Actualitate

”Acest tribut absurd poate fi oprit de către noi toți, cât mai mulți, uniți și implicați”

”Susțin petiția online împotriva tăierii arborilor din Piața Centrală a municipiului și înlocuirea acestora cu betoane, orice titulatură sofisticată vrând să poarte acest demers sinistru, iar în calitatea de consilier local ce vremelnic o dețin, pentru a da consistență întregii coeziuni a tuturor mesajelor și semnăturilor ce susțin această petiție, adresez și cu această ocazie invitatia ca toți cetățenii interesați cu adevărat de soarta orașului nostru să participe în număr cât mai mare la ședința de Consiliu Local în care se va supune aprobării acest proiect. Dar și la celelalte ședințe de Consiliu, locul unde toate deciziile prind viață iar apoi le resimțim cu toții acum din punctul de vedere al banilor publici risipiți și ai căror contributori direcți suntem cu totii, iar pe viitor, noi și copiii noștri, din punct de vedere al nefiabilității niciunui proiect pus în scenă de actuala administrație locală PSD (pârtia de schi fără zăpadă, podul ce nu duce nicăieri, închisoarea veverițelor și multe altele), creând o proastă faimă la nivel național Bistriței, oraș renumit altădată prin oaza sa de verdeață și eleganța sa”, a menționat pe pagina sa de Facebook consilierul municipal PNL Diana Morar, președinte OFL BN:

”Ca un laitmotiv al întregii guvernări locale oferite de PSD până acum, ignorând legile naturii, se taie sistematic copaci fără a-i înlocui cu alții, ca un fel de tribut absurd adus lucrărilor exagerat de scumpe și făcute de mântuială, fără a mai vorbi de inutilitatea lor. Cele mai reprezentative exemple sunt chiar lângă noi, s-a defrișat dealul Cocoș pentru ca s-a proiectat greșit pârtia fără zăpadă și avea nevoie de “o buclă”, s-au tăiat copaci pe o multitudine de străzi în municipiu pentru a linia cu bidineaua parcări la prețuri exagerate, iar exemplele ar putea continua.

Cert este că Bistrița nu mai este în prezent acea oază de verdeață frumoasă, pentru simplul fapt că nimeni nu a mai înlocuit copacii uciși. Suntem în fața unei noi provocări de acest gen, însă acest tribut absurd poate fi oprit de către noi toți, cât mai mulți, uniți și implicați direct în ceea ce înseamnă destinele orașului nostru”.

Foto: Piața Centrală

4 comentarii

  • Perfect de acord cu dvs stimata doamna consilier DIANA MORAR. Multumesc pt. necesara lamurire si pt. mesajul trimis de OFL- BN. Nu este insa suficient. Din pacate si colegii d-vs din PNL care sunt consilieri locali, au sustinut in parte prin votul lor aceste ineptii ale administratiei condusa de OTC. Va trebui sa ne intalnim intr-un alt cadru si sa va expun faptul ca aveti grave lacune in ce priveste protectia MEDIULUI din mun in general. Nu imi explic de ce cons. PNL pe care-i stimez, au dat votul pt. o alta distrugere de spatiu verde si ma refer la proiectul parcarii din parcul si piata MIHAI EMINESCU. Si in cadrul proiectului din Piata Centrala ati bajbait si nu ati fost fermi. Acuma ca vedeti reactia cetatenilor am impresia ca va auto sesizati si regretati. Este bine si asa. De asemenea nu ati obligat administratia sa incadastreze corect toate sp. verzi care evident sunt verzi si nu GRI cum vrea primaria sa le transforme. Stim bine ca perimetrele verzi din Eminescu, Piata CEntrala, scuarele de pe b-dul Republicii, parculetul de pe GEN. Balan de langa Capela cimitirului central nu sunt incadastrate . Ele stau in asteptarea unor proiecte care sa le distruga. Astept propunerea PNL-pt. o viitoare conferinta de presa comuna ca sa lamurim toate aspectele. Va Multumesc si va doresc petyrecere frumoasa de 1 MAI !

  • Sa nu uitam totuși că consilierii PNL au votat în unanimitate „pentru” Planului Urbanistic de Detaliu „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – concurs de soluţii” în iunie 2015. Susținând Hotărârea nr.78/24.06.2015 au aprobat exact tăierea arborilor din Piața Centrală împotriva căreia protestați acum. Era mult mai util ca colegii dvs. consilieri PNL să nu fi votat atunci eliminarea arborilor din Piața Centrala. Nu mai insist asupra faptului că tot colegii dvs. din actualul PNL au aprobat atât SF-ul cât și contractarea creditului pentru pârtia de schi. Sunt lucruri deja cunoscute de către toți cei care au fost interesați de subiect.
    După ce ai aprobat ceva, ulterior, părerile de rău sunt tardive și mănifestările de genul acesta sunt ipocrite și politicianiste. Dar, nu lipsite de interes pentru cei cu memoria scurtă. O conferința de presă comună cu cei care susțineau în 2015 desfințarea spațiilor verzi de pe Bulevardul Independeței în favoarea parcărilor va fi cu siguranță o acțiune reușită și un exemplu desăvârșit de green washing politic.

  • Alexandru Toniuc ; vezi ca aluneci in aceeasi ipocrizie. Era vorba de o cerere scrisa de mine personal insotita de 30 de semnaturi ale vecinilor printre care 20 de agenti comerciali. Nu a fost introdusa de partid(PER) si nu a fost politizata de nimeni si nu a fost supusa votului de sedinta. Lipsa de parcari in special pt. agentii care vin la munca aici, au facut ca toti sa ceara acest lucru. Era vorba de trei scuare care numai spatiu verde nu poate fi, in felul in care arata. Vesnic si in prezent in fiecare an acel loc este tasat de rotile masinilor care opresc la vestita pitzerie de pe INDEPENDENTEI. Am solicita locuri de parcare ca pe B-dul Rep. cu parcometru. Primaria in schimb a gasit o solutie idioata si a imprejmuit cu tarcuri(garduturi) doua perimetre de zici ca esti la STANA. Din nou incompetenta si lucru de mantuiala . Daca tot te insemni cu postari peste un subiect care nu iti apartine, fi corect si informeaza corect. Docuimentul si continutul sunt la mine si il pot face public daca e cazul. Sa nu amestecam merele cu perele. La revedere !

  • La ora 01 .36 somnambulul toniuc avea ceva de spus. A uitat ca postul de consilier i s-a datorat in exclusivitate neastamparatului verde Balan.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS