Economie

Taxe şi impozite locale mărite ”doar dacă va exista o cerere expresă din partea bistriţenilor”

Conform proiectului privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din Bistriţa în 2014, acestea vor rămâne la nivelul celor din acest an. Primarul Ovidiu Creţu a menţionat că taxele şi impozitele vor fi mărite numai dacă va exista o solicitare în acest sens din partea populaţiei, ”lucru care bineînţeles nu se va întâmpla”.

”O să mărim taxele numai dacă va exista o cerere expresă din partea populaţiei de a le creşte. Bănuiesc că nu va exista o astfel de solicitare, aşa că noi vom rămâne cu taxele pe care le avem”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Conform proiectului publicat de Primăria Bistriţa, ”având în vedere că în anul 2013 s-a procedat la indexarea impozitelor şi taxelor locale cu 16 %, majoritatea contribuabililor, atât persoane juridice cât şi persoane fizice, manifestând dificultăţi economico-financiare, executivul propune, pentru anul 2014, menţinerea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice la nivelul celor stabilite pentru anul 2013, cu excepţia taxelor pentru folosirea locurilor publice în Complexul de agrement Heidenfeld. Potrivit Legii nr. 571/2003, pentru anul 2014, executivul propune şi acordarea unor facilităţi fiscale, respectiv acordarea unei bonificaţii de 10% (în Lege – până la 10%) pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice, până la data de 31 martie a anului fiscal. În concluzie, prin aplicarea noilor reglementări, pentru anul 2014 executivul preconizează o creştere a veniturilor fiscale (cu debit) ale bugetului local a municipiului Bistriţa cu suma de aproximativ 1.200.000 lei, sumă rezultată în urma aplicării cotei de 20 % şi respectiv 40% asupra valorii de inventar a clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 3 şi respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă”.

Impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%, această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmând să fie eliminată de Guvern pentru proprietarii persoane fizice şi menţinută doar pentru firme. CL Bistriţa a decis ca anul acesta toate impozitele locale să fie mai mari cu cel puţin 16%.

Conform unui proiect prezentat pe site-ul Primăriei Bistriţa, executivul propune pentru anul 2014 menţinerea la nivelul anului 2013 a taxelor speciale (folosirea domeniului public din municipiul Bistriţa pentru amenajarea de scări şi alei de acces, autorizarea circulaţiei mijloacelor de transport marfă, materiale şi autoutilajelor, realizarea de accese suplimentare auto şi pietonale spre domeniul public, atribuirea în folosinţă a locurilor de înhumare, utuilizarea capelei mortuare, oficierea căsătoriilor, divorţul administrativ, înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării, întocmirea, elaborarea şi eliberarea de documente cartografice analogice şi digitale, eliberarea notei de constatare pentru înscrierea în cartea funciară a imobilelor din fondul vechi, eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de atestare fiscală, eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism).

5 comentarii

    • stai linistit Robert ca ,,asta,,[primarul] odata face un referendum din care sa reiasa ca ,,noi,, vrem asta . nu te bucura . asa cum il stiu eu pe omul asta , e in stare de orice . prima data te alinta , dupa care te……..!!! intotdeauna am avut dreptate.

  • A avea posibilitatea sa majorezi taxele sau impozitele si chiar a le majora sunt doua lucruri distincte. Majorarea efectiva nu mai tine de executiv sau legislativ, ci de consilierii municipali. Asa ca nu are rost sa ne alarmam ca va pica drobul de sare. Am vazut si ultima majorare a taxelor ce a insemnat, cate 2-3 lei.

  • Cata usurare! Bistritenii pot trai linistiti acum, la auzul acestei vesti. D-ul primar Cretu este convins ca nivelul actual al taxelor si impozitelor este unul suportabil pentru contribuabili. Un referendum in care sa aflati daca bistritenii vor scaderea lor, v-ati gandit sa faceti?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS