Actualitate

Aceste produse nu le veți mai găsi de acum în magazinele Lidl

Lidl anunţă că începând cu 15 august renunță la vânzarea anumitor produse din magazinele sale. Drept urmare, nici în cele două magazine din Bistrița nu mai are rost să căutați articole de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie.

Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, şi va analiza viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire.

Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. Compania spune că acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare.

În acest sens, compania ia măsuri precum, crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 și certificarea TUV Austria.

Ca parte a aceleiași strategii mai ample, anunțată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile. Mai multe detalii, pe green-report.ro

Pe de altă parte, reamintim că, la Bistrița, Lidl va face un nou magazin pe strada Andrei Mureșanu, locul unde astăzi se află firma Rapid. Aici au început lucrările de demolare a vechii clădiri, așa cum reiese dintr-un film postat de prof. Ioan Bâca pe Facebook.

Etichete

5 comentarii

  • Multumim mult UE pentru transformarea industrii romanesti in hipermarketuri, agenturiile straine si-au atins scopul, rapidul in lidl turnatoria in aushen iar daca analizam la nivel de tara e durere,nici cele 2 razboaie mondiale la un loc nu ne-au facut atata paguba,pacat de toata munca parintilor nostrii,multumim tuturor politicienilor nostrii din ultimii 30 de ani adevarati vanzatori de neam si tara, m-am convins, tara asta are nevoie de alt popor.

    • Amice Pelin, eu, curios din fire, doream să văd ce nu mai putem cumpăra de pe piață . Citesc articolul , mă lămuresc, și zic: OK (e de bine) ! Curios, cum ziceam, văd că sunt și comentarii . „Pelin-e” ! Sper că numele Pelin este adevărat , altfel părerea ta chiar nu contează. Nu-nteleg de ce nu vă asumați numele, numele adevărat, așa cum părinții voștri au fost convinși că-l meritați ! Citind comentariul tău m-a apucat o tristețe „iremediabilă”. Sunt convins că nu ai mai mult de 30, de ani. Ști ceva ce a fost atunci ? Se pare că trăiești din ce , greșit, ți-au spus ai tăi părinți . Industria românească nu putea să reziste într-o competiție reală, adevărată, dar putea să mențină doar segmentele performante cu mai puțin ,zic eu, și nu sunt neavenit, de 20-15 /00. Întrebarea este de ce puterea de atunci nu și-a asumat prosperitatea noastră ? Cu o minimă indulgență vreau să-ți spun că modul cu ai scris comentariul tău este de nivelul unui agramat obsesiv din zilele noastre . Îți propun o înțelegere : dacă cunoști o profesoară, profesor de limba română, punei in față conversația noastră . Greșelile tale sunt grave, n-o să le mai faci, sper, ale mele, cu voință introduse, trebuie să ți le explice „profu’. Cu speranța că am putea deveni schimbători de opinii, depinde de tine, îți spun : numai bine !

    • Neicuşorule Popa, mai încetişor cu pianul pe scări. Textul scris de matale, pare a fi a unui filosof de tip “telectual” şi de aceea nici nu-l apreciază nimeni (ai ZERO voturi-!). Explicatia ar fi aceea că probabil te pricepi la gramatică, la fel ca şi la industrie.
      In schimb, cel scris de domnul Pelin (chiar cu greşeli gramaticale) spune nişte adevăruri pe care toată lumea le ştie, dar de care matale habar n-ai.
      *Afirmi printre altele: “…nu sunt un neavenit”. Iată ce ne spune DEX-ul: NEAVENÍT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu]. Adică exact aşa cum e comentariul matale: fără valabilitate.
      *Dar de: “punei în faţă conversaţia…” – ce zici? Dar “profu” de română?
      Bătaia de 24 la ZERO (vezi voturile cititorilor) în favoarea lui Pelin, confirmă clar, cele scrise mai sus.

    • Rapid în Lidl, turnătoria în Auchan, ICIL-ul în Altex, fabrica de bere și matcon-ul în tentativă de mall, Ario în Dedeman, MAT-ul în Kaufland, FLP în bazar turcesc, Teracota pusă la pământ, CPL-ul la fel, terenul de zgură unde făcea tineretul sport în Lidl. Iar fabricile care mai stau în picioare sunt din cauză că nu le vrea nimeni, ele sunt în faliment, de exemplu Mecanica/Mebis. Ar fi și câteva excepții, câteva fabrici care au reușit tranziția de la sistemul socialist centralizat la economia de piață, cum ar fi Comelf, Rombat, Teraplast, Raal.

  • Sistemul e simplu. Sacoșe Lidl din plastic gros, rezistente, care să aibă în mâner un cip încorporat. O duci la cumpărături, se scanează mânerul, iei produsele, și la 10 folosiri ale aceleiași sacoșe primești un bonus oarecare. În timp asta va duce la educarea consumatorului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS