Politică

Stelian Dolha, asaltat încă din prima zi în care şi-a deschis biroul parlamentar la Prundu Bârgăului

Deputatul PNL Stelian Dolha a inaugurat în acest week-end al doilea său cabinet parlamentar, la Prundu Bârgăului, într-un spaţiu aflat în sediul Primăriei din localitate. La deschidere au participat conducătorii administraţiilor de pe Valea Bârgăului, dar şi o serie de consilieri locali.

Deputatul Stelian Dolha a inaugurat sâmbătă biroul parlamentar din comuna Prundu Bârgăului, care va funcţiona  în incinta primăriei din localitate. La eveniment au participat conducătorii administraţiilor de pe Valea Bârgăului, dar şi un numeros grup de consilieri locali, alături de locuitori ai comunelor Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului.

În cadrul întâlnirii, participanţii au sesizat dificultăţile pe care le întâmpină în relaţiile cu agenţiile care instrumentează cererile de finanţare şi birocraţia excesivă care blochează timp îndelungat unele dosare. Reprezentanţii administraţiilor locale i-au cerut parlamentarului Colegiului 4 să se implice în înlăturarea acestor blocaje artificiale şi uşurarea procedurilor. Ei au solicitat o constanţă în acordarea subvenţiilor în agricultură, dar şi revizuirea baremurilor de venit ale noilor impozite agricole. Deputatul Stelian Dolha va aduce aceste sesizări şi propuneri în atenţia Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor, din care face parte.

Audienţele la sediul noului birou parlamentar vor fi organizate din două în două săptămâni, iar programările se pot face la numărul de telefon: 0752- 610719, de luni până joi, între orele 12.00-14.00. La acelaşi număr de telefon vor fi preluate şi înscrierile în audienţele organizate de deputatul Stelian Dolha la cabinetul din Bistriţa, situat pe strada Nicolae Titulescu numărul 12.

Un al treilea birou parlamentar al deputatului USL urmează să fie deschis la începutul lunii martie în comuna Şieuţ, pentru a deservi locuitorii din zona de câmpie a Colegiului 4.

Foto: Facebook Stelian Dolha

cbpdolha1 cbpdolha2 cbpdolha3 cbpdolha4 cbpdolha5 cbpdolha6 cbpdolha7 cbpdolha8

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS