Timp de gândire

Vorbe mari şi goale, fapte pe dos

Am asistat azi la deschiderea noului an universitar la UBB Bistriţa. Mi s-a părut destul de deprimant şi lipsit de solemnitate acest moment, începând cu ţinuta anumitor cadre didactice locale şi terminând cu exprimarea altora. Sunt total dezamăgită că, în mediul universitar bistriţean, încă se mai spune „optîsprezece” cu accent pe „î” – în condiţiile în care ştim cu toţii că e „optsprezece” – şi că cei care spun aşa ceva sunt profesori universitari şi doctori. La ce să te mai aştepţi din partea bieţilor studenţi?

Dar nu e aceasta cea mai mare dezamăgire a mea.


Ca de obicei, la deschiderea festivă au venit şi autorităţile judeţene care au vorbit verzi şi uscate despre marea şansă pe care o au „specialiştii” pregătiţi de universităţile de prestigiu din Cluj care şi-au deschis extensii la Bistriţa, şansa de a deveni „elite”, de a ocupa posturi importante în administraţie şi în servicii publice. Când am auzit-o pe asta din urmă – cu serviciile publice – nu am ştiut dacă să râd în hohote sau să plâng cu lacrimi de crocodil, nu de alta, dar tocmai mi-am petrecut dimineaţa stând de vorbă cu cel mai nou „specialist” angajat de Consiliul Judeţean în funcţia de şef al ADI Deşeuri.

Pe numele lui real Pavel Plăian, pe Facebook Paul că dă mai bine în social media, acest şefuleţ din Chiuza a reuşit să devină, peste noapte, gestionarul celui mai mare proiect cu fonduri europene derulat în Bistriţa-Năsăud, cel de deşeuri. Ce l-a recomandat? E greu de spus. Poate cele câteva luni în care a luat o indemnizaţie de pe la LDP (firma CJ -n.r.) Dumnezeu ştie pentru ce. Zic Dumnezeu fiindcă noul director ADI e absolvent de vreo opt ani de Teologie, patru de seminar, patru de facultate, şi probabil că s-a rugat mult şi cu folos. Altceva nu înţeleg ce l-a recomandat. Dreptul la UBB? Să fim serioşi! A luat şase la licenţă, adică a trecut cu chiu cu vai de examenul de final. Teza de 10 nu se pune în epoca copy-paste în care nu s-a apucat încă nimeni de verificat lucrările licenţiaţilor fiindcă ar fi vai şi amar ce ar descoperi.

Aşadar, diplomele domnei sale nu mă impresionează. Nici Masterul cu denumire pompoasă. Hârtii fără valoare câtă vreme el a ajuns să vândă bilete la cinema, aceasta fiind singura experienţă reală în câmpul muncii. Alta nu e trecută în CV-ul european, doar vreo trei menţiuni la olimpiade şcolare. Cu toate acestea, „specialistul” ajunge să fie peste noaptea şef la ADI Deşeuri unde nu este anunţat public niciun concurs şi nu se dă, de fapt, niciun examen. Şi aici vine marea problemă. Deşi ştia lucrul acesta, noul şefuleţ a ales să mintă cu neruşinare din prima sa zi în jilţ şi să pretindă că a dat concurs. Informaţia a fost dezminţită de chiar şeful CJ care l-a scuzat pe noul angajat pretinzând că el ar fi crezut că interviul e de fapt concurs. Domnule preşedinte, dar ce specialist aţi luat? Unul care nu are proprietatea termenilor sau unul care a uitat că minciuna este un păcat capital? Asta l-au învăţat la Teologie în cei opt ani? Să mintă?

Din punctul meu de vedere, mai grav decât că omul nu are nicio legătură profesională cu domeniul pe care l-aţi pus şef este faptul că aţi ales să aveţi încredere într-un om care minte încă din prima zi în care a trecut pragul instituţiei în care l-aţi angajat fără niciun concurs. Acestui om i-aţi dat pe mână un proiect de 47 de milioane de euro care e făcut praf şi pulbere de tot soiul de specialişti de teapa lui.

Astăzi, la UBB, le-aţi spus studenţilor că e nevoie de specialişti în administraţie. Foarte frumos! A sunat încurajator. Pe câţiva dintre foştii absolvenţi ai UBB Bistriţa chiar i-aţi luat pe lângă dumneavoastră, ceea ce foarte puţini dintre oamenii politici ai acestui judeţ au făcut vreodată. Ştim foarte bine că la umbra lui Ioan Oltean nu a crescut niciodată nimic. Asta doar pentru comparaţie. Însă decizia pe care aţi luat-o la ADI Deşeuri unde aţi numit şef un teolog fără vocaţie de preot nu vă face cinste.

În calitate de membru al AGA acestei organizaţii şi de şef al primarilor PSD care votează cum le spuneţi trebuia să scoateţi la concurs acest post extrem de important, să faceţi publice condiţiile, să căutaţi un manager adevărat, un om care se pricepe să gestioneze un proiect atât de important. Aţi preferat să tăinuiţi tot, să numiţi la ceas de seară un om care nu a reuşit să facă mare lucru în viaţă şi care nu are proprietatea termenilor. El va face documentaţia pentru noul operator unic?

Bun, e tânăr, dar tinereţea nu e o calitate. La 27 de ani, dacă nu ai un job în meseria pentru care te-ai pregătit, înseamnă că nu eşti bun de nimic şi habar nu ai de ea. Nu mai procedaţi cu toţi ca şi cu domnul Goe care, pentru a nu rămâne repetent şi anul acesta, mam mare, mamiţica şi tanti Miţa îl duc la Bucureşti. Nu mai luaţi toţi şomerii cu diplome să-i faceţi directori peste noapte doar pentru că vă aduc o hârtie fără valoare pe care o vâră sub nasul unei pseudocomisii. Câtă vreme veţi face aşa nu se va schimba nimic în bine nicăieri, iar studenţii cărora vă adresaţi cu vorbe mari şi goale la început de an vor continua să fugă cât văd cu ochii de acest sistem clientar care nu are nicio legătură cu meritocraţia.

13 comentarii

  • Extensia=Fabrica de facut bani. Administratie, Educatie, Sport….Geografie- super specializari. Daca cei de la sport isi deschid o sala mai castiga si ei ceva, restul muritori de foame la stat. Iar de pregatire inalta ..
    mai bine lasa.

    • Daca la stat e asa , cum o fi cu școlile private , la care profii vin când pot si studenții tot așa ??? Acolo e fabrica de bani si de scos șomeri pe bandă !

  • Nu v-ați dat seama că specialiștii adevărați, profesioniștii cu vocație deranjează sistemul controlat de ăștia? Popă. Și Popa Tanda era popă dar măcar ăla avea vocație și cel puțin știa să împletească rogojini. Așa că pentru iconodulul Radu Moldovan popa este un ce reprezentativ, după cum Andreicuț informatorul reprezintă parte din fișa postului.

  • Foarte bine punctat, ca de obicei! Felicitări, doamnă Cristiana Sabău, pentru curajul cu care spuneți lucrurilor pe nume. Este foarte greu să faci asta, în zilele noastre și în lumea de la noi! Dacă am avea curaj mai mulți dintre noi, poate că am trăi într-o altfel de societate… Dar noi ne mulțumim cu „lasă ce merge și așa” și cu „oricum, degeaba zic, nu mă bagă nimeni în seamă, nu se schimbă nimic”. Din păcate…

  • Nu va lasati doamna Sabau! Demascati interlopii politici din BN ,ce se intampla in judetul asta e dezastru! Daca nu s-a anuntat concursul inseamna ca e de competinta DNA-ului sa intervina???? Intreb.

  • Foaie verde…Așa merg treburile în Bistrița de la Hristos încoace , omul potrivit în locul nepotrivit și viceversa, nimic nou sub soare. Mai toți avem pile și relații , fără de care cu greu am putea face față ” provocărilor vieții „.
    N-are rost să amintim că omulețul în chestiune a fost pus să ” dea ” din pix după cum cântă cucuveaua , adică să semneze ” proiecte ” subtile și neînțelese de către noi, nepriceputenii într-ale magiei politice.
    Ați observat cum Bau-Baul Codruței a făcut ordine în Constanța? Ei, de la mare pân’la munte…

  • Doamna Cristiana, nu e greu deloc sa deducem de ce a fost numit. Raspunsul e foarte simplu: pentru a avea o colaborare fructuoasa cu un alt teolog, administratorul judetului.

  • Ma apucă o tristeţe iremediabilă. Cand văd atâta tinereţe, cu toate visurile ei, risipită în neantul bistriţean.
    Nu-i prostiţi, oamni buni (răi) !
    Spuneţi-le că păstoriţi o fabrică de diplome fără acoperire – una la scară mai mare celei cu doctoratele – că produceţi someri, neadaptaţi pe piaţa muncii, inutili social.
    Ca mai bine ar învăţa o meserie, pe care să o stăpânească şi să o practice performant.
    Câţi din miile de absolvenţi ale extensiei (parca-i fi o meşă) Bistriţa şi-au găsit un job cu adevărat solicitant intelectual ?
    Dar câţi din ei sunt vânzători (asistent vânzări !) la chioşcul din colţ ?
    Cui prodest ?
    Numai pentru a avea catedre, funcţii, onoruri, etc. la unii dascăli ?
    Se ajunge să fie mai mulţi studenţi decât absolvenţi d e liceu,(reeditând panarama cu elena ceuseşcu academician fără bacalaureat).
    Toate au un început.
    Aveţi curajul şi începeţi odată.
    O astfel de instituţie nu foloseste nimănui, fiind un fel de a ne fura căciula , că dă bine în statistici.

  • Din pacate, invatamantul universitar din zilele noastre (cu exceptia unor stiinte aplicate gen IT, medicina, unele specializari tehnice etc) nu mai are vreo legatura cu piata muncii si cu cerințele firmelor mari. UBB extensia Bistrita este pur si simplu o masinarie de facut bani!
    Facultatea de Business… Serios? Cate firme din Bistrita au angajat direct manageri din ultimul an de facultate?
    Facultatea de Administratie Publica… Te umfla rasul cand stim cu totii cum se ocupa posturile in administratiile locale
    Facultatea de Turism… Care turism?
    Dar, vorba aia, cat timp parintii cotizeaza…

  • Daca macar 50% din cei care termină aceste specialzări și-ar găsi de lucru în domeniul absolvit, în primul an după absolvire putem vorbi de sustenabilitate, altfel sunt bani aruncați de la bugetul de stat și 3-4 ani din viață pierduți pentru absolvenți. Este foarte important ce șanse au acești tinei după terminarea facultății.

  • daca nu lasam tinerii sa munceasca in diferite doemnii sa-si faca o experienta de unde frate experienta? ca in functii aveti bosorogi carora le pica nasu in pix cand iti semneaza o foaie si normal ca stam la ghisee ore intregi …mai schimbati-i ca nu mai fac fata oamenii batrani si haideti sa dam o sansa tinerilor nostri! Bravoo Radu Moldovan pentru aprecierea si pt tot ceea ce faceti pt tineret !

  • Dar … are proprietatea termenilor ?
    Uitati-va cine sunt colaboratorii …. niste amploiati fara valoare, adusi de la … alba – neagra politicii dambovitene !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS