Actualitate

Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Brigada Mecanizată (FOTO)

Ziua de 29 aprilie a fost prevăzută în calendarul sărbătorilor naţionale drept Zi a Veteranilor de Război, în semn de recunoaştere a meritelor foştilor combatanţi pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.


Cu acest prilej, la sediul comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa subprefectului Terente Ciui, vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vasile Puica, viceprimarului Cristian Niculae, locţiitorului comandantului Brigăzii 81 Mecanizată , colonel Ioan Marian Cristurean, vicepreşedintelui Filialei Judeţene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, colonel (r.) Vasile Măgeruşan, reprezentanţilor instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, comandanţilor şi a militarilor din garnizoană, reprezentanţilor şi urmaşilor veteranilor de război.

Ceremonia a început cu primirea raportului, darea onorului, salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional al României. A fost oficiat serviciul religios, în continuare au fost rostite alocuţiuni, s-a depus o coroană de flori la monumentul generalului erou Grigore Bălan din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, autorităţilor publice locale şi Garnizoanei Bistriţa, manifestarea încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare.

”Veteranii de război reprezintă una dintre marile comori ale ţării, motiv pentru care se cuvine să-i cinstim ori de câte ori avem ocazia. Ei reprezintă istoria autentică, trăită, care ne vorbește despre curaj, suferinţă și sacrificiu. Făuritori şi martori ai unor momente importante din istoria ţării noastre, veteranii de război, merită stima şi cinstirea noastră. Devotamentul lor şi valorile pentru care au luptat nu vor fi uitate niciodată. Onoarea de a fi purtător al titlului de veteran de război se câştigă prin luptă şi prin sacrificiu doar de cei care şi-au făcut datoria sfântă faţă de ţară, dovedind măsura iubirii de neam şi de patrie în focul luptei. La mulți ani, veteranilor de război!”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

”Veteranii, invalizii şi marii mutilaţi de război reprezintă o mică parte a tezaurului uman al Oştirii Române, unici supravieţuitori ai celui de-al doilea război mondial, ai lagărelor sovietice şi naziste, ai temniţelor şi injustiţiei regimurilor totalitare. Se cuvine ca la ceas aniversar, bravilor ostaşi şi veterani de război să le înălţăm un gând cald, de fierbinte şi eternă recunoştinţă”, se arată într-un comunicat al marii unități.

Foto: Cap. Robert Pop

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS