Actualitate

Un tânăr a plantat flori în gropile de pe străzile Bistriţei. Ce mesaj are pentru primar

Un tânăr din Bistriţa a decis să planteze flori în gropile mari pede pe străzile Bistriţei. Nemulţumit că primarul Ovidiu Creţu vrea să ia un nou credit ca să amenajeze un Aquapark, el i-a transmis un mesaj remis redacţiei noastre.

„Numele meu este Răzvan Bărbos, un tânăr cetățean al oraşului Bistrița. Cu siguranța cunoaşteți şi dumneavoastră situația drumurilor din oraşul nostru. Cel mai important este că edilul şi-a propus pentru perioada 2017 – 2020 să construiască un Aquapark, însă sper să nu fie la fel ca pârtia şi să nu se mai împrumute de la bancă.


 

Doresc să îi adresez public un mesaj domnului primar Ovidiu Cretu, la fel ca acum ceva timp, mesaj la care mi-a răspuns şi țin să îi mulțumesc. Văd că pe lângă veverițele care oricum nu mai există, pârtia cu mocirlă de cinci milioane de euro doriți să deschideți şi un aquapark. Dar cariile din asfalt când le plombăm, domnule primar? Podul Jelnei, sensul de la Spital, Năsăudului, Decebal, sensul de la Winmarkt, sensul de la Poliție, Împăratul Traian şi lista continuă mult şi bine.

Dacă vă plac aşa mult craterele, din suflet vă rog să mă anunțați să-mi schimb maşina cu una care mă poate ajuta să fac offroad prin oraş. Până una alta, am plombat eu astăzi câteva gropi, dar le-am înfrumusețat cu flori.

Din suflet îmi doresc să primesc un răspuns,

Cu stimă, Răzvan Bărbos”

10 comentarii

  • Vine, vine primăvara/
    Sădim flori în toată țara/
    Pe corupți în pușcării/
    Hai să-i aruncăm, copii!

    ps: Bravo tinere, cu siguranță ești mai ,,mintios” decât primaru’ și infinit mai gospodar.

    • Ce nu inteleg unii oameni e ca nu poti asfalta toate strazile intr un an dintr un oras.. toate se fac pe rand. Cred ca l au platit bine pnl istii pe copilu asta.

    • @Bizo, toate străzile din oraș pot fi asfaltate în 2-3 ani de zile cu o condiție: să renunțe Crețu la proiectele sale faraonice care topesc banii bugetului local.

  • Poi pe primar il doare la basca, ca el doara nu umbla cu masina lui personala ci cu a primariei, iar la primarie sunt bani cu caru… o poate repara de 100 de ori pe an.

  • Multumim primarului pt investitiile deosebite care le face .
    E expert in ingroparea milioanelor de euro in mocirla .
    E de o incapatanare prosteasca dusa la extrem !

    • Normal ca se gandeste sa faca aceste proiecte doar pentru cetățeni ca doar nu le a face pt el.. doar ca voi nu vedeti numai inainte si nu stiti aprecia ceea ce se face numai ce auziti de la altii de rau.

  • Domnule primar o sa vă aduc factura de la service! Sunt sigur ca mai sunt și alții, a căror mașini au avut de suferit din cauza gropilor din oraș. Mi-am distrus anvelopele cumpărate cu 3 luni în urma și o jantă îndoită.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS