinţat în anul 1995, la propunerea pr. Paisie Iloaie, stareţul de atunci al Mănăstirii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ţara Năsăudului. Potrivit starețului Porfirie, între anii 1995 – 1997 s-a construit o biserică din lemn în stil maramureşean, care la data de 22 iunie a fost sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. În anul 2008, datorită faptului că numărul de vieţuitori ai Mănăstirii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ţara Năsăudului a scăzut foarte mult, schitul Telcișor-Buscatu a rămas fără vieţuitori. În 2011, IPSAndrei a hotărât reînfiinţarea schitului şi trimiterea a doi vieţuitori de la Mănăstirea Nușeni. Un an mai târziu, în cadrul Sinodului Mitropolitan, s-a decis că schitul Telcișor – Buscatu să primească statut de mănăstire.

1 comentariu

  • Un loc binecuvântat dar care, așa cum se cade oricărei mănăstiri, pune „oleacă„ la încercare voința și putința pelerinului.
    Cu atât mai mare este răsplata, cu cât efortul este pe măsură.
    Dumnezeu să-i binecuvînteze pe toți credincioșii care s-au ostenit, în orice fel, pentru organizarea sau participarea la hram.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS