Actualitate Social

Veteran de război din Braniştea, sărbătorit la împlinirea vârstei de 95 de ani

Reprezentanţi ai Batalionului 812 Infanterie Bistriţa au mers acasă la plt. adj. pr. (rtr) Vasile Avram din Braniştea, veteran de război, pentru a-i oferi o diplomă aniversară la împlinirea vârstei de 95 de ani. Vasile Avram a luptat pe frontul de est în al II-lea Război Mondial şi a fost timp de patru ani prizonier în Rusia.

1 veteran branistea”Reprezentanţii Batalionului 812 i-au urat un sincer ”La mulţi ani!”. La acest 2 veteran branisteamoment de sărbătoare au fost prezenţi alături de sărbătorit şi familia acestuia şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi ai ISU Bistriţa”, se arată într-un comunicat al Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Plt. adj. pr. (rtr) Avram Vasile i-a fost acordată o diplomă aniversară, din partea comenzii Brigăzii 81 Mecanizată, iar cei prezenţi au asistat la o lecţie de istorie prin rememorarea momentelor petrecute de veteranul de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale pe frontul est şi pe perioada celor 4 ani petrecuţi în Rusia ca prizonier de război.

Activitatea continuă seria manifestarilor dedicate ”Anului Veteranilor de Razboi”, în contextul aniversării a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS