Social

Mai multe localități din BN rămân fără gaz

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, marţi 27 septembrie şi joi 29 septembrie, începând cu ora 8.00, în localităţile Nuşeni, Feleac, Beudiu, Viţa, Corvineşti, Bidiu şi Enciu.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, marţi, 27 septembrie cel mai probabil începând cu ora 18.00 şi joi 29 septembrie, începând cu ora 21.00.


Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile în zilele şi intervalele orare specificate, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon:  0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS