Actualitate

Târgul judeţean al firmelor de exerciţiu la LPS Bistriţa. Clasamentul celor mai buni

(FOTO) Webdah Solutions SRL, o firmă de exerciţiu cu profiul webdesign, înfiinţată de elevi de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, a ocupat locul întâi la târgul judeţean organizat în cadrul proiectului „Primii paşi în carieră prin firma de exerciţiu”, obţinând cele mai mari punctaje pentru promovarea standului, materiale promoţionale, profesionalism şi serviabilitate, dar şi pentru întocmirea catalogului.

liviu 2Alexandru Dreptate, managerul firmei de exerciţiu Webdah Solutions SRL, a explicat care sunt punctele forte ale firmei pe care o conduce.

„De ce am ales noi acest domeniu de activitate? Dacă ne uităm în jur la toate firmele de aici, toate ar avea nevoie de un site. Denumirea firmei noastre vine de la design şi hosting. Noi ne ocupăm cu site-uri, cu proiectarea, întreţinerea şi managementul lor. Am încercat să facem o serie de materiale promoţionale printre care şi un fluturaş foarte inteligent gândit, spunem noi, pentru că, în zilele noastre toată lumea are un smartphone cu aplicaţii. Se poate face o fotografie la fluturaş, se scanează şi aplicaţia te trimite direct la site-ul nostru.  Noi am observat acest model de promovare la foarte multe mari şi am decis să îl preluăm. Site-ul este foarte simplu gândit ca să poată fi utilizat uşor de oricine. Am integrat în el un formular de comandă care ajunge direct la mailul nostru „, a spus el.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Pe locul al doilea s-a clasat Casa Transilvană SRL de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa care a punctat foarte bine la capitolul imagine şi prezentare ca pensiune agroturistică, iar pe locul trei BN Experience SRL, o firmă formată tot din elevi de la LPS, care s-a specializat în vânzarea cafelei şi a băuturilor nonalcoolice calde. Toate trei vor reprezenta judeţul Bistriţa-Năsăud la Târgul regional al firmelor de exerciţiu.

Targ exercitiu 1 targ exercitiu 2 targ exercitiu 3 targ exercitiu 4

La Târgul judeţean al firmelor de exerciţiu, organizat la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, s-au prezentat în total zece firme de exerciţiu de la LPS, de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, de la Colegiul „George Coşbuc” Năsăud, respectiv Liceul Economic Năsăud, toate şcoli implicate în proiect. Elevii au ales diverse domenii de activitate, de la vânzarea apei, la magazin de parfumuri, agenţie de turism, florărie, sală de fitness, firmă de cosmetică.

firme ex 1 firme ex 2 firme ex 3 firme ex 4

Juriul format din cadre didactice, dar şi din managerul Hotelului Metropolis, Oana Milea, a punctat promovarea standului, materiale promoţionale, profesionalismul şi serviabilitatea personalului, dar şi calitatea catalogului de prezentare. În afară de cele trei premii s-au mai acordat menţiuni speciale. Toţi participanţii au primit şi diplome de participare.

Managerul operaţional de proiect, prof. Mariana Miheştian, le-a mulţumit tuturor elevilor şi profesorilor implicaţi în proiect pentru implicarea de care au dat dovadă.

„Proiectul a demarat în luna martie, din aprilie am început să lucrăm pe grupe. Fiecare v-aţi ales un obiect de activitate pentru firma voastră şi aţi lucrat foarte bine împreună cu domnii profesori care s-au implicfat în aceste activităţi. Consider că aţi învăţam şi am învăţat cu toţii foarte multe. Vă felicit pe toţi pentru felul cum aţi lucrat şi v-aţi prezentat. Consider că vom fi reprezentaţi cu cinste şi la etapa regională”, a spus Mariana Miheştian.

Graţie proiectului „Primii paşi în carieră prin firma de exerciţiu”, LPS Bistriţa a reuşit să doteze un laborator unde elevii de la clasele vor avea la dispoziţie toată logistica necesară pentru a învăţa mai bine meseriile pentru care se pregătesc. Pentru a putea derula proiectul, LPS Bistriţa a primit sprijin financiar din partea Primăriei Bistriţa ca să poată asigura cofinanţarea de 2% cu care trebuie să contribuie beneficiarul.

Titularul proiectului este Colegiul Economic „Iulian Pop” Cluj-Napoca, LPS Bistriţa şi Colegiul Economic “Francesco Saverio Nitti” Timişoara fiind parteneri.

proiect 1 proiect 2 proiect 3 propiect 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS