Sport

Vezi programul Crosului ”Gabriela Szabo” şi ce sume vor fi înmânate câştigătorilor!

Sportivii care se vor clasa pe primele locuri la cea de-a VII-a ediţie a Crosului ”Gabriela Szabo”, programat sâmbătă 28 aprilie, vor primi diplome, cupe, plachete personalizate şi bani.

Sâmbătă 28 aprilie va avea loc la Bistriţa cea de a VII-a ediţie a Concursului de alergare pe şosea „Gabriela Szabo”, la următoarele categorii:

Cls. V-VIII (participanţi nelegitimaţi, doar din judeţul Bistriţa-Năsăud, născuţi în 1997 şi mai mici), 800 m

Copii, (F+M), 2000 m

OPEN, (F+M), 4000 m

Startul competiţiei va fi dat din curtea interioară a Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu”, după următorul program:

– ora 10.30 – start cls. V-VIII fete

– ora 10.45 – start cls. V – VIII băieţi

– ora 11.00 – start cat. copii

– ora 11.30 – start OPEN ;

– ora 12.45 – premierea  sportivilor

Premii pt cls.V-VIII: Loc I – 500 lei, Loc II – 300 lei, Loc III- 200 lei

Premii cat. copii: Loc I – 800 lei, Loc II – 600 lei, Loc III – 400 lei

Premii cat. seniori: Loc I – 2.000 lei, Loc II – 1.500 lei, Loc III – 1.000 lei.

La crosul “Gabriela Szabo” pot participa atleţi amatori şi profesionişti (reprezentanţi  ai liceelor cu program sportiv, cluburilor sportive municipale, cluburilor sportive şcolare) din toate judeţele ţării, indiferent de vârstă.

Înscrierile se fac până vineri, la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, între orele 11.00 şi 15.00. Şi sâmbătă 28 aprilie  se vor face înscrieri, însă în curtea Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu”, între orele 8.30-10.00.

Anul trecut au participat la concurs 1.096 de persoane din întreaga ţară.

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Foto arhivă 2011

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.