Actualitate Social

Află cine îi ţine treji noapte de noapte pe locatarii de pe Aleea Voinicului

„Să iubim şi câinii vagabonzi”, e refrenul unui cântec celebru. La acesta am putea adăuga „şi să-i hrănim, pe oameni să-i înnebunim”. Se întâmplă pe Aleea Voinicului din Bistriţa.

Un locatar de pe această stradă i-a semnalat primarului Ovidiu Creţu că o iubitoare de animale aruncă diverse resturi de mâncare câinilor vagabonzi, aşa încât pe strada respectivă s-a format „o adevărată grădină zoologică”.

“Nu ştiu dacă aţi dori să staţi pe strada Aleea Voinicului, în spate unde este centrala de apă. Datorită unei doamne iubitoare de animale care aruncă tot felul de resturi de mâncare pe drum, s-a format o adevărată grădină zoologică (majoritatea câini). Nu ar fi o problemă prezenţa animalelor, deşi uneori ne pun chiar viaţa în pericol, dar am ajuns noi, locatarii, domnule primar să nu mai putem dormi noaptea. Acuma este ora 5:12 dimineaţa, evident. Tocmai am fost vizitaţi de un câine care a lătrat până ne-a trezit pe toţi”, susţine un cetăţean care i-a scris primarului.


El adaugă că iubitoarea de animale încerca, în timp ce el scria mesajul către edil, să-l liniştească pe animal ţipând de la etajul al doilea.

“Doamna în cauză tot încercă de la etajul doi să-l facă să tacă.Nu cred ca vi se pare normal să ajungem din pricina unor câini care, pe lângă faptul că ne ameninţă viaţa, să nu ne lase să dormim nici noaptea ca să putem merge liniştiţi la serviciu”, mai notează el.

Omul îşi încheie rugăminte ca primarul să intervină urgent oferind încă o informaţie: “câinii tot merg şi vin, un adevărat tranzit”.

“Aşteptăm rezolvarea doar din partea dvs, domnule primar. Avem nevoie de odihnă pe timpul nopţii. Vă mulţumim anticipat!”, îşi încheie omul mesajul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS