Politică

Stelian Dolha: O premieră ruşinoasă. Ponta ne-a făcut de râs în UE cu o practică de neimaginat

Copreşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, spune că prin refuzul de a organiza alegeri locale anticipate pentru preşedinţia CJ din cinci judeţe, respectiv pentru primar în 28 de localităţi, inclusiv din Bistriţa-Năsăud, dar şi pentru parlamentari în colegii vacante, premierul a încălcat flagrant legea.

 Ponta ne-a făcut de râs în UE: suntem singura ţară în care instanţele obligă Guvernul să facă alegeri

A vota este un drept elementar, unul dintre principalele drepturi garantate de Constituţie. Premierul Ponta, printr-un abuz incredibil de putere refuză sistematic acest drept pentru sute de mii de români, situaţie constatată deja de trei instanţe de judecată din România, ultima în urmă cu două zile.

Prin refuzul de a organiza alegeri locale anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean din cinci judeţe, respectiv pentru primar în 28 de localităţi, inclusiv din Bistriţa-Năsăud, dar şi pentru parlamentari în colegii vacante, primul ministru a încălcat flagrant legea. O spun sentinţele date de trei instanţe judecătoreşti ale Curţii de Apel Cluj, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, care-l obligă pe Victor Ponta să intre în legalitate şi vorbesc despre ”excesul de putere exercitat de acesta”.

Este o premieră ruşinoasă, inclusiv pentru Uniunea Europeană ca instanţele să oblige un Guvern să organizeze alegeri şi totuşi acesta să nu se conformeze.

A invoca probleme financiare şi logistice, aşa cum o face Victor Ponta, doar ca să-ţi protejezi propriul partid, PSD-ul, de votul de blam dat de alegători, este o practică dictatorială, de neimaginat într-o ţară a Uniunii Europene.

Copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, deputat Stelian Dolha

Etichete

15 comentarii

  • Tot ce a facut intreaga clasa politica romaneasca de la Iliescu incoace e foarte rusinos pana la plans cu sughituri.Alegerile de orice fel in Romania sunt sub orice critica.

  • Mai lasa-ma frate cu alegerile astea. Am votat USL si am vazut ce-a iesit: un mariaj nefiresc intre PNL si PDL.

    • Mariaj nefiresc a fost intre pnl si psd.rezultatu?
      Pesedistii s-au injosit ordinar sa scape de pdl.
      Dar pnl este un bun tradator pentru psd-ul jegos si golan.
      Iar pdl nu mai exista
      Si bine ar fi sa dispara si pnl si psd.

  • Voi astia din noul PNL ar trebui sa va faceti mici cat un purice, cu atat mai mutl cu cat ati cersit voturile romanilor in 2012, ca mai apoi sa tradati si sa treceti in tabara celor de care promiteati ca ne veti scapa!

  • Mai bine nu. Prefer un judet condus de cei votati in constitutional si moral in 2012, decat sa candideze reprezentantii noului PNL.

  • Si tu ne faci de ras judetul si oameni care te.au votat (80 % PSD-isti bineinteles) in parlament si pe oriunde mergi. Tu chiar esti …. sa nu folosim jargoane.

  • Nimic nou sub soare, Dolha stie ca si PDL-ul a refuzat sa faca alegeri pentru parlamentarii decedati, dar de asta nu zice nimica…
    Ia auziti ce spunea Ponta si Antonescu prin ianuarie 2012 : “Vom face o actiune pentru a obtine o decizie din partea instantei de judecata pentru organizarea de alegeri partiale pentru deputati in Cluj, Olt si Bihor si pentru senatori in Arges si Harghita. Guvernul Boc era obligat sa organizeze alegeri, dar nu a aplicat legea. 15 ianuarie era ultima data efectiva de vot. Vom actiona in instanta civila ca sa obtinem o sentinta prin care Guvernul sa respecte legea si sa organizeze alegeri iar din punct de vedere penal din cauza ca premierul a refuzat sa respecte legea”..
    Asa se-nvarte roata, PDL-ul solicita acuma ce nu a facut el atunci… Ce curba e si politica asta…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS