Actualitate

Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită cu fast în ”oraşul Imnului Naţional”, Bistriţa

Bistriţenii vor putea sărbători în aer liber Ziua Imnului Naţional, marţi, 29 iulie. Toţi oamenii care vor să participe la evenimentul dedicat Imnului Naţional sunt invitaţi să asiste preţ de cel puţin o jumătate de oră, la un ceremonial desfăşurat în Piaţa Centrală, care va începe de la ora 12.00.

În programul organizat de Primăria municipiului Bistriţa vor fi cuprinse mai multe activităţi, printre care: acordarea onorului militar, binecuvântarea şi rugăciunea pentru poporul român din partea reprezentanţilor bisericii, defilarea gărzii de onoare. Punctul culminant va fi însă, de departe, intonarea Imnului Naţional al României, de către toţi cei prezenţi la ceremonial.

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” i-a călăuzit pe români în momente importante ale istoriei, precum Războiul de independenţă, primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei de după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan şi emis pe toate staţiile radio. Imediat după instaurarea dictaturii comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!” a fost interzis, intonarea sau fredonarea sar fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale. În 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi, fiind instituit apoi drept Imn Naţional.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Andrei Mureşanu s-a născut la 16 noiembrie 1816, în Bistriţa, declarat astfel ”oraş al Imnului Naţional”.

Cel mai probabil, la manifestările din Piaţa Centrală vor participa ca şi anul trecut şi ansamblurile invitate la Festivalul internaţional de folclor ”Nunta Zamfirei”.  În 2013, reprezentanţii fiecărui ansamblu i-au oferit câte un obiect tradiţional din ţările respective primarului Ovidiu Creţu, iar ”nuntaşii” au primit la rândul lor câte un simbol al ”Porţii Transilvaniei”. Despre asta, puteţi citi mai multe aici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS