Social

Vârful Pietrosul Rodnei, în imagini extraordinare. Spectacolul naturii la superlativ absolut

Imagini extraordinare cu cel mai înalt vârf din întregul lanț al Carpaților Orientali, Pietrosul Rodnei, situat la graniţa între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, la 2.303 metri altitudine, au devenit virale în mediul online după ce Cosmin Tomoiagă, operator şi editor video din Borşa, l-a postat pe internet.

https://vimeo.com/183433990

Filmul, care are puţin peste două minute, este postat de Cosmin Tomoiagă pe pagina sa de Facebook, unde a primit, pe bună dreptate, multe felicitări pentru realizarea lui.

Cu o înaltime de 2303 m, Pietrosul Rodnei este cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali şi, datorită diversităţii şi unicităţii florei şi faunei, a fost declarat Rezervaţie Naturală încă din anul 1932, iar în 1979 a primit statutul de Rezervaţie a Biosferei sub egida UNESCO. Rezervaţia Pietrosu Rodnei se află în imediata vecinătate a oraşului Borşa şi este cea mai mare rezervaţie naturală complexă (geomorfologică, floristică şi faunistică) din nordul ţării.

Pietrosul Rodnei reprezintă un cadru fotografic fascinant, atât pe timpul verii, dar şi iarna, iar celor care ajung până pe vârf li se dezvaluie o panoramă magnifică asupra crestei şi vârfurilor Munţilor Rodnei, asupra Văii Vişeului, asupra localităţilor Borşa, Moisei şi asupra Munţilor Maramureşului. Alături de Vf. Pietrosul, aici mai există câteva vârfuri care depăşesc 2000 m: Buhăescu Mare (2268 m), Buhăescu Mic (2221m), Umărul Pietrei Albe (2203 m) sau Rebra (2119 m).

Dacă iniţial în 1932 zona protejată reprezenta doar 183 ha, în prezent ea se întinde pe 3300 ha, de la 750 m altitudine până la 2303 m altitudine, şi cuprinde cel mai impresionant relief glaciar din Munţii Rodnei. În cadrul rezervaţiei se pot admira circuri glaciare (Buhăescu, Zănoaga Iezerului, Zănoaga Mare, Zănoaga Mică) şi lacuri glaciare (Iezerul Pietrosului, Buhăescu I, II, III şi IV) cu dimensiuni între 3500 m² şi 700 m² şi adâncimi între 0.30 m şi 5.20 m.

Drumeţii care se aventurează pe Pietrosul Rodnei vor descoperi aici un număr mare de plante ocrotite de lege, endemice sau unice în România: Opaiţul Rodnei (Polischemone nivalis), Guşa porumbelului (Lychnis nivalis), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), bulbuci de munte (Trollius europaeus), ghintura galbenă (Gentiana lutea) sau zambrul (Pinus cembra). În luna iunie, peisajul devine şi mai spectaculos odată cu înflorirea smardarului (Rhododendron kotschyi).

Cei mai norocoşi dintre vizitatori vor putea zări marmota, capra neagră sau acvila de munte, fauna de aici fiind completată şi de urs, lup, râs, cocoş de munte, mistreţ sau cerb.

De asemenea la baza Vf. Pietrosu se găseşte lacul glaciar Iezer. Acesta este localizat la o altitudine de 1.825 m şi are suprafața de 3.450 mp, adâncimea maximă de 2,5 m și lungimea de 84 m. Lacul Iezer face parte din rezervația naturală ˝Pietrosu Mare˝ şi seamănă după contur cu harta României. Lângă lac, la 500 m în aceeaşi căldare se găsește stația meteo „Iezer”.

Accesul pe Pietrosul Rodnei se poate face pe numeroase trasee, însă cele mai uzitate sunt cele din Moisei, oraşul Borşa sau Complexul Turistic Borşa.

Sursa foto: Facebook Cosmin Tomoiagă

16 comentarii

  • Sunt două trasee de acces la Vf.Pietrosu și din județul nostru.
    Unul pornește din satul Romuli, pe valea Strâmbă spre Vf.Bătrâna unde se ajunge în creasta principală (marcaj triunghi roșu). Al doilea din satul Dealul Ștefăniței (Pasul Șetref – limita dintre BN și MM) urmând creasta principală a Munților Rodnei, de la Vest spre Est) spre Vf.Bătrâna și Vf.Buhăescu (marcaj bandă roșie).

    • Intrarea in traseu din Romuli nu are indicator iar marcajul triunghi rosu lipseste. Drumul forestier de 12 km (accesibil auto) se intersecteaza cu traseul banda rosie care vine din Dealul Stefanitei in puctul numit Pasul Pietrei 1196m de unde se continua pe banda rosie spre VF. Pietrosu in cca. 5 ore, aprox. 15 km.

    • Poți ajunge în Pietrosu din orice parte a județului, accesând poteca de creastă. Și din Valea Vinului, dacă ai picioare bune.

    • Adevărat, chiar și din Pasul Rotunda! Din Parva, de pe Valea Gerselor, de pe Valea Cormaia, dar acestea sunt trasee mai lungi.
      Comunele noastre nu știu valorifica această comoară naturală a județului. Ar trebui să fie o salbă de pensiuni la poalele muntelui, traseele să fie marcate și, în colaborare cu specialiștii Administrației Parcului Național, să creeze evenimente, trasee tematice.

  • Cei mai norocosi sunt braconierii care cu buna stiinta a autoritatiilor isi fac tocana din caprele negre. Adica le impusca.

  • Draga prietene FLORIN CHEREJI ; la o rezervatie a BIOSFEREI nu prea este indicat a se construi chiar si in vecinatatea arialului salba de pensiuni. Ma gandesc cu groaza sa se intample asta. Nu uita ca cei mai multi drumeti, vizitatori sunt din specia (PORCUS TURISTICUS). Un asemenea loc trebuie atent studiat, vizitat si protejat. Eu nu as da drumul pe munte decat in grupuri organizate insotit de un angajat al PARCULUI NATIONAL pregatit in domeniu .Asa ca maxim o pensiune de capacitate medie, la intrare in zona protejata. Asta este deocamdata pana ne mai civilizam.

    • O alta prostie de marca. A cata oare? Turistii montani nu sunt pescari! Accesibilitatea dificila a traseelor montane face ca amatorii de mici si gratare si bautorii de bere la PET sa fie extrem de rari in peisajul montan. Prostiile astea cu grupuri organizate cu insotitor de la Parc sunt de cea mai comunisto-securista extractie. Nici in tara lui Putin nu s-a gandit nimeni la asa ceva. Prezenta turistilor pe traseele montane, din contra ar descuraja braconajul, furtul de lemne si prin presiunea facuta de turisti asupra autoritatilor ar duce la scaderea numarului excesiv de caini de pripas pe langa stani. Cu cat sunt mai putine pensiuni si accese in apropierea traseelor montane, cu atat presiunea asupra rezervatiei ar fi mai mare datorita faptului ca cei care ajung pana la urma pe munte sunt siliti sa campeze pe traseu. Dar astea sunt lucruri mai greu de inteles pentru unii.

    • Areal, nu arial, domnule. Si nu veniti cu scuza ca litera e este langa litera i pe tastatura…

  • Am urcat pe Pietrosul Rodnei anul acesta in luna iulie. Fiul meu in varsta de 11 ani si nepotul de 8 ani au urcat cu mine pana sus. Din Borsa faci 4h:30′ pana pe varf. Daca mergeti doar pana la Lacul Iezer faceti 3 ore. Pana la Lacul Iezer poate sa mearga oricine, am vazut pensionari si copii de 5 ani. Noi am pornit in sus din Borsa la ora 10 si am sosit inapoi in Borsa la ora 19. In total am parcurs cca. 20 km. Am vazut femei (taranci) din Borsa care culegeau plante cu tot cu radacina (flori galbene Gentiana) din Rezervatia Naturala Muntii Rodnei.

  • Ati vazut D-le ADRIAN C cum se viziteaza o arie protejata? No in cazul asta ne mai trebuie 100 de ani de civilizatie nu pensiuni care sa astepte aceleasi specimene de indivizi. La ora actuala asa zisii turisti umbla cu HARLETE dupa ei.

    • Domnul Bălan, femeile respective nu erau turiste. Dupa cum erau imbracate erau localnice. Le-am intalnit la altitudinea de 1900m., adica mai sus de Lacul Iezer si de Statia Meteo. Aveau la ele pungi de plastic pline cu plante de culoare galbena (Gentiana). Le-am intrebat ce fac cu plantele si mi-au zis ca sunt plante medicinale si ca se folosesc la tratarea bolilor de stomac. Eu cred ca femeile vand plantele culese din Parcul National Muntii Rodnei unei firme care se ocupa cu medicina naturista.

  • D-le MARCEL; nici pe departe nu am idei comuniste ca si Putin. A organiza grupuri de turisti carora sa le explici ce pot vedea si ce nu trebuie sa faca intr-o zona asa de speciala nu se numeste comunism. Daca dumneavoastra sunteti mai educat ca si altii, nu uitati ca tara asta este plina de indivizi indisciplinati. Nu vad nimic rau in asta.In ce priveste modul de intelegere a aspectelor legate de starea MEDIULUI, va asgur ca nu ma depasiti absolut cu nimic.

  • Un mic raspuns si individului care nu se semneaza(adica nu exista). Nu de fiecare data imi asez ochelarii pe nas, cand scriu. Sunt si momente de graba cand apesi pe taste. Cu siguranta va pot spune ca stiu exact si ce inseamna si cum se scrie corect (AREAL). Dar graba strica treaba uneori. Puteti sta ascuns linistit. De la unul fara identitate nu am ce sa aud si sa ascult. Marius Balan.

    • Nu trebuie sa auziti sau sa ascultati, trebuie doar sa invatati. Nici la alegeri nu stiti identitatea celor care pun stampila pe PER.

  • Tocmai ce am trecut prin aceasta zona ( 05.09.2017 ) si drumul Moisei-Borsa-Carlibaba, adica trecerea din Maramures in Moldova la Vatra Dornei ( traseul Muntii Rodnei ) e absolut un dezastru, cosmar sau orice ati dori voi cel mai rau dusmanilor vostri. Deci , daca vreti sa traversati zona de aprox. 30 Km in 4 ( patru ) ore , mult succes.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS