Actualitate Recomandări

”Toamnă Bistrițeană” bogată în Heidenfeld. Crețu: O adevărată expoziție

FOTO În Complexul Heidenfeld din Viișoara s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului ”Toamna Fanfarelor”, care înglobează ”Toamna Bistrițeană” și ”Festivalul Fanfarelor”.

”Din fericire, pe o vreme foarte frumoasă, avem această reuniune numită ”Toamna Fanfarelor”, o acțiune importantă. Mulți bistrițeni vin să-și facă aprovizionarea, găsesc aici cam tot ce le trebuie, iar producătorii sunt mulțumiți că își vând marfa. Este o expoziție de legume și fructe care adună producători din tot județul, avem legume și fructe frumoase, sănătoase și gustoase făcute la noi acasă. Producătorii de legume și fructe au venit în număr mare, au avut standuri frumoase și ceea ce pot să remarc este faptul că dacă în anii 90 și începutul anilor 2000 legume frumoase vedeam aduse doar din Oltenia sau din străinătate, de data aceasta cei care cultivă legume în zone precum Șintereag, Cociu, Săsarm, dar și în apropiere de Bistrița, la Sigmir sau Șirioara spre exemplu, au venit cu legume foarte frumoase, parcă sunt de expoziție, parcă sunt din import, așa arată. Sunt frumoase și eu cred că sunt și sănătoase. Și cultivatorii de mere au venit în număr mare, avem cultivatori impotanți în județ, dovadă că mărul de aur sau mărul obișnuit sunt elemente care merg foarte bine împreună. Bistrița are o tradiție seculară de producere a fructelor, mărul bistrițean este bine reprezentat. Am sesizat că anul acesta cei de la Stațiunea de Cercetare Pomicolă nu au participat, nu știu de ce, noi i-am invitat, dar sunt producători de fructe de calitate foarte bună care știu să și prezinte marfa. Față de anii precedenți au venit mult mai mulți producători de miere, ceea ce iarăși ne bucură, mierea folosită în loc de zahăr prelungește viața și toți vrem să trăim un pic mai mult”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

1 ov cretu toamna bistriteana 15 2 ov cretu toamna bistriteana 15 3 ovidiu cretu toamna bistriteana 15 4 ovidiu cretu toamna bistriteana 15

Edilul Bistriței a făcut turul standurilor înscrise în expoziție, a discutat cu producătorii, i-a felicitat pentru produsele obținute și pentru prezentarea acestora și a degustat din câteva soiuri de mere, struguri și prune. El i-a răsplătit cu diplome și bani pe cei care s-au prezentat cel mai bine la secțiunile respective: legume, fructe, produse apicole, păsări și animale mici, dar și pentru originalitate.

”Am făcut un clasament, sigur că totul este relativ, dar am apreciat și prezentarea, nu numai calitatea. Cetățenii se bucură de o zi frumoasă și de cumpărături. Producătorii vând foarte mult în aceste zile, bistrițenii au venit cu saci și sacoși, cu mașini și autobuze, cumpără foarte multe legume și fructe pentru iarnă, lucru îmbucurător pentru toată lumea. Am adus și câțiva comercianți de mici și bere, pentru că dacă tot este festival să avem și această latură”, a menționat Ovidiu Crețu.

5 toamna bistriteana 15 6 toamna bistriteana 15 7 toamna bistriteana 15 8 toamna bistriteana 15

În Heidenfeld au susținut concerte Fanfara Tineretului din Csorvas (Ungaria), Fanfara ”Promenada” Câmpia Turzii, Fanfara Clubului Copiilor din Târgu Secuiesc, Fanfara Municipiului Reghin, Fanfara Garnizoanei Bistriţa, Fanfara Baptistă ”Armonia Forte Fortissimo” Bistrița.

Pe parcursul celor două zile de festival, sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, Piaţa Decebal şi piaţa en-gros din strada Tărpiului sunt închise pentru igienizare.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!

9 toamna bistriteana 15 10 toamna bistriteana 15 11 toamna bistriteana 15 12 toamna bistriteana 15

Aici imagini de la ”Festivalul Fanfarelor”.

5 comentarii

  • Asta e Ceausescu in persoana! In afara de festivaluri, chiar nu maai stie nimic! Doar festivaluri, petreceri toata vara! Sa iasă el tot in fata, sa cheltuie banii nostri degeaba! De ce a închis cele doua piete, sa ne oblige sa cumparam din târg ?

  • Organizatorii targului „Toamna bistriteana” sunt tampiti de-a binelea. Au asezat tarabele cu produse chiar sub liniile de inalta tensiune, contrar tuturor normelor de securitate.

  • Bistrita a insumat numai in ultimii 7 ani si jumatate investitii de 300 milioane euro. Orice alte comentarii cu privire la atitudinea primarului sau la evenimente gen toamna bistriteana, sunt de prisos.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS