Actualitate Recomandări

Ziua când s-a stat la coadă pentru un loc în duba Poliţiei

(FOTO) Copii de toate vârstele au luat cu asalt maşinile Poliţiei parcate în faţa instituţiei, hotărâţi să exploreze tot ce se află în interiorul lor, de la echipamente radar, până la truse folosite de criminalişti. Cei mici s-au căţărat de-a dreptul pe capotele maşinilor şi nu s-au mai dat duşi din braţele doamnelor poliţist care i-au lăsat să stea inclusiv pe scaunul şoferului, ce-i drept în braţe.

Conduşi de purtătorul de cuvânt Crina Sîrb, cei mai mari au intrat în sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, au vizitat Centrul operaţional apeluri de urgenţă unde comisarul şef Constantin Bogdan, adjunctul inspectorului şef, le-a explicat cât de important este să sunăm la 112 doar în caz de urgenţă.

Toţi copiii, printre care şi cei de la Grădiniţa Socială „Benita”, au vrut să rămână cu o amintire frumoasă şi s-au fotografiat cu poliţiştii cărora le-au făcut urări cu ocazia împlinirii a 195 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. 

Timp Online le urează tuturor poliţiştilor multă sănătate, succese în activitate şi La mulţi ani!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS