Actualitate

PNL: Stelian Dolha şi Samuel Coman, prim-vicepreşedinţi. Cine sunt cei opt vicepreședinți

Fostul deputat Stelian Dolha, care a condus vechiul PNL şi apoi a fost copreşedinte al noului PNL, a devenit prim-vicepreşedinte ales cu cel mai mare număr de voturi, 225, el urmând să fie responsabil de politici publice, iar Samuel Coman a fost ales prim-vicepreşedinte responsabil de strategii politice şi comunicare cu 188 de voturi.

Contracandidatul lui Stelian Dolha a fost Octavian Ganea, votat de 89 de delegaţi, iar al lui Samuel Coman – avocatul George Gaftone, care a strâns 129 de voturi.


„Mulţi aţi crezut că vine Dolha şi dinamitează ceva. Nu mai dinamitez nimic. Sper că aţi avut mână bună şi aţi votat echipa. E vremea când cu toţii ar trebui să ne sfătuim şi să găsim cea mai bună opţiune pentru PNL. Dacă astăzi nu îi daţi preşedintelui o echipă, nu va putea face nimic indiferent cât de bine intenţionat este el. Sunt alte vremuri. PSD a învăţat lucrul acesta. Ei mai presus de individ au pus echipa. Noi cu ei ne batem. Gata cu luptele interne. Să învăţăm această lecţie. Noi am scris şi vom scrie istorie. Ei au scris ordonanţe de urgenţă noaptea ca hoţii. Noi am făcut România mare, ei Teleormanul sărac, dar mare. Suntem într-un moment de răscruce în care trebuie să reconstruim din temelii PNL. Daţi PNL strălucirea de care are nevoie”, a spus Stelian Dolha.

„Ca prim-vicepreşedinte aş vrea să schimbăm politica de alianţe cu partidele care ne sunt apropiate natural, cum ar fi PMP. Pe oraşe trebuie să fim mult mai atenţi la candidaţi. Fuziunea s-a făcut mai repede. Unii PDL-işti au votat PNL-işti. Sunt convins că, de azi, suntem o echipă mult mai unită şi nimeni nu ar trebui să fie supărat după aceste alegeri. Să câştige PNL!”, a spus Samuel Coman.

George Gaftone şi Octavian Ganea nici măcar nu s-au mai adresat delegaţilor la conferinţă.

Au fost aleși opt vicepreședinți

Departamentul pentru Strategii și Relații Politice – Cosmin Moldovan (151 de voturi). A mai candidat Cristian Florian

Departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de cuvânt – Doris Moldovan (330 de voturi)

Departamentul pentru Poltici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene – Sorin Hangan (164 de voturi). A mai candidat Florin Urîte

Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de cetățeni – Silviu Rus (175 de voturi). A mai candidat Mioara Gaga Seica

Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului – Traian Ogâgău (136 de voturi). Au mai candidat Ovidiu Florean, Diana Morar

Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală – Gheorghe Scuturici (315 voturi)

Departamentul pentru Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport – Vasile Marc (161 de voturi). A mai candidat Ioan Rus

Departamentul pentru Politici în Sănătate – Doina Filipoiu (172 de voturi). A mai candidat Marin Rus.

”Astăzi, PNL Bistrița-Năsăud a votat echipa care să-i reprezinte și să redevină o variantă puternică și credibilă pentru oameni. Mulțumesc colegilor pentru votul de încredere acordat, pentru că m-au ales în funcția de vicepreședinte. Felicitări tuturor! Așa cum am spus în discursul meu, au trecut 10 ani, de când am decis să intru pe scena aceasta politică și cu toate dezamăgirile, urcușurile și coborâșurile firești, oamenii m-au determinat să rămân, mereu. Oamenii si echipa pentru că am facut parte dintr-o echipă care mi-a dat încrederea că împreună putem să fim cei mai buni, cei mai puternici. Am avut lânga mine oameni care-și doreau să muncească împreună, care atunci când le era greu, știau că totul va fi bine, pentru că au pe cine să se bazeze. Oricât de mult s-ar schimba vremurile, a face parte dintr-un partid politic înseamnă să faci parte dintr-o echipă care are același țel, care face o politică a faptelor, a reușitei, care trage în aceeași direcție pentru a ajunge pe primul loc. Îmi doresc, în continuare, o politică utilă, a muncii în echipă, care face apel la valori și care își discută ajunsurile, neajunsurile, în interior. De astăzi, avem o singură variantă – să redevenim cei mai buni, împreună!”, a menționat Doris Moldovan.

Cei 15 membri aleși

Ioan Pavelea – 187 de voturi, Ștefan Cicioc – 178, Viorel Clapău – 166, Cosmin Wechter – 160, Doina Sigmirean – 155, Alin Ionuțiu – 149, Grigore Țiolan – 149, Eugen Curteanu – 127, Călin Hurdea – 123, Florin Rogozan – 119, Marin Rus – 114, Mioara Gaga Seica – 110, Viorica Calo – 91, Alin Cristea – 81, Codruț Boloș – 76.

Trezorier: Mihail Dipșan. Președinte CJRC: Nicolae Hangea. Președinte CoAj: Ionel Hangan.

11 comentarii

  • Intr-o mare de pedelisti, au castigat liberalii, mult mai putini. Dintre pedelisti…marc si ogagau sunt repere? Urate out, florian out. Ce tare. Pesedistii cred ca fac chef de bucurie. Spectacolul a fost frumos, viu, dar echipa rezultata e o imensa dezamgire. Cum sa girez asa ceva?

  • Noi nu suntem normali, parcă zic versurile unei melodii.
    Păi chiar așa e.
    Nouă nu ne trebuie dușmani, inamici, , etc., ne încurcăm noi fără ajutor dinafară, de nu mai au ce face adversarii politici.
    Cum să nu aibă loc pe o listă de vicepreședinți unii ca Urâte sau Florean, în condițiile în care aceștia arată mult mai multe calități decât unii din quasinecunoscuții prezenți.
    Alegerile par o făcătură de casă, pleacă-ai noștri , vin ai noștri !
    Tune dracu-n ea politică și în cine-o face așe.

  • Doris Moldovan a fost cel mai aplaudat candidat si este foarte apreciata. A avut un discurs potrivit cu evenimentul . Felicitari distinsa doamna !

  • Eu tot nu inteleg de ce nu a candidat doamna Doris pt presedinte. Era de 1000 de ori mai buna ca ei. E cel mai credibil si sustinut om de la pnl . Oricum felicitari,doamna!

  • Dolha un pierzator de tradiție ,fără viziune .
    S-a folosit de frații Hangan și de o parte din tineretul liberal prin simpatia lui Robert Sigartau ca sa pună mana pe partid .
    O mai are și pe vulpita md ,sponsorita de traditie și găinariI de partid . O mai avea și pe Dna Calo.
    Credea ca o să-i iasă regia dar se pare ca nu a reușit manevra .
    Se pare ca unii mult mai abili au reușit sa strice atât jocurile lui Dolha cât și a lui Ion Mexicanul .
    Super strategie și probabil singura soluție ca PNL BN sa arate altfel și sa fie o soluție pentru viitorul județului .
    Rămâne însă e văzut ce urmează și cu cine ?
    Implicarea oamenilor de valoare cu viziuni de dreapta este esentiala de acum pentru refacerea unor valori democratice .
    PNL BN a demonstrat ca mai are o șansă de revigorare prin acțiunea democratica de ieri . Oamenii au reînceput sa gândească .
    Chiar dacă au fost și manevre specifice de alegeri , a învins democrația și cine trebuie .
    Așteptările cetățenilor sunt foarte mari .
    Rămâne de văzut !

  • Razvane poți sa i mulțumești mexicanului pentru manevra, „adevarata democrație” așa cum spui tu și încă doi-trei popândăi.
    Mi ar plăcea sa cred ca ești atât de naiv.
    Trist este ca partidul se afunda tot mai mult in noroi cu eternele jocuri de culise.
    Oricum la cum scrii ma tem ca ti ai fi dorit sa fii și tu câștigător, dar ai fost doar martorul unui exercitiu democratic.

  • Am fost si eu in sala! Cand vad ce apare scris pe aici la comentarii in raport cu realitatea ma infunda rasul!
    Ovidiu Florean a avut 10-12 voturi. El fiind mai competent cam de 10-12 ori decat Doris… ma iertati doamna. Din ce vad aici sunt dedicate ode unora care abia articuleaza in limba romana. La ce valori se promoveaza a ajuns titirez in sicriu I.C. Bratianu.
    Dar, asa este doamna Doris, meritati 1000 de voturi. Sunteti distinta si deosebita, plina de caliati. Mai ales ca scrieri de pe 7 calculatoare deodata.
    P.S.
    Nu sunt Ovidiu Florean

    • LA CE ESTE MAI BUN Ovidiu Florean?Daca este comparat cu femeile ieri trebuia sa aiba fusta pe el. Da, a tinut un discurs de caporal .dA UN CAPORAL CU SASE CLASE ABSOLVITE IN sat JAMBOR,COMUNA CHIOCHIS..Felicitari DORIS te respectam MULT.

  • „Nu sunteți naivi ” chiar nu fiți naivi.
    Nelu Mexicanul a pierdut.
    Dacă ar înțelege ca trebuie sa se retragă, atunci ar mai avea o urma de inteligenta.
    A încercat totul. Este atât de evidenta intelegerea cu Dolha. Când Doris scoate peste 300 de voturi și Dolha peste 200 nu e evident? Ba da. Victimele sunt : Robert, Silasi și ceilalți care au valoare și de aceea sunt marginalizați. Este rețetă Ioan Oltean de ani multi încoace. Vezi Botiș, Andreica și alții.
    Și Dolha a luat-o în freza de multe ori ,doar ca el nu pricepe și este orbit de putere.
    Felicitări dl Turc și mult succes!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS