Recomandări Social

Vremea extremelor face iar ravagii pe Valea Ţibleşului. Ce s-a întâmplat la Spermezeu

(FOTO) O furtună puternică după o zi extrem de caldă a făcut ravagii în comuna Spermezeu. Vântul, cu aspect de tornadă, a smuls foile de ternit de pe casele din satul Sita, iar ploaia a făcut ca Valea Păltineasa să se umple cu pietre. Deşi regularizată cu bani europeni, albia nu a făcut faţă debitului ridicat. Din fericire nu au fost victime, însă pagubele nu sunt deloc mici, spune primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.

„Aseară a fost cod portocaliu de ploi în judeţul Maramureş şi a ajuns şi la noi, respectiv în satul Perişor din comuna Zagra, însă acolo nu a fost chiar aşa de grav. Cel mai mare debit l-a avut Valea Păltinesei. Aici, la Păltineasa, am avut o lucrare foarte mare făcută pe fonduri europene, dar apa a trecut peste podeţe şi s-a revărsat pe unde a apucat. Au fost afectaţi 6 kilometri din drumul comunal DC 38. Apa a rupt malurile de pe o parte şi de pe alta. În unele zone au fost stricate şi gabioanele. Avem de făcut intervenţii foarte mari. S-a depus foarte multă piatră. Valea Păltinesei e foarte lungă. De la sat în sus mai sunt trei kilometri. A adunat foarte multă piatră şi toată a fost depozitată aici, în sat. Am intervenit încă de aseară ca drumul să fie circulabil. La prima oră, am contactat firma CML şi avem un excavator. Am comandat şi piatră de la Măgura Ilvei şi intervenim. Sperăm din toată inima ca şi instituţiile în măsură să ne sprijine – Prefectura şi Guvernul – să facă lucrul acesta după reparaţiile pe care le vom face”, a declarat Hognogi.


spermezeu inundatii 5 spermezeu inuntaii 2 spermezeu inundatii 3 spermezeu inundatii 4

Potrivit edilului, s-a luat legătura cu Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud încă de aseară . „Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu e mai rău, că nu a avut nimeni de suferit. Lucrurile le reparăm. Apa a intrat mai mult prin curţile oamenilor. Nu am avut persoane care să spună că le-au fost afectate locuinţele. Doar în Sita, unde s-a format un fel de tornadă, au fost rupte foile de ternit de pe casă, dar alte pagube nu am avut „, a completat el.

Ca să facă o evaluare a pagubelor, Primăria Spermezeu a cerut ajutorul unui expert. „L-am chemat pe domnul Chindriş, care e diriginte de şantier, să facă o estimare împreună cu firma pentru că, sincer, nu pot să mă pronunţ. Eu voi face un raport pe care îl voi trimite către Prefectură şi ISU, dar am chemat un expert să estimeze ce avem de făcut aici. Între timp, noi continuăm să intervenim cu utilaje şi cu membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat Hognogi, care a adăugat că aceeaşi zonă a mai fost afectată de ploi în cursul anului 2012.

Vineri, în Bistriţa-Năsăud au fost peste 32 de grade Celsius, iar după ploile care au căzut în anumite zone au dus la scăderea  temperaturilor cu zece grade Celsius.

Spermezeu inundatii 6 spermezeu inundatii 7 Spermezeu inundatii 8 Spermezeu inundatii 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS