Actualitate

Suflet chinuit într-un coteţ la Prundu Bârgăului, acolo unde pădurea „cade” pe oameni

Deciziile luate la tinereţe atârnă ca o piatră de moară în ultima parte a vieţii. E şi cazul unei femei de 74 de ani din Prundu Bârgăului. Fără venituri, ea ajuns să locuiască efectiv într-un coteţ, părăsită de propria familie, ignorată de societate. Acolo unde pădurea "cade" efectiv peste oameni, nu s-a găsit nimeni care să o ajute să-şi repare casa dărăpănată.

Valea Bârgăului, zona cea mai bogată din Bistriţa-Năsăud fiindcă nu a fost niciodată colectivizată, îşi arată, din când în când, adevărata faţă. Fiecare şi-a făcut cel puţin o casă mare şi goală în care stă singur şi nu îi pasă de cel de lângă el chiar dacă nu l-ar costa decât puţin sau poate că nimic să-i dea o mână de ajutor. Victimă a propriilor greşeli, dar şi a ignoranţei tuturor, o femeie de 74 de ani din Prundu Bârgăului atrage atenţia opiniei publice prin aceea că locuieşte efectiv într-un coteţ. Părăsită de familie, a rămas să stea în casa părintească, locuinţa surpându-se în urmă cu 19 ani. În ultimele două decenii nu s-a găsit nimic să o ajute să-şi repare locuinţa, aşa că femeia s-a mutat într-un coteţ, trăind în condiţii mai rele decât animalele multor bârgăuani mândri şi cu stare.

Nu are apă, nu are sursă de încălzire, nu are WC. Îşi face nevoile în pârâu (măcar din acest motiv ar fi trebuit cineva să-i sară în ajutor), iar de spălat nu se spală. Viaţa ei e plină de mirosuri greu de suportat. În răutatea lor, unii vecini nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să o hulească şi să se ferească de biata fiinţă ca de un duh rău. Puţini sunt cei care trec peste toate aceste aparenţe îngrozitoare şi realizează că în mijlocul acelui coteţ insalubru îşi petrece zilele pe care I le-a dat Dumnezeu un suflet de om.

Ileana Buta, fiindcă aşa o cheamă pe femeie, spune oricui vrea să ştie că stă de 19 ani în colibă. Dumnezeu ştie cum a îndurat iernile geroase şi verile toride. Singurul ei venit e o sută de lei, bani pe care îi primeşte de la primărie ca ajutor social. Cu toate acestea, în sărăcia ei, femeia îşi păstrează demnitatea. Nu vrea să se ducă la vecini să ceară ajutor, să se milogească, nu vrea să-i deranjeze în ruptul capului.

Altora le e milă de ea, dar nu fac nimic să schimbe situaţia. Dimpotrivă. O condamnă fiindcă adună tot felul de gunoaie prin curte. Dau vina pe ea că nu munceşte nicăieri şi spun, ca să-şi justifice indiferenţa, că nu a muncit niciodată.

Primăria Prundu Bârgăului a decis însă să intervină şi să facă în aşa fel încât să o convingă pe femeie că are nevoie de ajutor. Autorităţile spun că vor să-i ridice o casă nouă şi bine ar fi să se ţină de cuvânt.

11 comentarii

  • va intreb daca femeia simte toate ….”cuvintele” atribuite aici ???… posibil ca ea sa fie mult mai fericita decat multi „tragatori de apa la buda”….. de la bloc!

    • Buna mam nascut in comuna tiha brgaului ,si dedemult am plecat deacolo cu parintii sineam stabilit in Banat , Ma numesc Buta Ioan [Rudi] numele dupa care ma cunosc multi. Nusint sigur dar 90% Buta Ieana este matusa mea.sora lui taticu care a decedat acum 3 ani. El mai are un frate senumea IOAN BUTA locuia in Prundu brgaului peundeva prin apropiere, numai stiu nimic despre ele daca mai este in viata stiu ca ave multi copii pe care nui cunosc verisorii mei.Va rog forte mult faceti niste pozesi trimitemi pe adresa emailului ,va multumesc foarte mult siva ramin dator. Rudi

  • Stimata doamna,v-as intreba,de ce toti cei din jurul ei sunt „raii”?A ajuns cumva in aceasta situatie datorita celorlalti? Vi se pare firesc tonul acuzator pe care il folositi? Intotdeauna societatea ii va izola pe cei ce nu se integreaza. Cu doua maini si doua picioare de care te poti folosi o viata, nu-i firesc sa ajungi asemenea zile.Puteti sa acuzati de indiferenta cand e vorba despre handicap, dar in rest este reactia societatii la orice asemenea caz. Ce numiti dumneavoastra demnitate, poate fi uneori incapatanare, inadaptabilitate, ceva ce nu puteti aprecia nici dumneavoastra observand cateva ore subiectul. Daca am aprecia asa, societatea ar trebui sa se ocupe de psihicul fiecaruia , insemnand sa construim milioane de spitale, sa le umplem de psihoterapeuti. Personal, regret ca exista asemenea situatii, e bine daca putem ajuta, ne face si pe noi sa ne simtim mai buni, dar sa nu confundam ajutorul dat benevol, cu obligativitatea. Obligati pot sa se simta doar cei pentru care ea, la randul ei a facut ceva.

  • ca ma distreaza asemenea subiecte……se gaseste cate o baba ratacita prin padure si…..sar toti oamenii politici……si nu numai ei……sa-si arate bunavointa…”electorala”… (domnule dolha….va rog sa enumerati un singur caz social rezolvat de dumneavoastra inainte de a avea o functie publica rezolvat din banii de buzunar….caz verificabil)

  • nu cred ca discutiile astea sunt importante acum . Noi nu avem dreptul sa judecam si nici nu ni s a cerut ajutorul . daca dorim
    ajutam daca nu , nu . Eu vreau doar sa o ajut imi este mila , oricui i se poate intampla.

    • domnule dolha …. o sa va votez …pentru ca ati gasit cu primarul din bargau 3 cazuri sociale in colegiul unde participati pe care le rezolvati…. va votez pentru ca sa va dati seama ca nu toti alegatorii sunt chiar asa de prosti… precum credeti….(ne cunoastem bine……dar o sa va atac de fiecare data cand simt ca vreti sa prostiti lumea)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS