Actualitate

Smaranda Florean şi Aurora Rad revin la ISJ. S-au mai făcut şi alte schimbări!

Smaranda Florean, fost inspector şcolar pentru învăţământul primar, dar şi Aurora Rad, fost inspector educativ, revin la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Elena Andron şi Ioan Costea se întorc la catedrele lor.

În Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean de joi au fost eliberaţi din funcţii Elena Andron şi Emiliana Chira de la învăţământul primar. Se întorc Smaranda Florean (foto sus) şi Crina Clapou, spun sursele noastre. Niciunul dintre inspectorii schimbaţi nu avea susţinut concurs pe post, aşa că schimbarea lor a fost una simplă şi din informaţiile noastre s-a făcut elegant, tuturor mulţumindu-li-se pentru activitatea depusă.

De asemenea, inspectorul educativ Ioan Costea se va întoarce la catedră, locul lui urmând să fie luat de Aurora Rad (foto jos), fost consilier municipal PSD.

Aşa cum Timp Online a anunţat, inspectorul de matematică Dorel Cosic a fost numit în locul Elenei Borş la resurse umane, în timp ce funcţia eliberată de el va fi ocupată de Lucica Iacob.

De asemenea, există informaţii că ar urma să plece din ISJ şi inspectorul de istorie-geografie Doina Petrean, în locul ei urmând să fie numit Angelo Manea care a mai deţinut acest post.

Daniela Hudrea nu va mai fi inspector de învăţământ special, inspector de specialitate urmând să fie Daniel Pavelea.

Conform surselor citate, Daniel Stanciu, care a mai fost inspector de management şi asigurarea calităţii, va fi inspector responsabil de perfecţionare. Eniko Pavaluc Gal, fost director adjunct adjunct la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, va fi cel mai probabil inspector la arte plastice şi muzică.

Profesoara Simona Konradi va fi inspector pe curriculum şi se pare că şi Monica Buboly, fost purtător de cuvânt al ISJ, s-ar putea să revină în inspectorat.

Potrivit surselor noastre, rămân inspectori Suzana Gălăţan, Speranţa Unciu, Elena Vârtic, Deneş Balasz, dar şi Gavril Câmpan.

Cristiana Sabău

   

16 comentarii

  • Va inselati! Doamna Elena Andron „s-a aranjat”, nu este titulara in scoala, dar a fost numita de „palariuta rosie” DIRECTOR in SCOALA GENERALA AVRAM IANCU BISTRITA. Zise Androneasca, pardon Andron: „Asta-i pofta ce-am poftit!”

    • URA ! Asta de veste. Pentru merite deosebite oare se intampla asta? Daca, da, atunci unde il vor promova DIRECTOR???? Ca asta urmeaza intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat.

    • dar ce ai draga cu costea? om ca el nu intalnesti peste tot, il cunosc de ani de zile ca si profesor este printre cei mai buni. impecabil la fel ca si toata activitatea dansului!

  • Felicitari celor nou (re)veniti, sunt oameni de caracter ! E cazut sa se treaca la profesionalizarea posturilor de inspectori si directori, nu dupa preferinte si interese. Succes !

    • aveti dreptate ! am precizat, cei nou veniti sau reveniti. Da, asupra lui Campan, Galatan, chiar si Balasz sau Cosic, precum si a unor directori mentinuti, am si eu semne de indoiala

  • Joaca kazacioc ,,palaria rosie,,in ISJBN.Nu scapa nimeni !!!! Iata de ce au plans colegii d-nei inspector la despartire .Au scapat de o ,,scufita rosie,,si vorba romanului,cel mai simplu mod de scapa de un personaj este de a-l avansa !Organizati si concurs pt ca d-na sa nu poata fi destituita,altfel prin ianuarie s-ar putea sa-si ia jucariile rosii si sa se reintoarca ,provocad alte plansete la Andrei Muresanu !

    • Din ce scrieti sa intelegem ca sunteti un mare fan al lui Vasile Marc, nu? El a fost cel mai onest om de pe pamant…. doar ca nu a plans nici un profesor dupa el, nici la sosire, nici la plecare!

  • „…După aceea, prietenii Directoarei au constatat că nu mai era bună ca Directoare, așa că au făcut-o Inspectoare, ca să aibă de-a face cu alți Directori. Și când au constatat că nu era bună nici de așa ceva, au băgat-o în Parlament, unde de atunci a trăit fericită.” (C.S.Lewis, „Cronicile din Narnia. Jilțul de argint”)

    Cartea a apărut în 1953 în Marea Britanie, așa că peste tot e la fel. Nu mai e cazul să ne așteptăm la minuni. Traseul e același peste tot.

  • Macar astia nu au umilit pe nimeni cum au facut PDL-ei.Cat despre d-nii inspectori am si eu o curiozitate:cand pleaca d-na Virtic din ISJ ca i-ar cam fi….sa mai lase si pe altii…pacat de d-l Costea,era haios de-a dreptul…cum motiva saracutul ca nu poate viza proiectele pana nu le citeste…si cand mergeai la 1-2 saptamani dupa ele,nici macar nu le mai gasea…

  • Ca au mai plecat oamenii nu-i nici o problema insa problema e cu cine au fost inlocuiti. Unul mai competent ca altul. Pacat , in felul acesta nu ajungem nicaieri. In concluzie traiasca depolitizarea si sus competenta Cat despre Virtic sunt de acord cu Corina iar Marc a fost o rusine.

  • Cea mai reusita alegere a conducerii ISJ este noul inspector de la resurse umane!!!!!!!!!!!!!!!!! Alegere similara cu cea din 2009.Diferenta? Niciuna. Biris tinea evidenta cadrelor didactice pe caiet, pentru ca se temea de computer, iar Cosic o va tine la fel. Si totusi va fi o diferenta!!!!!!!!! Caietul d-nului insp actual va fi cu patratele. Cata nesimtire !!!!!! Apropo, acum nu-l mai doare inima pe d-nul Cosic? Dar il va durea sigur!!!!!!!!!!! Cel putin asa sustine 99%din judet,indiferent de culoarea preferata, ceilalti 1% sunt cei care l-au plantat. E o chestiune matematica, la fel ca si specializarea d-nului Cosic, pe care oricum nu-si aminteste ca o are decat cand deschide sertarul sa vada ce scrie pe diploma dumnealui. Aaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!! asta daca stie cum se citeste, desi nu e sigur ca stie citi specializari. Cei 99% de care spuneam fac cheta, aduna fonduri pentru a-l sustine pe noul inspector, mai concret ii vor dona un top de hartie de scris sa-l aiba la indemana pentru declaratiile la DNA. Oricum succes domnule inspector! Sa va tina instalatiile!!!!

  • Dar d-ra Speranta nu pleaca? E de neanlocuit? O valoare inestimabila apreciata de toate culorile. Invatamantul tehnic e trasnet! Trebuie continuitate….

  • dar ce aveti cu costea fratilor? este un om impecabil isi face treaba de ani de zile. nu mai judecati orice om greseste insa dansul a fost mereu corect , va este ciuda ca nu primea „cadouri ” pentru favoritisme? asta este , omul corect este judecat. Il stiu de ani de zile si ca profesor mai ales este un adevarat cadru dicactic, mereu intelegator .pacat mare ca a plecat! sa vedeti cei de acum ce ” nimic ” vor face!!

  • D-na Smaranda e o escroaca, nu merita sa conduca un nr asa mare de cadre didactice, ar trebui sa fie dusa la puscarie dupa cati bani a luat de la toate inspectile si de la con, de titularizare,Ma mir cum o rabda Dumnezeu pe pamant!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS