Accident teribil pe str. Industriei din Bistriţa. Un tânăr inginer a murit lovind pasarela, maşina e zob

Holistic

(FOTO) Grav accident de circulaţie la Bistriţa pe strada Industriei. Un şofer a intrat cu maşina într-un stâlp al pasarelei. Impactul a fost devastator, iar şoferul a murit. Iniţial, cei care au sunat la 112 au crezut că autoturismul ar fi căzut de pe pasarelă atât de zdrobit arată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Diana Pintea, a declarat că la volan era un tânăr de 27 de ani care a lovit stâlpul de susţinere a pasarelei. În urma impactului, şoferul a murit. Poliţiştii fac cercetări să afle cauzele în care s-a produs accidentul.

Foto credit de la accident: Veronica Petruţ – Observator BN

Potrivit unor surse, şoferul se numea Andrei Pintican şi era inginer electronist la Biami Auto Bistriţa. Era pasionat de maşini puternice şi conducea un BMW. Cum nu s-au găsit urme de frânare este luată în calcul şi ipoteza sinuciderii.

Andrei Pintican a absolvit Colegiul Tehnic InfoEl din Bistriţa în 2011, apoi Universitatea Tehnică din Cluj. Se căsătorise anul trecut cu Iustina, învăţătoare la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Nunta a fost în 27 mai, dar surse apropiate celor doi spun că mariajul nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit şi că astăzi ar fi primit sentinţa în urma procesului de divorţ.

 

Sursa foto: Facebook Andrei Pintican

Într-o filmare făcută la faţa locului apare o tânără care ţipă: „Unde-i Andrei? Unde-i Andrei? Nuuuuu!”.

ACTUALIZARE

„Fostul nostru coleg, Andrei Pintican, s-a stins din viață în urmă unui accident rutier. Circumstanțele sunt mai puțin importante! Îmi amintesc că aprobam postările unora dintre voi și, până reușeam să o găsesc și să încerc să răspund, Andrei lasă deja un comentariu cu soluția problemei! Ca fondator al unei comunități de pasionați auto vă spun că dacă toți am fi pe jumătate altruiști cum era el, nu am mai avea nevoie de postări pe fb să aflăm o soluție… Am opri pe marginea drumului și cineva CU SIGURANȚĂ ne-ar ajută! Și ce este frumos este că nu ar pretinde nimic în schimb! Odihnește-te în pace, OM BUN!!!💔😔😢 „, a scris pe Facebook Andrei Cristian Gheorghe pe Grupul BMW E46@România.

Google Ads

Comentarii

    • BMW

      Nu o sa vezi niciodata un dobitoc intr-o …skoda sau seat!
      Cand o masina vrea sa intre in fata mea fara sa se asigure sau nu semnalizeaza …niciodata nu ma insel cand spun…SIGUR E UN BEEMVIST! (nici acum dupa ce am citit articolul…..nu ma dezamagit afirmatia! )

      (-37)
    • cu treaba buna

      selectia naturala…. iti dai seama daca asta avea bani ce masina isi lua… din ce se vede, este tipul de masina specifica tuturor parvenitilor ce tind cu orice pret spre bogatie… se pare ca ingineria nu l a emancipat intelectual suficient de mult incat sa nu fie buiac, cioban la volan. Gena rurala isi spune cuvantul ca in orice etalare a vietii… pacat de sufletul lui nepregatit ca viata oricum trece…

      (-69)
    • Nobody

      Ma cretinilor ,habar nu aveti prin ce trecea ,efectiv asta a fost decizia lui,majoritatea vorbiti din basme ,cine il cunostea stia ca era un om deosebit ,o persoana de ajutor,cum multi dintre voi nu sunteti si nici nu o sa fiti niciodata !pacat ca pleaca ingerii de pe pamant si raman uscaturile .
      Dumnezeu sa-l ierte !

      (119)
    • ion

      No Iustina,acum poti striga”unde-i Andrei”. Cat timp a trait nu prea ai fost interesata de el.

      (50)
    • oz.

      cred ca materialismul femeilor omoara barbatii.. bani viseaza c.vele iar barbatii in loc sa le … bine, pun suflet la prostiile din capul lor. vorbesc in general, nu ma refer la acest eveniment sau la persoanele in cauza!

      (1)
  1. ecologistul

    BMW-ul nu se dezminte si este dupa chipul si asemanarea sinucigasilor. Sicrie pe patru roti. Pacat mare de tineretea omului !

    (-30)
    • Anonim

      Multi nu ati condus un BMW in stare buna si nu aveti cum sa stiti ce masina este cu adevarat masina . Am avut si skoda si mercedes si alte “masini” si acum am BMW dar tocmai acum am vazut cum e o masina . CEI CARE NU VA PERMITETI PUTETI FACE UN TEST DRIVE SI DUPA O SA VA DATI SEAMA . Drumuri bune tuturor si mergeti cu mare atentie !

      (6)
  2. Horatiu FD

    Domnul Andrei Pintican – odihneasca-se in pace – a fost o persoana foarte politicoasa, de un alt soi, cum se zice, cu totul diferit de stereotipul despre posesorul de BMW din Romania. Soiul acela…bine-crescut. Stereotipul „Posesorul de BMW din Romania este…” nu se aplica in cazul sau. Oricum, a fost unul dintre cei mai buni vecini pe care ii am. Sa-i fie tarana usoara!

    (48)
  3. Decenta, va rog

    Voi nu va gândiți ca o sa citească părinții lui comentariile astea??? Minima decenta, oameni buni!!! Oricând poate fi unul dintre noi, copilul nostru, părinte nostru!!!
    Dacă tot căutati explicații, de ce nu le Săriți se gâtul politicienilor care nu fac drumuri ??? De aia mor marea majoritate a oamenilor pe străzi !!! Ca nu avem drumuri !!o sa ii ajungă blestemele acestui popor și n-or sa se bucure de banii pe care i-au furat fiecare dintre ei (de la cei mai de sus pana la ultimul din cea mai săracă primărie) pt ca sunt mânjiți cu sânge !!!

    (32)
    • Mosu

      E adevarat, trebuie decenta!
      Dar daca prindea pe careva pe acolo?
      Cata minte trebuie sa iti lipseasca sa mergi cu 200km/h sa iti cauti un stalp de pasarela?
      E clara ultima lui intentie.
      Aici nu are legatura ca avea BMW sau orice alta marca de masina. Sau ca nu sunt drumuri in Ro si cei ce ne conduc sunt magari!
      Fie-i tarana usoara!

      (23)
    • Daniel vasiliu

      Ce sa le ceri frate daca omul era sofer de skoda sau ford nu era asa de aspru judecat , romani cea mai scarboasa natie , uram fara sa cunoastem ,judecam in nestiinta ,RIP COLEGULE sa ai drumuri spre cer foarte umede sa faci ce stiai tu mai bine

      (42)
  4. Cititor

    Traim niste vremuri urate.Ma.uit la cateva posturi.tv.Toata lumea se cearta pe tema justitiei.Ii vezi pe unii cum infrunta cu.tupeu adevarul.Citesc ziare.Accidente de masina,vieti distruse.Viata e foarte agitata.

    (8)
  5. Anonim-..-

    Critici la adresa bmw… ma scuzati ca va voi deranja prin umilul meu comentariu…
    Sunteti niste inculti…
    sunt masini mai tari decat bmw, care zilnic fac diverse in trafic.
    Accidente mortale cu batrani… nu se pomeneste nimic
    Nu masina e problema… ci cultura, imi cer scuze, incultura unor romani care asociaza bmw cu cocalari…
    Asa sunt unii, criticam cartile dupa coperta.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Andrei. Pacat de acest sfarsit…
    Pacat si de cei care comenteaza fara sa aiba habar de accident, de masini si asa mai departe.
    Pt cei cu skoda, seat, opel, dacia si altele, nu mai criticati bmw-ul, si voi faceti la fel

    (33)
  6. cc

    Condoleanțe Familiei ÎndurerateI!!
    🙁
    Ceva trebuie făcut pentru oamenii care suferă de depresie!!!

    E inacceptabil şi e o lecție teribilă..
    Trebuie măsuri gen Linie Roşie- xxx xxx suicid, consiliere psihologică obligatorie pentru cei care sunt în divorțuri ..etc, programe de ajutorare a angajaților.
    Nu toți reacționăm la fel.
    Tragedii de genul acesta ar putea fi evitate cu mai multă empatie…

    (51)
    • cc

      O observație.
      Sunt imagini cu puternic caracter emoțional.
      În țara în care trăiesc nu s-ar accepta aşa ceva pentru publicare.
      Niciodată.
      E o regulă a presei.
      Şi nici lăsaţi trecătorii să se holbeze la cadavru.
      Există obligația unui perimetru.
      Sper ca să reflectați serios.
      Credeți-mă pot crea şocuri post-traumatice la martorii oculari.
      Şi e formă de nonrespect uman a decedatului.

      (56)
  7. Al

    Femeia te ridică, femeia te coboară,
    Femeia îți dă viață, femeia te omoară.
    În cazul de față BMW-ul plus stâlpul.
    Oricum, slab caracter dacă o femeie a reușit să-l destabilizeze în așa hal. Sau slab șofer!

    (-4)
  8. Punguta cu doi bani .

    Cat de nemernici si inculti pot sa fie unii . Cum sa asociezi o marca de masina cu nu stiu ce anumit tip de personalitate, retardati de-a dreptul . Omul s-a sinucis din dragoste , respectat-ii suferinta . Dumnezeu sa-l ierte .

    (10)
    • Anonim

      Omul s a sinucis pt (…) ….. Ma gandesc cu groaza la momentul cand ne vom intalni in cancelarie . Un caracter (…) o (…) din punst de vedere fizic . Pacaaat . pacat de acest suflet bun .Drum bun spre o noua viata Andrei! comentariu editat

      (1)
  9. Nobody

    Ma cretinilor ,habar nu aveti prin ce trecea ,efectiv asta a fost decizia lui,majoritatea vorbiti din basme ,cine il cunostea stia ca era un om deosebit ,o persoana de ajutor,cum multi dintre voi nu sunteti si nici nu o sa fiti niciodata !pacat ca pleaca ingerii de pe pamant si raman uscaturile .
    Dumnezeu sa-l ierte !

    (16)
  10. Gheorghe

    Pe strada aia si pe calea ferata te depasesc vitezomanii. Ar trebui un damb inainte de intrarea la dedeman si totul ar fi rezolvat.
    Din pacate trebuie sa mai moara cativa sa stim face lucrurile spre binele nostru.
    Dar acum n-avem decat sa spunem….odihneascase-n pace!

    (-5)
  11. anonim

    Cati dintre voi ati vazut profilul de poze al Iustinei Pintican? cum sa fi invatatoare si sa ai asemenea poze senzuale pe profilul tau de facebook? ce fel de invatatoare putea fi aceasta tanara pentru copii? unde s oamenii cu responsabilitate in acest sens? imaginati va in ce lume traim… cum se simtea el ca sot..? stiindu-si sotia ..ca posteaza atatea poze singura… senzuala… numa buna de atras atatia curvari..cu care am inteles ca a si inselat pe acest tanar sotior.. saracul de el nu a gasit scaparea decat intr-o minciuna a dracului…SUICIDUL.. iadul se bucura de aceasta scena..din pacate…f f f trist:((
    De auzea acest om ca in Hristos se gaseste salvare, iertare, eliberare.. poate s-ar fi si impacat cu sotia lui.. de auzea ca il iubeste Dumnezeu… oameni buni trebuie sa vorbim unii cu altii…sa ne deschidem…sa punem intrebari..sa ne smerim.. sa cautam fericirea unde se poate gasi.. sa citim din BIBLIA aia…care ne invata atatea si atatea lucruri bune.. si cautam cu orice pret schimbarea devenind mai buni unii cu altii.. Dumnezeu sa mangaie familia indurerata!

    (26)
    • Pt Iustina

      Vaaaiiii innebunesc doar cand imi amintesc fitzele ei de diva cautata si curtata de „bunaciunile” orasului,cum le spunea ea . Sotul ei era doar o bunaciune care i satisfacea poftele financiare pt ca de restul se ocupa singura . Imi pare atat de rau Andrei . I(…)….vei trai vesnic …indiferent cate (…) cu ultima imagine a lui . Cu dezamagirea pe care a simtit o gasindu te din nou cu un alt barbat Comentariu editat

      (2)
  12. Bmwaddict

    Bai oameni de nimic, putina decenta pentru omul asta.. nu mai judecati, incercati sa intelegeti, asta e primul pas pentru pentru salvarea voastra. Criticati Bmw ul dar visati zi si noapte la el. Pun pariu multi sunteti si mai tarani, si mai cocalari, si mai inculti decat multi soferi de Bmw. Dumnezeu sa l ierte!

    (3)
  13. Emanuel

    Comentati aiurea , o fost sinucidere , voi nu vrdeti ca o luat un stalp in plin fara sa franeze , dar ce stiti voi , umblati cu caruța si vorbiti de avioane

    (1)
  14. Bistriteanul

    Numai experti avem pe aici, ca BMW, ca nu stiu ce. Bai oameni, poti sa mori si daca te dai cu capu de volan la 60 km/h. Din nefericire foarte probabil este vorba despre o sinucidere. Odihneste-te in pace!

    (1)
  15. Dragos

    Cati frustrati cu aere de filosofi pe aici, care mai de care sa se dea inteligenti si spnand de soferii de BMW ca sunt niste pericole si parveniti. Nu spun decat atat…ca natie suntem niste frustrati si niste cacaciosi plini de sfaturi pe care niciodata nu le punem PERSONAL in aplicare, dar cand vine vorba de a ii critica pe altii suntem primii.Daca omul asta a murit intr-un BMW asa a fost sa fie…Dumnezeu sa il ierte, dar de la asta pana la a ii face pe toti posesorii de BMW in toate felurile este un pas mare si mai lasati ipocrizia deoparte ca daca vi de da un test de legislatie nu faceti nici 10 intrebari corecte.

    (7)
    • Cum...boom

      Ma omule tu esti frustrat…un om care si ia viata un anagram de jiasa speta…adevarul la toate comentariile nu trebuie sa judecam ….dar D zeu ne a dat viata. Fratilor la asta nu va ganditi?va ganditi numai la bani si averi si c…ve?

      (1)
  16. cc

    Ar fi obligatoriu un debriefing cu oamenii de pe intervenția respectivă.
    Considerent de suport psihologic- se pot găsi printre cei care au intervenit oameni care trăiesc situații particulare dificile.
    E important să fie întrebați dacă sunt bine, dacă au nevoie să vorbească cu cineva.
    Credeți-mă e necesar.
    Iar apoi ar fi considerente de ordin formativ. Respectarea unui perimetru care să permită echipelor de la criminalistică să lucreze operativ, e important ca să nu creezi intervenții suplimentare ce necesită resurse suplimentare ( extra-ambulanțe datorită celor care li se face rău).
    Încep să fiu ferm convins că în România se lucrează neprofesionist.
    De la presă care nu are nici un cod deontologic, fuge senzațional şi audiență la Poliție care nu e capabilă să impună un perimetru, la Judecătorii unde nimeni nu e în stare să deceleze simptomele unei depresiii.
    Până şi o parte din martorii oculari nu ştiu să scoată o propoziție articulată decentă,unii înjură ca la uşa cortului. O formă de a manifesta empatia umană, nu e vina lor aşa am fost educați în curicula națională păzită cu strictețe de cei cu tricolorul (reacții similare în videoul oribil unde militarul O. Alexandru s-a electrocutat pe tanc la Alba Iulia).
    Bine că sunt profesioniştii de serviciu de la partide care dau dislike la cei cu părerile diferite.
    Vă dați seama acum câte victime sunt?
    Nici nu merită să fac inventarul ,dar vă asigur că va rămâne o familie zdrobită, o fostă soție care probabil va fi considerată vinovată ,chiar dacă are şi ea dreptul la fericire personală pe care nu a găsit-o în cuplul respectiv şi de care lumea răutăcioasă se va „ocupa” să o culpabilizeze, plus copiii care mâine nu-şi vor mai găsi învățătoarea în clasă.
    Asta e societatea civilizată europeeană cu moralitate superioară vestului?
    Cu toate regretele aferente, îmi pare bine că am emigrat.
    Simt că fiecare secundă petrecută în actualitatea de acolo e negativă,toxică.
    Chiar în online efectele sunt vizibile.
    ….
    Condoleanțe,

    (28)
  17. Anonim

    Lăsați l să-și găsească liniștită acolo unde e acum, nu judecați, nu judecați mașina e mai puțin relevanta în cazul de față, putea fii și într o dacie. Condoleanțe familie și multa putere sa treacă peste aceasta încercare.

    (4)
  18. cititi si nu mai judecati aiurea!

    Nu e vorba despre faptul ca avea sau nu BMW.
    Interesati-va putin si o sa aflati ca din cauza neveste-sii si a amantului ei, s-a ajuns la divort si cam asta pare a fi cauza accidentului: o sinucidere din dragoste.
    Poate, cei care ii stiti (pe nevasta-sa si amantul ei) o sa incepeti sa ii claxonati cand ii vedeti prin oras, pana ce isi asuma vina morala pentru moartea omului…
    Inima franta, sufletul plangand, o minte slabuta si autorii morali ai actului au dus la acest nefericit eveniment!
    Cine si-ar pune capat vietii la 27 de ani fara sa se gandeasca la durerea parintilor?
    El a considerat ca durere mai mare ca a lui nu este, asa ca….cititi, documentati-va si nu judecati omul pt altceva decat slabiciunea lui pt fosta sotie si slabiciunea inimii!!!

    (18)
  19. Gianina

    Citesc comentarile unora dintre voi si nu imi vine sa cred, oameni buni unde traiti??? De unde va iese atata ura, rautate???? Sa va fie rusine. D_zeu sa_l odihneasca in pace. Tarana sa iti fie usuara.

    (0)
  20. Ioana

    Sa ai liniște acolo unde esti Andrei, prea devreme te.ai dus, accident sau nu??, numai tu sti ce a fost in sufletul tau, Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau si sper ca noi toti sa învățăm ceva din acest moment tragic, condoleante familiei.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.