Actualitate

Agent de la Poliția Rutieră, condamnat pentru corupție

Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud informează într-un comunicat că ”Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus condamnarea inculpatului G. Dorel la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 4 ani, interzicerea dreptului de a mai exercita profesia de poliţist pe o perioadă de 3 ani și prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (25 de acte materiale)”.

Hotărârea luată în 20 decembrie 2018 a rămas definitivă prin neatacare cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

”În fapt, în perioada octombrie 2015 – august 2017, agentul de poliție G. Dorel, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență, a pretins și primit de la mai multe persoane, printre care și un investigator sub acoperire, diverse sume de bani, cuprinse între 50 și 300 lei, în scopul neluării măsurilor legale care se impuneau cu privire la abaterile constatate. În noaptea de 28/29.08.2017, agentul de poliție a fost prins în flagrant după ce a pretins și primit suma de 150 lei de la un investigator sub acoperire”, se mai arată în comunicat.

Dosarul penal a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, iar probatoriul a fost administrat în baza ordonanțelor de delegare, emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

6 comentarii

  • Pentru 100 de euro a fost condamnat??? Serios??? Dar cu politicienii corupti si care fura bani sau arunca banii pe tot felul de investitii aiurea si care pur si simplu se joaca cu destinele noastre din cauza incompetentei lor. Ce castig eu cetateanul simplu ca un agent de politie este condamnat cu suspendare pt 100 euro cand orasul are gropi peste gropi, strazi care nu au iluminat public, nu au canalizare, nu au apa curenta, scolile au wc-uri in curte, dar avem partie unde se baga bani la greu din banul public. Dar cu camatarii si valutistii cum ramane??? De 25 de ani sunt la trotuar in decebal si politia nimic??? Procurorii nimic??? Ar trebui toata politia sa fie suspendata ca nu au combatut camataria si traficul cu valuta de 25 de ani.

    • Tu-ti imaginezi ca daca un politist care vede un dement cu un beemveu pe strada ca merge cu 90 la ora si nu-l opreste ca i-a dat cu o seara inainte 100 de euro, ca nu are curaj….e vinovat de o crima pentru ca in secunda urmatoare ala da peste un copil cu rucsacul in spate, pe trecerea de pietoni…intorcandu-se de la antrenamentul de karate?
      Ai mai bine grija de porcul tau!
      (iti imaginezi ca daca nu se inventau chinzeii nu mai intrai acum in anul porcului!…stateai asa cu botul intr-o bariera si nu puteai trece…si ramaneai …caine!!!! )

    • Domnule Anul Porcului!
      Tu ai fi vrut sa fie 1.000.000 euro?
      Daca citesti articolul el a luat de 25 ori .
      Eu cunosc o persoana care daca vede o masina a prefecturii ca depaseste pe linia continua e in stare sa faca plangere penala pentru acel sofer , justificand CA EL NU PLATESTE SALARII LA TOTI PROSTALAII SA AJUNGA SOFERI PE MASINILE CUMPARATE DIN BGUGETUL DE STAT!
      Nu l-am intrebat ce ar spune de mita de 100 de euro pentru un politist.
      Cred ca ar angaja mercenari!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS