Actualitate

Vocile străzii. Gabriel Kiss: Ar trebui să ne organizăm, să acţionăm la nivel local

Gabriel Kiss (41 de ani), de profesie inginer IT, a ieşit în stradă să protesteze afectat de „nesimţire, mărşăvie şi escrocherie”. Cu toate că ar putea pleca din ţară în orice moment, rămâne fiindcă mai crede în gena noastră bună şi bunul simţ românesc.

Ce nemulţumiri personale te-au scos în stradă? 

E lungă, foarte lungă, de când lucrez, adică de vreo 20 de ani. Mă simt înşelat, minţit tot timpul. Mă afectează nesimţirea, mârşăvia. Escrocheria mă afectează foarte tare.

Toate acestea vin de la politicieni sau din gena noastră? 

Nu, gena noastră e frumoasă. Păcat că nu vrem să o descoperim. Ceea ce e frumos la noi nu vrem să acceptăm, acceptăm ce e urât şi murdar. Asta ne place cel mai mult. De-asta avem aşa de multe scandaluri, împroşcări. Nu am înţeles fenomenul ăsta. Dacă apari în spaţiul public, automat eşti împroşcat şi batjocorit chiar dacă nu te cunoaşte lumea. Sunt scârbit de treaba asta. Lipsă de educaţie.

Crezi că politicienii au o contribuţie esenţială în ce spui tu? 

Da, şi din păcate, mass-media. Se vede în cei 27 de ani manipularea masivă. Toţi suntem manipulaţi într-un fel sau altul. Aş fi ipocrit să spun că eu nu.  Am ajuns în situaţia în care orice idee ai avea care ţine de bun simţ şi de o educaţie cât de cât bună nu e bună. Eu sunt apolitic. Sunt convins că toţi politicienii sunt vinovaţi de această situaţie. Nu ştiu însă care mai mult sau mai puţin. Asta nu am de unde şti. Sunt inginer, nu contabil.

De ce te afli în stradă? 

Vreau să socializăm pe faţă, nu pe Facebook. E foarte bine că ne folosim de Facebook şi de presă, dar e foarte bine să ai contact direct cu oamenii cu care împărtăşeşti aceleaşi idei. Iei ceva de la ei, ei pot lua ceva de la tine şi măcar crezi că poţi face un lucru bun. Sunt convins că sunt alţii şi acasă care simt acelaşi lucru şi stau acum la căldură. Nu mă deranjează lucrul acesta. Probabil că stau cu copiiii şi fac teme. Şi eu am copii şi stăm până la 10,11 seara să facem teme. E la modă.

Ce ar trebui să se întâmple mai departe în opinia ta? 

Ar trebui să ne organizăm într-un fel. Să avem fiecare tema lui, să le finalizăm şi să trecem la următoarea etapă la care visăm. Să acţionăm la nivel local. Eu sunt de principiul să faci curat la tine şi după aceea ieşi afară. Degeaba ies şi fac scandal că vreau jos guvernul X, Y şi Z că nu schimbăm absolut nimic. E o calcealma, o păcăleală.

Pe oamenii aceştia din piaţă tu îi vezi unindu-se încercând să schimbe ceva? 

Îi văd că vorbesc, dar încă nu avem curaj şi ne lipseşte sinceritatea. Eu zic că mai întâi trebuie să ne dezbrăcăm şi să arătăm cine suntem fiecare. Să fim sinceri.

Eşti optimist că lucrurile se vor schimba în bine?

Sunt visător. De-asta nu am plecat din ţară fiindcă puteam. Şi acum pot. Mă gândesc la bunul simţ al copiilor. Viitorul şi-l fac ei dacă au bun simţ şi învaţă să muncească. Asta e tot. Nu trebuie să îi învăţăm să fie şmecheri şi să fenteze o grămadă de reguli. Trebuie să înveţe să înveţe şi să fie cu bun simţ.

9 comentarii

  • Acestia sunt fratii nostri care constituie Romania profunda. Toata elita interbelica romana credea in „gena buna” a neamului nostru multincercat, gena care a facut posibila minunea pastrarii identitatii nationale, sute de ani, cu toate nenumaratele atentate la fiinda neamului, atentate brutale intreprinse de imperii si hoarde hraparete si crude, din est, din vest, din sud si nord. Felicitari d-le Kiss.

  • GABI ; sazi cuminte si nu pleca. Oamenii ca tine aici trebuie sa traiasca pt. ca numai ideile tale si felul tau aduc plus valoare la o societate profund bvolnava . VCIATA LUNGA !!!

  • Proletari din toate tarile uniti-va!
    Zau Gaby asa bine semeni cu sapca si barba asta cu tatucul Lenin incat asta mi-a venit in minte sa strig.
    Sa nu ma intelegi gresit sunt cu totul de acord cu tine si restul din piata si ma inclin in fata voastra cu RESPECT! NE VEDEM DUMINECĂ.

  • Sunt pline cimitirele de visători !
    Dar și de gică contra.
    Lucrurile se schimbă prin vot, prin partide, în cadru organizat, civilizat.
    Poveștile despre cât de bine ar fi dacă n-ar fi rău, nu duc nicăieri.
    În rest, bravo române, combate, că combați bine.

    • Nu, prin partide in Romania doar se fura organizat si „civilizat”. Si asta de 70 de ani incoace. Lucrurile, de 27 de ani incoace, se schimba in bine prin proteste.

  • Noi – adică PSD-ul – am avut peste 39% din voturi. Din care ? Din ale celor care v-ați prezentat la vot.
    Prin urmare, suntem îndreptățiți să conducem, (să furăm, cum greșit desigur, ziceți voi).
    Pâna data viitoare, (dacă nu-ți dormi și atunci), suntem legitimați să furăm (pardon, să conducem), iar voi să zbierați în drum !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS