”Încă departe de realitate și normalitate. Un pas a fost făcut. Mai sunt o mie”

”Si totuși se mișcă! Nu a trecut nici măcar un an de la recepția lucrărilor (n.r. – de la Campusul Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița) și iată că se lucrează la reglementări și după o cerere și o copie certificată după buletin accesul pe terenurile de sport va fi posibil. Noroc că a venit Horea din Anglia! Sigur, ar mai fi câteva detalii pe care le citez din scrisoarea nepotului: „la aproape zece luni de la inaugurarea campusului acele terenuri nu au încă dotările elementare (panourile de baschet). Pe lângă asta, trebuie amintit și faptul că marcajul nu este corespunzător standardelor, gardul este rupt în mai multe locuri, iar stâlpii de iluminat nu sunt acoperiți cu bureți de protecție, reprezentând un pericol iminent pentru oricine dorește să practice activități sportive pe acel teren.” Dar, este adevărat că despre terenurile alea n-a venit încă vorba. Și e drept că copiii sub 14 ani nu au buletin ca să poată viza ceva direcțiunea”, scrie pe Facebook Alexandru Toniuc, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, fost consilier municipal.

El a adăugat: ”Părerea mea este că abordarea actuală este încă departe de realitate și normalitate. Dacă se mai lucrează mult la regulament vacanța elevilor va fi trecută. Fără regulament, pe stadionul nimănui de la Gloria se desfășoară de ani de zile activități sportive fără ca cineva să aducă „prejudicii instalațiilor din incinta sportivă” sau să constatăm că „lasă resturi menajere ori devastează anumite zone”. E doar eterna poveste cu „drobul de sare”. Pentru ca „persoanele rău intenţionate să poată fi trase la răspundere” trebuie să „ai cu ce”. Deci, dacă te preocupă acest aspect ar trebui să afișezi exact ce a zis doamna director pe gardul stadionului și să ai în curte gardianul și poate încă un polițist local (din ăia care o freacă toată ziua pe pietonal) și treaba e rezolvată. Dar, deocamdată e ok. Un pas a fost făcut. Mai sunt o mie. 

PS: Am citit pe undeva că se vor aloca 8.000 de lei pentru coșurile de baschet. Un panou de baschet va fi mai ieftin decât un perete de la cușca veveriței (aia inițială, nu asta cu confort sporit) și o cincime din costul de realizare a marcajului unei singure treceri de pietoni. Mi se pare și normal. Dacă atâția ani s-a putut fără coș de baschet în Bistrița, nici nu merită mai mult”.

VEZI și: Permis sau interzis?

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. electricianul

    Si Consiliul Judetean e institutie publica, iar domnul Toniuc e platit din bani publici. Daca cerem ca dupa ora 16.30 sa poata intra oricine in biroul dumnealui si sa-i utilizeze calculatorul pentru navigare pe net, oare va avea aceeasi abordare?

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.