Actualitate

IPJ: Furturile, în scădere față de anul trecut

Poliţiştii bistriţeni desfăşoară activităţi preventive în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţă şi societăţi comerciale ”Protejează-ţi locuinţa şi afacerea! Trăieşte în siguranţă!”.

Demersul se înscrie în prioritatea naţională “prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează două categorii de infracţiuni care au o pondere însemnată în volumul faptelor penale de acest tip, respectiv furturile din locuinţă şi cele din societăţi comerciale.


”În primele 9 luni ale anului 2016, ca urmare a acțiunilor operative desfășurate de polițiști și a activităților preventive, judeţul Bistriţa-Năsăud a înregistrat o scădere cu 6,8% a infracţiunilor de furt, comparativ cu perioada similară a anului 2015”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Astfel, în continuarea demersului preventiv, poliţiştii promovează măsurile elementare de autoprotecţie prin prezentarea utilităţii sistemelor tehnice de protejare a locuinţelor, a sediilor şi punctelor de lucru ale societăţilor comerciale, ca modalităţi eficiente de prevenire a furturilor.

În perioada următoare, polițiștii de prevenire şi de ordine publică vor desfăşura activităţi de informare şi distribuire a materialelor suport, în principalele cartiere ale municipiului Bistriţa, dar şi în oraşele Beclean, Năsăud şi Sîngeorz-Băi. De asemenea, mesajele campaniei vor fi diseminate la sediile mai multor societăţi comerciale, de pe raza întregului judeţ.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS