Sorin Hognogi: Prioritatea mea este asfaltarea drumului care leagă satul Hălmăsău de centrul comunei

Şcolile din Sita şi Dumbrăviţa vor intra anul acesta în reparaţii, anunţă primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, care speră că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va aloca şi comunei pe care o conduce bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală ca să poată asfalta şi drumul de acces spre Hălmăsău, singurul sat care nu e legat cu asfalt de centrul comunei.

„Anul acesta modernizăm două şcoli, de la Sita şi Dumbrăviţa. Acestea sunt lucrări mai mari fiindcă întreţinerea cu piatră a drumurilor locale şi alte lucrări de genul acesta fac parte din munca zilnică a unui primar. Ni s-a aprobat şi un proiect pe Măsura 7.1. E vorba de 1,7 milioane de euro prin care vom asfalta drumul comunal care face legătura între Spermezeu şi Sita, un drum care continuă de la Dumbrăviţa spre Păltineasa pe o porţiune de 2,5 kilometri şi strada care urcă la baza sportivă. Vor fi asfaltaţi un total de 6 km de drumuri. Noi ne dăm toată strădania ca lucrările să înceapă în toamnă. Până atunci vrem să finalizăm toate procedurile de achiziţie, proiectarea, după care să începem munca în teren, aceea pe care o aşteaptă oamenii”, a explicat primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.

Primăria comunei Spermezeu a depus şi cinci proiecte la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru a primi finanţare prin PNDL. „Chiar dacă sunt primar de opoziţie şi întâietate au cei de la guvernare, eu cred că şi noi vom obţine finanţare cel puţin pentru trei proiecte. Prioritatea numărul unu vreau să fie drumul care face legătura între Spermezeu şi Hălmăsău, DC 37A. Este un drum de 8 km şi, în momentul în care vom rezolva şi această problemă, vor fi toate satele aparţinătoare comunei Spermezeu legate cu asfalt de centrul comunei”, a spus Sorin Hognogi.

Din bugetul local, administraţia va face anul acesta şi două poduri. Unul va fiu în localitatea Dobricel cu o valoarea de 200.000 de lei şi anul în Spermezeu care să permită ocolirea zonei centrale în momentul în care au loc evenimente în comună. „Podul vrem să-l facem în zona pieţei, iar intenţia noastră este să putem devia traficul când avem zilele Spermezeului şi alte evenimente culturale. Atunci să putem devia traficul pe o stradă paralelă cu drumul judeţean”, a explicat edilul.

Cu toate că anul trecut comuna Spermezeu a fost lovită de inundaţii, acesta a fost „un lucru bun” în final, mai spune Sorin Hognogi. „Toată lumea critică Guvernul Cioloş, dar eu nu am cum fiindcă a fost guvernul care ne-a dat cei mai mulţi bani deodată. Spermezeu a primit 2,6 milioane de lei cu care am făcut arocamente din piatră brută, am făcut 11 poduri, am pietruit 15 km de drum, deci am făcut lucruri extraordinare. Numai la poduri dacă mă gândesc, cu banii locali nu le-am fi putut face nici în 10 ani de acum. Nu numai că am reparat, am şi făcut lucrări preventive”, a explicat edilul.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Talos Mircea

    Succes, d-le Hognogi. Sper sa ramaneti un om vertical si sa nu treceti in randul rosilor, banii pentru proiectele dvs. trebuind sa fie alocati impartial, fiind banii nostri. Daca nu o vor face, ceea ce este posibil, confirma apucaturile iliiste, de incurajare a traseismului politic, de nepasare fata de nevoile oamenilor, confirma ca toate populismele lor au exclusiv motivatie electorala; cu atat mai mult, oamenii de onoare trebuie sa-i ocoleasca!

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.