Dealul Dumitrei: 4 mașini lovite, 10 persoane implicate. O mașină s-a răsturnat la ieșirea din Beclean

Holistic

Un accident în lanț s-a petrecut sâmbătă după-amiaza pe Dealul Dumitrei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, au fost implicate în evenimentul rutier nu mai puțin de patru mașini în care se aflau, în total, zece persoane.

Dintre acestea, una singură a fost transportată la spital, celelalte refuzând examinarea.

O mașină s-a răsturnat între Beclean și Șintereag

Tot sâmbătă după-amiaza, a mai fost un accident pe DN 17 la ieșirea din Beclean. O mașină în care erau două persoane s-a răsturnat.

”Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că pe DN 17, între localitățile Beclean și Șintereag, o femeie de 68 de ani din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția de mers Dej-Bistrița, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu gardul unui imobil și s-a răsturnat. Din accident a rezultat rănirea șoferiței și a unui pasager. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiind transportată la spital. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

(Foto: Știri din Beclean)

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Prostia pe sosele

    Romanul nu stie sa pastreze distanta, toti merg in fudul celui din fata. Graba si viteza duce la accidente. In vest daca e 50 km/h toti circula cu 50 si nimeni nu depaseste. La noi e invers, se circula cu 80 km/h si toti depasesc ca doar au masini puternice. Cum sa stea bmw sau audii in spatele unei masini cu 75 de cp. Este culmea jignirii.

    (8)
  2. Darius

    Pe această porțiune de drum efectiv ne riscăm viețile. Au fost multe accidente grave cu răniti grav și mașini distruse complet. Drumul nu e trasat, denivelările și rupturile de asfalt sunt așa de mari încât se pot răsturna mașinile. NU RASPUNDE NIMENI? Rog redacția să verifice câte accidente au fost pe acest drum în ultimii doi ani și asta va spune totul.

    (5)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.