Actualitate

Accident la Unirea cu patru autovehicule implicate. Un bărbat a ajuns la spital (FOTO)

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut în această dimineață pe DN 17, la Unirea, în zona motelului Sheriff. La fața locului au fost trimise un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unul de prim ajutor și unul de pompieri.

În cele patru autovehicule (un taxi, o autoutilitară, o basculantă și un autoturism) se aflau opt persoane.

”Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate din punct de vedere medical. Un bărbat de 67 de ani cu traumatism cranian, traumatism lombar și excoriații faciale a fost transportat la UPU-SMURD. Celelalte persoane, care prezentau mici excoriații, au refuzat transportul la spital. În accident au fost implicate patru autovehicule. Pompierii militari au luat măsuri de sablare a carosabilului pentru înlăturarea combustibilului scurs”, informează ISU și SAJ Bistrița-Năsăud.

Din primele informații, autoutilitara a lovit în spate taximetrul care vira spre o stradă laterală, proiectându-l pe sensul opus, din care venea basculanta. Șoferul acesteia a încercat să evite coliziunea, însă a lovit taxiul, dar și un alt autoturism.

Foto: ISU BN

5 comentarii

  • Este o supărare ce mă cuprinde de fiecare dată (aproape zilnic) când trebuie să aflu despre accidente, care contrar tuturor măsurilor luate de către organele în drept pentru reducerea numărului unor evenimente de acest fel, în loc să scadă ele par a crește ca număr și uneori în gravitate, prin care se demonstrează că metodele aplicate nu dau rezultatele scontate. Ceea ce trebuie să dea de gândit și de adăugat la cele existente, altele mai eficiente, care să-i conștientizeze pe participanții la trafic în direcția respectării tuturor prevederilor legislației în vigoare și a altor prevederi morale, care ar putea să elimine cauzele care duc la asemenea evenimente.

    • @ganditorule
      de ce te intereseaza numarul accidentelor atata timp cat in spitale se ofera conditii din ce in ce mai bune?

  • politia sta la pânda pe lânga peco-uri si pensiuni si alte localuri care au loc de refugiu pentru o cafelutza si o gustarica.
    între doua reprize de agatat la pânda niste fraieri, oamenii legii se mai si odihnesc ca scaunele la logan sunt incomode.
    daca ar fi plantati din 10 în 10 km ca pe dincolo (cine a iesit din tara stie), în 3 schimburi, la vedere, ar fi mai putine accidente.
    dar nu poti pretinde asta de la niste obositi care au salarii de muncitori la leoni si ies la pensie la 65 de ani (sic!), nu?

  • Merele, strutii si alte idei nastrusnice ar putea fi inlocuite cu camere de luat vederi, care sa impanzeasca orasul.
    Se circula pe contrasens (in seara asta, pe contrasensul de pe Solomon Halita accelera un individ sfidator si foarte grabit), se parcheaza pe trotuare intr-o veselie, fara jena, se parcheaza la linie continua pe langa trecerile de pietoni (permanent in fata covrigariei Gigi de langa scoala generala 1) si nu numai…
    Nu mai exista politie, ordine publica, exista doar hoarda de salariati bugetari, imbuibati si nepasatori, de la cap la coada.
    Daca s-ar monta camere in oras, s-ar mai elimina din actele de indisciplina crasa si poate s-ar mai micsora numarul responsabililor iresponsabili.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS