Actualitate

Trei zile de grevă japoneză la Primăria Bistrița. Angajații, nemulțumiți de Legea salarizării

Angajații Primăriei Bistrița au declanșat o acțiune de protest, așa cum se întâmplă în majoritatea primăriilor din țară, nemulțumiți de proiectul Legii salarizării unice şi de lipsa unei grile de salarizare pentru personalul angajat în administraţia publică locală.

”La Primăria Bistrița este grevă japoneză timp de trei zile, de miercuri până vineri, însă activitatea nu este afectată de această acțiune de protest la care participă toate confederațiile sindicale. Angajații poartă banderole albe pe braț, în semn de solidaritate cu colegii lor din întreaga țară, protestul vizând Legea salarizării. Circa 550 de angajați ai Primăriei Bistrița sunt membri de sindicat, însă nici ceilalți angajați din numărul total de circa 1.000 nu rămân nepăsători și sunt solidari cu demersurile colegilor lor. Vom vedea ce se va întâmpla săptămâna viitoare, când este programat un miting de protest la București”, a declarat pentru Timp Online purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Săptămâna viitoare, când proiectul Legii salarizării va fi dezbătut în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, ce are vot final, sindicatele din administraţie anunţă miting în faţa Palatului Parlamentulu

Proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai. Comisia pentru muncă urmează să dea raportul, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare. Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmând a avea loc până în 6 iunie.

Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.

6 comentarii

  • Ar trebui sa fie mai atenti cu grevele , ca s-ar putea sa se vada ca merge treaba si fara ei ( poate chiar mai bine ) 😉

  • Draga Iuliana nu vii tu in primarie? Daca este o groapa in asfalt sunt vinovati toti angajatii, daca ploua si inunda strazile sunt vinovati toti angajatii. Nu v ati saturat de improscat cu noroi? Bai fratilor sunt posturi libere chiar si de muncitori de ce nu veniti sa le ocupati, poate voi sunteti mai buni. Am cunostinta in primarie debutant cu 3 ani vechime cu fac. Tehnica terminata la Cluj si are un salariu de 1900 lei . De ce nu comenteaza privatii si va gasiti voi pusi sa faceti comentarii pline de ura si venin. Ne meritam soarta toti.
    Greva japoneza nu inseamna oprirea lucrului.
    Va doresc numai bine si sa primiti ce meritati.

  • Astept o greva generala pentru eliberarea VEVERITEI din inchisoarea primariei din parc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS