Economie Social

Vezi cum arată depozitul ecologic de la Tărpiu şi cine au fost primii lui vizitatori

Depozitul ecologic de deşeuri de la Tărpiu se apropie de momentul inaugurării. Lucrările la Centrul de management integrat al deşeurilor sunt aproape gata. Vezi cine au fost primii vizitatori!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, vicepreşedintele Mihai Bumbu, administratorul public al judeţului, Vasile Negruşeri, şi mai mulţi primari din judeţ au avut privilegiul, joi, să vadă cum arată de sus Centrul de management integrat al deşeurilor de la Tărpiu, cu tot cu staţia lui de sortare şi compost.  Lucrarea e aproape gata.

„Încă nu sunt finalizate peluzele şi nu e plantată cătina albă. Obiectivul s-a realizat, s-a încadrat în termene. Depozitul va fi operaţional în termen de zece zile, dar nu vor trece deşeurile prin staţiile de transfer, ci vor fi dirijate direct spre această unitate (de la Tărpiu –n.r) şi nu se va face momentan licitaţia pentru colectarea deşeurilor din judeţ, ci vor opera firmele existente. Va lucra, aici, la managementul unităţii, constructorul până se va face licitaţia pentru această utilitate. Durerile facerii nu au fost uşoare, ne aflăm într-o zonă cu teren arid în sensul că nu au fost făcute bine calculele, dislocându-se de aici în jur de 300.000 de metri cubi şi aduşi alţii, teren care s-a predispus la compactare, fără de care nu se pot executa astfel de lucrări”, a declarat preşedintele CJ, Liviu Rusu.


În ce priveşte costurile de ridicare a gunoiului, Liviu Rusu a spus că, deocamdată, nu se vor scumpi preţurile practicate deja.

„Aceste firme nu pot schimba preţul de ridicare fiindcă nu au de ce. Numai în situaţia în care cei de aici, de la unitate, o să perceapă alt preţ, majorat, dar nu cred. Ulterior, după ce se va scoate la licitaţie colectarea din judeţ şi transportul la unitate se va discuta, eventual, alt preţ. Legea ne dă dreptul timp de patru luni să urmăm procedurile. La sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie vom şti  cine va câştiga licitaţia”, a mai spus Liviu Rusu.

La rândul ei, Simona Bodnariu (foto), director în cadrul CJ Bistriţa-Năsăud, a declarat că mai sunt de încheiat două contracte mari, de selectat operatorul şi de licitat pentru platformele cu montaj îngropate şi semiîngropate.

„Mai avem de achiziţionat echipamentele, mai este de lucru, dar sunt mulţumită de ce am făcut până acum şi le mulţumesc tuturor colegilor mei”, a spus Bodnariu, care i-a nominalizat pe toţi cei implicaţi în proiect şi care au fost de faţă la acest moment festiv.

Managerul de proiect, Vasile Moldovan (foto), a declarat la rândul său că, la Bistriţa, este implementat primul proiect din ţară de management integrat al deşeurilor finanţat din Fondul de Mediu.

„Când noi am început acest proiect, mai erau încă cinci judeţe din ţară care sunt însă cu mult în urma noastră. Unitatea de management a deşeurilor se întinde pe 22 de hectare, o suprafaţă pusă la dispoziţie de Primăria Dumitra. La Bistriţa erau doar 13 hectare la vremea respectivă. Amplasamentul a creat unele probleme. Am ajuns iată la finalul proiectului. Tot judeţul va depozita gunoaiele într-o primă celulă care se întinde pe 4,6 hectare şi care are capacitatea de a depozita 41.000 de tone de gunoi pe an. Ulterior vor mai fi construite încă patru celule”, a declarat Moldovan.

El a explicat că la depozitul ecologic vor ajunge deşeuri mixte, deşeuri colectate selectiv şi deşeuri verzi care vor fi folosite pentru compost. Toate vor  fi cântărite la intrare. Cele colectate selectiv vor fi preluate de staţia de sortare cu o capacitate de 13.000 de tone pe an.

„Estimăm că se vor aduna din judeţul Bistriţa-Năsăud circa 60.000 de tone pe an. În aceste condiţii, în prima celulă vin deşeurile mixte care se colectează de staţiile de transfer care realizează compactarea şi reducerea volumului lor prin staţiile de compresare”, a declarat el.

Vasile Moldovan a mai spus că toate deşeurile verzi ce vor fi colectate din comunităţile locale, din parcuri şi gospodării vor fi trecute printr-o staţie de compostare cu o capacitate de 12.000 de tone pe an şi se va obţine îngrăşământ ce va fi valorificat pentru agricultură.

Totodată, el a mai spus că la unitatea de la Tărpiu se vor selecta deşeurile: hârtie şi carton, plastic, PET-uri şi sticlă. Toate vor fi în containere speciale şi apoi vândute. El a adăugat că mai este o staţie de epurare care purifică apa rezultată din celulă, dar şi apa de la grupurile sociale.

La noul depozit de la Tărpiu se creează 50 de locuri de muncă noi, iar primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan (foto) speră că va face 50 de familii din comuna sa fericite, oferindu-le locuri de muncă sigure.

„Per total însă, dacă luăm în calcul punctele de colectare, staţiile de transfer, mijloacele de transport, se mai creează încă 140 de locuri de muncă. Numărul, per total, e de aproape 200 de locuri de muncă pe tot proiectul”, a declarat Vasile Moldovan.

În ce priveşte dreptul de depozitare în noul depozit, acesta aparţine autorităţilor locale din judeţ, respectiv Consiliului Judeţean.

„Am avut solicitări şi din alte judeţe, dar care nu au contribuit la derularea proiectului. Dacă aprobă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară care gestionează depozitul, pot depune şi alţii”, a mai spus Vasile Moldovan, care a anunţat că, până acum, s-au făcut economii de 3.000 de euro din bugetul total, proiectul fiind gata la termen.

Puteţi vedea mai multe imagini pe pagina noastră de facebook

Cristiana Sabău

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS