Actualitate

Șomerii vor lua primă de angajare. Cât primesc cei care se angajează în alte localități

Noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă au fost adoptate de Guvern, acestea vizând persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii, dar şi românii din diaspora.

Concret, şomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Finanţarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj. Persoanele care se vor muta împreună cu familia vor primi 15.500 de lei. Prima de instalare se acordă în două tranşe: o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării şi o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.


Țomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni vor primi o primă de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă.

De asemenea, Guvernul a introdus şi o subvenţie a navetei şomerilor care se angajează. Cuantumul acestei primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa.

Totodată, Ordonanţa de Urgenţă majorează şi cuantumul subvenţiilor acordate angajatorilor. Principalele propuneri de modificare şi completare se referă la introducerea, în cadrul serviciilor de informare şi consiliere profesională, a procedurii de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi încadrarea lor în diverse categorii (niveluri) de ocupabilitate pe piaţa muncii: uşor ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil şi foarte greu ocupabil. Potrivit legislaţiei actuale, informarea şi consilierea profesională se realizează de centre specializate, organizate în cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi de alte centre şi furnizori de servicii din sectorul public sau privat, acreditaţi, care încheie cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă contracte, în condiţiile legii.

Alte modificări se referă la acordarea de servicii de îndrumare pe parcursul procesului de integrare socio-profesională la noul loc de muncă, persoanelor cărora le-a fost stabilit nivelul de ocupabilitate ”greu” şi ”foarte greu” ca urmare a profilării, pe o perioadă de maxim 3 luni, cu acordcu acordul angajatorului, realizate de furnizori de servicii din sectorul public sau privat, acreditaţi, în condiţiile legii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS