Cultură

„Ţara ascunsă” a lui Alexandru Uiuiu, căutată de zeci de perechi de ochi (FOTO)

Romanul "Ţara ascunsă" al scriitorului Alexandru Uiuiu, apărut anul acesta la Editura Charmides a Societăţii de Concerte, a fost lansat, joi, la Sinagoga Bistriţa în prezenţa unui public numeros format din personalităţi ale vieţii publice, dar şi din studenţii de la Universitatea "Babeş-Bolyai".

Preşedintele Fundaţiei Culturale Societatea de Concerte Bistriţa, Gavril Ţărmure, a fost cel care a vorbit în termeni elogioşi despre romanul scris de Alexandru Uiuiu, căruia i-a mulţumit că a ales să-şi publice cartea la Editura Charmides, cea care, toamna aceasta, va mai publica şi cărţile lui Dan Coman şi Iustin Panţa.

Scriitorul Ion Groşan a făcut apoi o prezentare a romanului pe care l-a asemănat în multe privinţe cu proza lui Marin Preda, semnalând şi unele diferenţe, de exemplu aceea că celebra „poiană a lui Iocan” este în romanul lui Alexandru Uiuiu „făgădăul” (crâşma satului) unde replica „Pe ce te bazezi?” a fost înlocuită cu „Interesant”. Ion Groşan a citat apoi paragrafe întregi din roman cu replici savuroase ale personajelor şi a adăugat că e păcat că scriitori precum Alexandru Uiuiu nu sunt mai des în lumina reflectoarelor, dezavantajul lor fiind acela că trăiesc departe de Bucureşti.

„Timpul în afara Bucureştiului pare să aibă mai multă răbdare cu oamenii”, a spus Ion Groşan subliind faptul că romanul „Ţara ascunsă” al lui Alexandru Uiuiu este o carte excelentă care merită „cumpărată şi apoi citită ca să poată şi Gavril Ţărmure să publice şi alte cărţi”.

Despre roman a mai vorbit şi George Ţâra, Grupul Iza şi Lenuţa Purja susţinând un recital la final.

La evenimentul literar au participat mai multe personalităţi ale vieţii publice printre care inspectorul general-adjunct Mihai Mureşan, fostul comisar şef al Gărzii Financiare, Alexandru Farcaş şi soţia lui, medicii Dan Ilieş şi Constantin Anton, consilierul judeţean Ioan Gaftone, Bogdan Ivan – purtătorul de cuvânt al CJ, Dorin Dobra, Karina Ciuruş şi mulţi studenţi de la Extensia Bistriţa a UBB.

Cristiana Sabău

           

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS