2,6 milioane lei pentru un grup statuar și amenajări în Piața Unirii din Bistrița

Holistic

În anul Centenarului Marii Uniri, municipalitatea alocă bani pentru realizarea unui grup statuar în Piața Unirii din Bistrița. În acest sens, va fi organizat un concurs de soluții, pentru care se repartizează de la buget 35.000 de lei.

2.614.000 lei va costa construirea grupului statuar – faze de proiectare și lucrări propriu-zise, inclusiv amenajări.

În prezent, în Piața Unirii se află bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, adus aici în 2012 din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean. În Piața Unirii se organizează manifestările dedicate Zilei Unirii (Mica Unire) din 24 ianuarie.

Documentele înregistrează piațeta din fața Bisericii Protopopiatului Ortodox, cel mai vechi monument istoric din Bistriţa (secolul XIII), cu numele de Rossmarkt, devenită după 1934 Piața Unirii.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Propun ca din grupul statuar sa faca parte figurile turnate in bronz a ultimilor trei primi ministrii demisi. Ponta, Grindeanu ,Tudose. Asa ne vom aminti pururea de sacrificiul lor. Traiasca pacea intre popoare !

    (0)
  2. Victor

    Orice alt monument in afara statuii cardinalului Hossu, orice adaos sau reprezentare alegorica menită a ascunde în continuare adevărul nu va fi altceva decât un monument al imoralității și prostiei! Deci, treaba-i simpla! Lăsați baltă grupurile cu comunisti si legionari ca sa nu se supere nimeni si ciobanul dacic de la Teleorman, ca să nu ne afundăm în penibil. Haideți să renunțăm, măcar acum la minciuna, la disimularea adevărului, la falsurile de propaganda.
    Bistrițenii de rând au aflat ce se întâmplă în întreg Imperiul în 5 noiembrie 1918 la o adunare populară organizată în curtea Bisericii greco-catolice din Bistrița. Pentru ca romanii bistrițeni erau la 1918 in proporție covârșitoare, peste 90% greco-catolici. Acolo Pavel Tofan, unul dintre liderii românilor  le spunea celor din public:  „de astăzi înainte suntem liberi, poporul nostru nu mai este supus la cheremul străinilor. Avem dreptul să ne alegem conducătorii noștri…Idealul nostru de sute de ani a fost și este unirea cu toți frații noștri români, așa că visul strămoșilor noștri și al nostru îl vedem astăzi împlinindu-se…vrem să trăim cu toții într-o Românie Mare.“
    Iuliu Hossu, conjudețeanul nostru a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 Declarația de Unire. Iuliu Hossu a fost delegat pentru a preda la București «Hotărârea de Unire» de la Alba Iulia. Fratele episcopului Iuliu Hossu, inginerul Ioan Hossu, s-a ocupat de organizarea garniturii feroviare, care i-a transportat pe liderii românilor ardeleni în capitala Vechiului Regat punând la dispoziția delegației o splendida locomotivă «nem­ţească» (care a fost de altfel si furata de mitici cum a ajuns).
    Doar faptul ca Statul comunist in complicitate cu conducerea din 1949 a bisericii ortodoxe au furat biserica greco-catolică nu este un motiv ca personalitatea cea mai reprezentativa la nivel național pentru Unirea de la 1918 să nu aibă monumentul meritat in Piața Unirii din Bistrița. Culmea cardinalul Iuliu Hossu fiind și conjudețeanul nostru. Ar fi cu totul regretabil ca personalitatea lui Hossu sa fie diminuata, dimensiunea lui morala si simbolismul figurii sale sau fie diluat din considerente meschine confesionaliste printr-o opera de for public cu mesaj incert sau dubios.
    In câțiva ani de acum înainte morala, adevărul si justiția vor redeveni valorile călăuzitoare ale romanilor. Haideți sa nu ne fie rușine de cum ne vom ști sa ne purtăm, de urmele și mesajul pe care vrem sa le transmitem generațiilor viitoare.

    (0)
  3. Nik

    Mă fraților, ce-ați putea voi face, ceva fain, de aproape 30 de miliarde (!!!)- de lei vechi ?
    Doamne iartă-mă, nu faceți statuia libertății .
    Și-apoi, chiar e nevoie de noi struți și mere în această urbe ?
    mai bine faceți un părculeț, plantați 2-3 copaci, amenajați câte-o parcare etajată (de care vorbiți de la inventarea mașinii cu abureală).
    Chelului îi trebuie tichie , dintotdeauna .

    (0)
  4. bistritean

    Un pios omagiu pentru Costan. Ar fi cazul sa fie imortalizat intr-un grup statuar. Oricum dupa primar el era al doilea vip in orasul comunisto – pesedist.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.