Supărare mare la Prundu Bârgăului. Marc a destituit-o din funcţie pe Constanţa Neuc

Vasile marc reforma

Inspectorul şcolar general Vasile Marc a destituit-o din funcţie pe directoarea Grupului Şcolar “Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, Constanţa Neuc.

Victor Ponta

Publicat în 22 noiembrie, 2011 cu 25 Comentarii

Supărarea mare astăzi la Prundu Bârgăului. Unul dintre cei mai vechi directori de şcoală din Bistriţa-Năsăud, Constanţa Neuc, a fost destituită din funcţie de către inspectorul şcolar general. Vasile Marc a confirmat informaţia pentru Timp Online, dar nu a dorit să facă publice motivele deciziei.

“Nimeni nu este de neînlocuit. Am luat o decizie şi gata. L-am numit în locul dânsei pe Marin Mariunciuc, e profesor titular”, a spus Vasile Marc.

Se pare că, la aflarea veştii, s-a încercat un soi de grevă la care au fost cooptaţi şi unii părinţi.

ACTUALIZARE 15.30

Contactată telefonic, Constanţa Neuc a confirmat pentru Timp Online că a fost înlocuită din funcţie după 15 ani în care s-a aflat în fruntea acestei şcoli.

“A venit domnul inspector Mircea Seleuşan, a convocat un Consiliu de administraţie al şcolii, prin spatele uşilor închise şi mi-a comunicat că sunt destituită din funcţie. Nu mi s-a dat voie să chem colegii într-un Consiliul profesoral şi să le mulţumesc pentru cei 15 ani în care am colaborat foarte bine. S-a făcut totul urât, într-un mod care mi-a lăsat un gust amar”, a declarat Constanţa Neuc.

Cu lacrimi în ochi, fosta directoare a mărturisit că cel mai mult a deranjat-o faptul că noul director a spus în discursul său de instalare că a venit vremea competenţei.

“Cum să spui aşa ceva? Adică tot ce am făcut eu în cei 15 ani a fost o dovadă de incompetenţă? M-am simţit umilită auzind aşa ceva. Cred că toată lumea ştie cum a arătat şi cum arată şcoala, ce rezultate au avut elevii. Pur şi simplu mi-a lăsat totul un gust amar”, a spus Constanţa Neuc.

Ea a confirmat că a auzit că există tentativa ca unii profesori, elevi şi părinţi să se revolte faţă de deczia luată de ISJ, dar nu a încurajat nicio mişcare de protest.

“Eu am o anumită educaţie, nu sunt de acord cu aşa ceva. Am plecat din şcoală. Vom vedea ce va mai fi”, a declarat Constanţa Neuc potrivit căreia semnale că se doreşte înlocuirea ei din funcţie a tot primit din luna septembrie, de la începutul acestui an şcolar.

Cristiana Sabău

 

 

2.913 Vizualizări
Klaus Iohannis

25 comentarii

  1. Cea mai mare marsavenie facuta,sa le fie rusine,noul director e un incompetent iar numirea lui in functie va duce la destramarea a tot ceea ce domnisoara director prin munca ei a reusit sa faca!!!Pentru noi mereu va ramane directoarea scolii, iar noul director nu merita un gram de respect!!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 2 voturi )
    • Asa o fi stimabile “anomim” te cred pe cuvant, domnisoara director, cum spui, o fi facut ceva in acea scoala. Demnitatea de-a sustine un punct de vedere, in cei 15 ani de conducere nu le-a fost insuflata colegilor si, sunt sigur, cu atat mai putin elevilor. Iar mai trist va fi ca noul direct va fi respectat si lingusit de toti anonimi care azi cantaresc respectul in grame.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: +1 ( din 1 vot )
    • Daca domnisoara Constanta nu a fost competenta sa conduca scoala va fi domnul Marinciuc?sa fim seriosi si realisti cum a spus si el….trebuia sa o lase sa le explice copiilor de ce vor avea un director nou…de ce nu au lasat-o sa-si ia ramas bun de la profesorii?totul se face pe ascuns cu usile inchise.orice ati zice domnisoara Constanta va ramne de neinlocuit pentru ca chiar a facut ceva pentru scoala pe cand domnul Marinciuc o va distruge.el nu are inteligenta domnisoarei Constanta si nici nu o va avea.astia de la inspectorat ar trebui sa se gandeasca mai bine la ceea ce fac pentru ca ceea ce au facut la prundu bargaului cu grup scolar “Radu Petrescu” au facut gresit au reusit doar sa-l distruga.iar elevii au un deosebit si aparte respect pentru domnisoara fost director si o sustin pe cand pentru domnul Marinciuc nu au decat o deosebita repulsie si respingere.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: +1 ( din 1 vot )
  2. dupa cum suna comentariul precedent mai lipseste doar”vesnica pomenire”

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 ( din 1 vot )
  3. da,deci nu stiu ce a gandit Marc ala cand a luat decizia asta…akuma in loc de scoala o sa fie penitenciar…plm ….d-soara Constanta s-a straduit si a muncit mult pt binele scolii si akm vine un nebun care o sa o distruga…nui corect

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
    • nu cred ca vorbiti serios…e ffff bn ca a plecat tantza…trebuia sa plece de muuulta vreme..intr-adevar, marinciuc nu e cea mai buna optiune si sigur era mai bine cu unul ca bodasca..poate voua,elevilor, v-ar fi placut karata, dar sa fim seriosi. tantza trebuia sa plece!!!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: +1 ( din 1 vot )
  4. Iar isi bat joc portocalele de bieti oameni.Tradatorul de Marc iar executa ordinele de la Olteanu.Offffffffffff Marcule cum o sa se intoarca roata si o sa fi tu pus in aceasta ipostaza.Cat va m-ai bateti joc de bieti profesori care chiar fac si au facut ceva pentru elevi?ati facut din nou o executie politica si sunt sigur ca ati pus in locul d-nei director o ciuma portocalie care nu este capabil de nimic.Sa va fie rusine.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  5. Ii urez domnisoarei -fost- director sa aiba curajul sa-i priveasca in ochi pe noii colegi – ca nu mai sunt subalterni de astazi -, sa-si aminteasca si faptul ca unii dintre ei, chiar mai in varsta decat domnia sa, nu mai au gust, nici macar amar, pentru ca li s-a atenuat simtul papilelor gustative de cate jigniri si umilinte au indurat in cei 15 ani de conducere cu… “responsabilitate”, “competenta” si “respect”.
    Cred ca nu e vorba de oameni aici ci mai degraba de functii. E vorba de copii, de rezultate, de oameni pregatiti si competenti, de responsabilitate, de adaptare la nevoile prezentului, de acceptare si organizare a unui colectiv excelent care merita sa fie condus cu omenie si cu respect. Nu conteaza cine, conteaza cum.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
    • Ai dreptate in privinta domnisoarei -fost- director, toti am fost la un dat incompetenți si iresponsabili.a profitat de functia ei prea multa vreme,credea ca o sa fie veșnică.trebuia o schimbare, poate nu-i cea mai buna , dar e un început.Bafta noului director si sa nu uite de unde a pornit, sa ajunga un dictator ca Tanța.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 ( din 0 voturi )
  6. nu-i nici o problema …bine a facut domnu Marc…sunt niste incompetente cu tot cu tampitele alea de secretare Badiu si Scarlat (Miosan(…nu mergeai o data sus la directiune sau la secretariat sa vb frumos cu elevii sau chiar si cu parintii parca eram niste gunoaie in fata lor …ele mancau nuci si cand le=am cerut sa-mi de-a o adeverinta au spus k numai mai tarziu…..bravooooo…..de le-ar tipa si pe scorpiile alea doua…de mult ar fi trebuit sa le de-a afara si sa lase pe alcineva care stie sa vorbeasca mai frumos…huuuuuuu…bv domnule Marinciu

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 ( din 2 voturi )
    • Mai fugacila de la ore, de ce nu respecti programul oamenilor care muncesc? tu nu ai mancat nuci asta toamna? daca programul este de la orele 13 ce cautai tu in timpul orelor dupa adeverinte??sa mai punem la socoteala si faptul ca injurai si vorbeai ca la usa cortului pe coridoare. Cine te crezi tu? Zoro cu pene?? Asa cum sunt ele, bune sau cateodata rele, sunt alaturi de voi mereu, numai ele stiu de cate ori va tin parte cand faceti cate o boacana si ajungeti pe acolo.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 ( din 0 voturi )
  7. nu cred ca aceasta schimbare trebuia facuta! si chiar daca ati facut-o , domnul prof. Marin Marinciuc , nu mi se pare o fi omul potrivit la locul potrivit….daca tot ati facut o prostie alungand un bun conducator , reperati-o punand in fct de director pe domnul profesor Mugurel Bodasca!!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  8. In primul rand de vina sunt si elevii si profesorii,fiindca nu au avut curajul sa spuna un cuvant, ne putem intreba :oare unde traim,in democratie sau comunism?.daca tot s-a luat decizia aceasta trebuia data si o explicatie.totusi Domnisoara Constanta Neuc a fost directorul aceste scoli 15 ani.e una dintre elitele intelectuale ale Bargaului. si vreau sa te intreb dnu cu suspensiile…ai impresia ca acum va fi mai bine?ai impresia ca dnu Marinciuc e unul COMPETENT si cand vei merge tu la secretariat te va intampina cu onoruri?iti dau un sfat:te-ai putea duce la domnisoara Director sa iti predea niste ore de limba romana ca nici macar nu sti sa scrii.numai te afirmi si tu. dnu Marinciuc nu e decat unul dintre domnii care stiu sa obtina ceva prin moduri mai putin corecte. oricum,nu va fi capabil sa conduca o intreaga scoala,fiindca oricum nu ii ajunge nici la degetul cel mic al domnisoarei Constanta.deocamdata nimeni nu o poate judeca ,e o adevarata doamna, daca tot sunteti asa intelectuali mai bine vedeti-va de treaba ca nu sunteti in masura sa judecati. vom vedea cat de competent e dnul Marinciuc ,si dnul Marc e un alt domn care poate i-a fost frica de ceva .nu dnu Marc?chiar dumnealui a afirmat ca nimeni nu este de neinlocuit…insa de ce sa va fie frica?doar sunteti un om imaculat ,in toate sensurile. sa va spun ceva.orice a-ti face la adresa domnisoarei,tot nu puteti sa ii furati ceva.si anume inteligenta . ;)in ziua de azi trebuie sa fi smecher,dar noi ne lasam condusi.lasam pe ceilalti sa ia decizii sa ne manevreze cum doresc ei.oare ce suntem ?oameni sau marionete? Mai ganditi-va!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  9. oare ce o sa se faca acuma tantza?cine o sa mai mearga acuma la ea cu tot felul de pachete,bani si alte lucruri materiale?la cat bine a facut merita tot ce ii se intampla acuma…ma mir cum a ajuns bujor director adj…oare sa fie din cauza ca toata vara a pupat o pe tantza in c*r?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  10. vai de capu vostru ca va bucurati de numirea noului director. sunteti ff naivi daca va ganditi ca un pupincurist ca marinciuc,care umbla dupa postul asta de ani de zile ca disperatu cand cu un partid cand cu altul. si ce aveti de zis de directorul adjunct bujor?nu cred ca o sa gasiti pe cineva mai competent si mai experimentat ca el. inconstientilor!! ati putea sa va documentati mai bine inainte sa deschideti gura! sau voi sperati ca un libidinos nenorocit ca nelu ala ingineru e mai capabil?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
    • de acord!!!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 ( din 0 voturi )
  11. da,ai dreptat=))mai bn sharla de tantza:))=))

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  12. Presupun că jumătate dintre domnii şi doamnele care au scris aceste comentarii sunt cadre didactice la şcoala Domnişoarei Tantza,asa cum este amintită în rândurile pline de revoltă şi grotesc pe alocuri.
    Mă miră lipsa “bunului simţ “,al limbii române,al decenţei şi respectului pe care această meserie o promovează numai în documentele curriculare ,pare-mi-se.
    Nu mă miră că cei “chemaţi “aici se războiesc nu pentru bunul mers al şcolii , pentru cei care trebuie educaţi,ci pentru un locuşor “călduţ”.
    Oare nu este cu putinţă să trecem prin aceste conflicte,considerând că fiecare om are şi părţile lui de întuneric alături de cele de lumină?
    Cât ne va lua să învăţăm noi adulţii mai întâi să respectăm şi să preţuim ,ca apoi dând exemplele cuvenite,să educăm?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  13. decat jegoasa de tantza….mai bn marin

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
    • Vă rugăm să respectaţi regulile pe care le găsiţi mai jos atunci când comentaţi. Este lipsit de orice logică să jigniţi oameni din spatele anonimatului.

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 ( din 0 voturi )
  14. D-soara Constanta a fost un bun manager,si nu uitati ca orice schimbare e bucuria nebunului, si iesi rau din parau ca-i mai rau fara de rau. Daca cineva i-a facut un cadou l-a facut ca asa a vrut si ea nu a cerut la nimeni nimic si a ajutat multi copii, nu uitati asta si nu mai arucati cu pietre in ea si in doamnele de la secretariat, voi sunteti perfecti oare?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  15. Nu stiu ce sa zic. Mugurel e tanar si fara experienta. Actualul si fostul director, vai si-amar, unul mai bun ca altul…..Fosta directoare adjuncta, plecata prin vara parca mai tinea situatia sub control, dar a plecat. Pacat ca e un grup scolar bun.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
  16. Cata COMPETENTA! Adevarul e ca traim cele mai competente vremuri. Tine deci de firescul lucrurilor sa schimbi un manager eficient care a demonstrat ca poate face sa functioneze o institutie de marimea grupului scolar (cu gradinte, scoli generale, liceu etc) intr-o perioada in care bugetul alocat institutiilor de invatamant este mizerabil. Dar un pot vb de management unori oameni, fie ei si dascali, care cred ca e suficient ca au terminat o facultate, au mai dat sau nu un grad, TOTI se simt COMPETENTI, pot fi manager peste noapte desi nici macar nu au idee ce presupune acesata functie. Si nu e vb aici de acoperirea cu harti (fie vb intre noi cati cunosc cu adevarat CV-ul fostei directoare??????), pe care “noul” nu le are si nici nu-i trebuie-el are alte metode de lucru…… in fine e vb deci de “INCOMPETENTA ” de a sti sa faci, de a sti sa fii…manager, pedagog, coleg si leader, de a face sa functioneze eficient o echipa, de a asigura resurse…. in fine, ce rost are. E vremea lui Funeriu, Marc, Marinciuc…Alice (dascalita frustrata care a postat mai sus) si a celor care zambesc COMPETENT si pupa frumos “noul”, dupa care dau telefoane de regret Domnisoarei, ca de!! nu se stie niciodata.
    Va doresc succesuri fara numar, sa urcati pe cele mai inalte culmi dirijati de managerul vostru “descurcaret” – este cu adevarat TOT ceea ce meritati, este pe masaura voastra.
    FELICIT si aplaud din toata inima ELEVII acestei institutii care au avut curajul sa-si exprime punctul de vedere, si-au trimis mesaje intre ei si la ora 12 cand directoarea lor era destituita au iesit in curtea scolii si au protestat!!!! BRAVO voua, ati dat o lectie dascalilor ascunsi in clase, care n-au fost in stare sa se adune pentru a-i permite unui confrate ca dupa 15 ani de activitate sa le aduca multumiri. Atat si-a dorit Domnisoara director Constanta Neuc : un moment de final, demn si plin de respect.
    In fine, am sa postez doua randuri si pentru “babele” de la gazeta care aduna si imprastie mizerie: nu mai cautati motive false ; nu a fost nici Curtea de Conturi s a gasit nereguli in contabilitate, desi ISJ BN nu s-a obosit sa o ajute cu partea contabila dupa ce dl Putura a decedat, nici nu i-a interesat cum ar putea sa functioneze o asemenea inst fara contabil, si nici Ministerul nu a fost, rezultatele inspectiei nu i-au fot comunicate lui Marc la ora demiterii directoarei, desi cred ca sapa din greu acum sa rezolve ceva…. ca de e greu cand nu ai motive reale………
    Atunci ce???
    Poate sapa d-na Sabau si afla de ce si cum se poate institui de catre ISJ,fara solicitare din partea institutiei scolare si dupa inceperea anului scolar o comisie care sa decalare un elev repetent -PROMOVAT !!!????!!
    In final, felicit elevii care au postat comentarii si le doresc celor bucurosi sa se bucure in continuare, mandri de “lucratura” lor, pentru ceilalti – “Doamne ajuta-ne!” si cu Dumnezeu inainte – sfatul pr.Iustin Parvu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )
    • Vă rog să-mi scrieţi pe adresa de mail cristiana.sabau@gmail.com numele acestui elev şi clasa şi alte informaţii pe care le deţineţi şi mă voi ocupa să aflăm adevărul. Mulţumesc!

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 ( din 0 voturi )
  17. pt pasarica…eu am mancat nuci asta toamna dar acasa nu la servici ca si ele …oricum sunt niste incompetente toate …

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 ( din 0 voturi )

Lasă un comentariu

 

Vă rugăm să respectaţi următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiţi doar la articolul la care postaţi comentariul.
  • 2. Folosiţi un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.