Politică

Urîte: Vitalia este incapabilă şi ineficientă, să se plângă mai puţin. De ce nu îi dăm în judecată?

Consilierul judeţean PNL Florin Urîte a declarat că sistemul de colectare a deşeurilor este unul ”improvizat, ineficient total”, operatorul Vitalia fiind ”incapabil” să-l gestioneze, şi că firma respectivă are o strategie ”pe trafic de influenţă şi creşeterea tarifelor”: ”De ce ne purtăm cu ei cu mănuşi?”.

”Firma Vitalia este ineficientă şi incapabilă la ora actuală să gestioneze preluarea şi depozitarea deşeurilor. Gunoaiele se înmulţesc în judeţ, fie că vorbim de malurile râurilor sau localităţi. Nu există un sistem optim de gestionare a deşeurilor, sistemul nu este funcţional. Vitalia este incapabilă. E nevoie de un sistem cu saci menajeri de diferite culori, s-a trecut la alt sistem fără ca populaţia să fie conştientizată de importanţa sortării deşeurilor, iar gunoaiele încă sunt aruncate anapoda. Vitalia nu este responsabilizată, frecvenţa ridicării gunoaielor nu e bine stabilită. E un sistem improvizat, ineficient total. Au făcut un tarif simbolic şi a ieşit ceva nefuncţional, iar Vitalia vine să se plângă. Pentru ei e mai simplu să se tot plângă la autorităţi şi să pună presiune pe agenţii economici, inclusiv că să ia gratis materialele reciclabile. Legat de faptul că Vitalia nu a transportat până acum gunoaiele din oraşe depozitate temporar, eu întreb: de ce nu îi dăm în judecată? De ce lucrăm cu mănuşi cu Vitalia, ce scopuri sunt în spate, ce interese? În contract este obligativitatea de transport al gunoaielor din acele gropi provizorii. Nu înţeleg de ce stăm şi nu-i dăm în judecată, să-i obligăm să transporte gunoaiele. Altfel, lăsăm acolo nişte focare de infecţie. Nimeni nu face nimic, nici măcar n-avem curaj să-i dăm în judecată. Soluţia e să-şi pună mintea la contribuţie şi să găsească soluţii, să se plângă mai puţin şi să rezolve problemele mai repede”, a spus Florin Urîte într-o conferinţă de presă.

EL a menţionat că reprezentanţii Vitalia sunt ”aberanţi în abordare”. ”Vitalia tot vine şi cere măriri de tarife, am aflat că vor să li se dea deşeurile sortate şi de la fabrici, am fost rugat să le fac o intrare la Leoni că nu ajung la o înţelegere. Păi firmele îşi valorifică deşeurile de mase plastice, cartoanele, ca să nu mai vorbesc de cupru. Ei ar vrea ca acele capete de cupru să le primească gratis, că în contul acela ei iau deşeurile menajere. Cred că au strategie pe trafic de influenţă şi de a ridica tarifele până o să ne spună că sunt eficienţi. De când s-a trecut de pe Urbana pe Vitalia, la blocuri containerele sunt înconjurate de gunoaie. Au rărit frecvenţa de colectare”.

Urîte a adăugat că aşteaptă măsuri din partea Consiliului Judeţean şi ale instituţiilor de mediu, deoarece judeţul Bistriţa-Năsăud, din punctul de vedere al gestionării deşeurilor, este ”printre cele mai proaste din ţară”: ”Să ia măsuri foarte clare, de urgenţă, în fiecare zonă, să dea un termen de curăţare a localităţilor, de colectare a deşeurilor într-un sistem optim. Nu amenzi din start, dar început cu informări, cu nişte termene, pas cu pas. Fiecare locaţie produce deşeuri. Vitalia trebuie să dea saci de diferite culori, etichetaţi pe sortimente, trebuie stabilite date clare de ridicare în localităţi, cetăţăeanul care dă sortat să plătească un tarif mai mic. Acest sistem este şi în Austria”.

La rândul său, consilierul judeţean PNL Eugen Curteanu a declarat că proiectul CJ privind depozitarea la Tărpiu a deşeurilor din gropile temporare la vechiul tarif este ”inutil”. ”S-a iscat un scandal din partea primăriilor de oraşe, care nu au bugetat cheltuieli de depozitare la noul tarif pentru depozitele istorice în groapa de la Tărpiu, operatorul fiind obligat să le transporte pe cheltuiala proprie. Se încearcă îndreptarea erorii printr-un proiect fără a fi neapărat necesar. Toate acele deşeuri trebuiau transportate înainte de majorarea tarifului, cu care n-am fost de acord. Nu vedem de ce se vine cu o hotărâre care să excepeteze de la majorare acele deşeuri istorice, care constituiau o obligaţie anterioară”, a comentat Curteanu.

Etichete

14 comentarii

  • Cine sa-i dea in judecata mai Florin , chelnerul ? Pai e in cardasie cu ei . Nu le-a marit ilegal tariful cu 63 % fara nici o justificare si fara nici un argument ? Consilierii care au votat pentru majorarea aceea vor da cu batul in curand la DNA . Pai cum vine asta ? Castigi o licitatie la un pret si dupa aia maresti pretul cu 63 % ? E inflatia pe 30 de ani de aici incolo pentru Dumnezeu .

  • Eu va întreb cum a ajuns Sangeorzan, fostul primar de Feldru si fostul consilier al lui Radu Moldovan, din cfr-ist sa conduca Vitalia pe județul nostru? De bun manager ce este, de bun psd-ist, de bun cunoscător al genului asta de activitate? Aceeași afacere in alte județe sunt manageriate de ingineri în ecologia si reciclare chiar dacă sunt psd-isti. La noi nu s-a găsit nici unul? Cu siguranță ba răspunde DNA la întrebarea asta.

  • Mai Florine, Emile – cel de mai sus – voi chiar credeti ca vorbiti cu prosti???
    Cine doamne iarta-ma a implementat acest sistem de rahat?????
    Cine a negociat cu bodio si lumi sarbu ca firma lu’ Mazare sa prinda acest contract???
    Tind sa cred, draga Florinele, ca nu esti strain de toata tarasenia asta!!!! Tu aveai interes in Constanta sa-ti faci cale de acces la depozitul Teraplast – Mazare ti-a cerut bani ca sa nu-ti puna 2 randuri de borduri in fata si astfel investitia TRP din CT era un fiasco. Cred ca asta e mita pentru Mazare!!! Doar babalacul Moldovan, pe vremea cand era primar, a „implementat” acest sistem!!! Acum cine e sef la gunoaie, la CJ? Acelasi Vasile Moldovan – primarul – colegul tau de partid!!!
    De ce nu ai fost asa de guraliv si cat era Mazare in libertate, ti-e frica de el….recunoaste!!!?
    Acum ca vezi ca e suspendat din functie si e in puscarie, vrei sa iei caimacul!! :)))

  • Mai Zorro tu cred ca tragi pe nas . Vasile Moldovan e in pensie de 3 ani . Vitalia nu are nici o legatura cu Mazare , e patronata de Octavian Morariu , care a fost Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman .

  • Dezinformare marca PDL. Urite si Curteanu duc o campanie asidua de dezinformare a bistritenilor cu privire la activitatea companiei care gestioneaza colectarea si transportul deseurilor. Activitatea, din cate vad eu ca bistritean, decurge din ce in ce mai bine. Nu mai avem containere care dau pe dinafara si nu mai avem mormane de gunoaie langa containere. Asadar, cum e cu ineficienta?

  • Ati iesit putin la atac, doar se apropie alegerile si se viseaza la un ciolan cat mai gustos ….Bravo domnilor continuati tot asa doar Bistriteni sunt prosti…eu cred ca va inselati putin mai mult….

  • Zoroo cu Tic nervos !
    Daca Vitalia este firma lui Mazare cum spui tu , dezinformand ca postaci PSD ,atunci de ce in Constanta firma care face salubrizarea este Polaris si nu Vitalia ?
    Am verificat din curiozitate . Am verificat si unde are depozit Teraplast in Constanta si am descoperit ca este la intrare ,intr-o zona industriala si care are acces ca si multe alte firme , nefiind vorba de aprobari speciale spagi ,etc . Mai mult activeaza acolo de peste 10 ani si l-au cumparat ca si depozit cu toate aprobarile .
    Daca inveti sa citesti , sa te informezi si sa nu fi sluga de partid sau poate chiar functionar public ,atunci sigur vei descoperi ca firma Polaris este in grupul de interese Mazare .
    Cat despre firma Vitalia , mai sapa si vei descoperi in spate , marele PSD Corupt .
    Si inca ceva ,:Mazare este din partidul PSD chiar daca astazi este inculpat .
    Sistemul de gestioanare proasta a deseurilor este vina in totalitate a firmei Vitalia care a stiut ce semneaza si acum nu mai vrea sa -si asume .Mai mult si primarul Bistritei recunoaste ca ,in trecut cu Urbana orasul era mai curat .
    Cata vina are dl Moldovan si cat actuala conducere nu mai are importanta .Important este sa scapam ca si zona de gunoaie si drumuri proaste .

    • Mai Reflecteaza… ce am zis eu sunt informatii care nu le gasesti pe goagal…. :-p
      Nu trebuie sa ma crezi tu sau altcineva de aici… nu am un discurs populist de politician, pentru ca nu am nici un interes!!! :)))
      Gandeste-te ca sunt firme pe alte persoane, dar interesele sunt ale altora! :)))
      Vezi cazul Casei lui Ceausescu din Bistrita…tot manevra PDL-ista! :)))
      Ce daca Mazare e PSD? Tu nu stii ca sunt foarte incalcite caile Domnului?! :)))
      Tot ce am zis…e adevarate… :-p, iar cine trebuie sa stie….stie… :-p

  • Zoroo o sa fi surprins cand o sa afli cine este in spate la Vitalia . Vizita de maine a premierului nu este intamplatoare si are in vedere se pare si acest aspect . Se pare ca contractul ADI cu Vitalia are si putin iz penal ,prin modificarea contractului si a maririi tarifelor fara temei legal si in conformitate cu contractul initial .Nu vreau sa ma gandesc si la foloase necuvenite, ca ne-ar aduce din nou imagine negativa judetului .Schimbarea de atitudine a executivului prin revenirea la tarifele vechi si a transportului in sarcina firmei Vitalia a 70 to min de deseuri menajere din gropile provizorii ne ridica totusi cateva semne reale de intrebare .
    Ca si tic , CR7 , 4ever si alti postaci ai ciumei rosii , unii dintre voi chiar functionari publici , va inteleg supararea si ordinele pe care le primiti si pentru care sunteti retribuiti ,sper ca nu si de Vitalia.
    In acest moment cei de la Vitalia nu isi fac treaba si au umplut judetul de gunoaie prin activitatea lor total inadecvata .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS