Actualitate

Cerşetoria din Bistriţa, semnalată de Suciu Ministerului Muncii: Fenomenul ia amploare

Deputatul PSD Daniel Suciu s-a adresat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în privinţa situaţiei cerşetorilor din Bistriţa şi în special a celor care îşi construiesc adăposturi improvizate în Pădurea Codrişor: ”Cerşetoria, un fenomen ignorat şi greu de eliminat, ia amploare”.

”O problemă cu care ne confruntăm la nivel naţional şi care, în ciuda eforturilor noastre, continuă să ia amploare: cerşitul. Conform unei statistici realizate în decursul anului trecut, 70.000 de copii cerşesc la nivelul întregii ţări, iar în Bistriţa, în luna octombrie a anului trecut, au fost identificaţi 399 de cerşetori, dintre care 17 erau minori. Desigur, legislaţia în domeniu permite autorităţilor locale să aplice amenzi celor care întreprind acest gen de activităţi, dar rezultatul este unul mai degrabă trist decât îmbucurător. Persoanele în cauză, în majoritatea cazurilor, nu deţin bunuri şi nu au interesul de a achita amenzile primite. O idee foarte utilă a fost aceea ca amenzile, prin ordin judecătoresc, să fie înlocuite cu ore de muncă în folosul comunităţii, dar nici aceste prevederi nu au avut efectul scontat. Cetăţeanul nu poate fi obligat să presteze aceste servicii pentru comunitate, caz în care sancţiunea va fi preschimbată, din nou, în amendă. Dacă legislaţia este primul impediment în stoparea acestui fenomen, spaţiile de cazare reprezintă cel de-al doilea factor care face ca cerşetoria să fie o problemă greu de eliminat. La descinderile în teritoriu poliţia locală nu are posibilitatea de a-i duce într-un centru de urgenţă sau plasament pentru a împiedica cerşetorii să revină pe străzi, deoarece aceste facilităţi sunt extrem de reduse la nivel naţional. Astăzi, aflaţi în faţa acestei probleme şi în apropierea sezonului rece, ţinând cont de mulţimea oamenilor care dorm pe străzi sau în locuinţe improvizate în păduri, trebuie să ne mobilizăm pentru a-i proteja de pericolele la care se supun pe ei, dar şi pe restul cetăţenilor. Trebuie să luăm în dezbatere situaţia cerşetoriei în România şi să împiedicăm formarea reţelelor, exploatarea sau abuzurile care survin în ce priveşte această categorie defavorizată de oameni”, spune Suciu.

Legat de cerşetorii din Pădurea Codrişor, Suciu a explicat în adresa sa că Poliţia a dat amenzi, escortându-i apoi către mijloacele de transport care să-i ducă la domicilii, însă aceştia revin la Bistriţa imediat: ”Cerşetorii spun că nu deţin locuinţe, că nu au bani să îşi închirieze una şi nici Primăria nu a avut posibilitatea să-i repartizeze în blocuri sociale”.


Parlamentarul PSD precizează nici cadrul legal, nici campaniile de descurajare a cerşetoriei nu au fost suficiente pentru estomparea fenomenului.

Ministerul Muncii i-a răspuns că gestionează numeroase programe de asistenţă socială şi că are ca prioritate realizarea unei strategii pentru reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale. AICI poziţia ministerului.

13 comentarii

  • Eu stiu ce trebuie facut . Dar nu pot da spun ca …….asta e tara noastrasi astia ar avea(si au) muuult mai multe drepturi ca mine sau ca oricare om care lucreaza cinstit si plateste biruri .

  • Am fost in aceasta toamna cu cativa membrii ai ONG. BISTRITA CIVICA la o ecologizare in zona VAMA VECHE si am vazut aceste corturi unde stau acesti napastuiti. Am facut si sesizari chemand la fata locului Garda de Mediu, APM, si POLITIA LOCALA. In tot judetul sunt o multime de cladiri. hale si grajduri de la fostele CAP-uri abandonate. Sta in vointa primariilor de comune, a Prefectului a CONS JUD sa rezolve repede si simplu aceasta situatie, prin amenajarea minimala a cativa pereti despartitori, o usa si un geam, si cate o soba pt. caldura vazut exact care imobil este de STAT, si sa fie adunate aceste persoane sub. un adapost. Se putea face asta de mult D-le DEPUTAT, daca institutiile cu pricina ar fi luat in seama sesizarile mele. Dar ma rog se vede clar ca civismul nu ajunge la urechile celor care se vor votati.

  • dl.Balan…..deci dupa dvs. trebuie ca in continuare sa le dam, sa le facem, sa le oferim, ……….si totul gratis. nu ? pai atunci hai sa la dam si nevestele si amantele noastre cs poate nici de astea nu au ( cu toate ca dupa nr. de copii ……) dar oricum ….sa schimbe si ei …..! deci sa le oferim ? pai de ce ? cu banii aia se pot face alte lucruri. si daca tot vreti sa le dati ….ei ce ofera societatii ? poate copii de ingrijit. nu sinteti mai bun ca si Cretu. ca si el gindeste la fel. imi pare rau, am crezut ca , sinteti si ginditi altfel. m- am inselat…..a cita oara. nu ma invat minte.

  • Dle deputat ați reiterat o situație socială extrem de delicată, situație la care statul de mult prea multă vreme nu are soluții, situație care din păcate pare să se cronicizeze. Referitor la declarația dvs. mă întreb de ce ați readus-o în atenția opiniei publice acum? Mă întreb pentru că citind declarația nu am înțeles decât faptul că ați făcut o interpelare la nivelul ministerului de resort și ați zugrăvit la nivel teoretic și oarecum statistic o problemă deja arhicunoscută, pierdută de sub controlul autorităților și care continuu se redimensionează necontrolat.
    Referitor la statistica prezentată, nu ar fi fost lipsit de interes ca instituțiile abilitate să fi prezentat statistic dinamica acestui fenomen din ultimii ani, fenomen care după părerea mea într-o mare măsură denotă starea de fapt a „bunăstării” societății române. De ce spun asta, pentru că acest fenomen, în cel mai vizibil mod, a afectat în ultimii ani cetățeni din toate categoriile sociale. De la persoanele care își încropesc un habitat în zonele împădurite ale orașului, la cei care cerșesc pe străzi până la cei înfometați ce își caută un colț de pâine în tomberoane, regăsim atât cetățeni de etnie romă care nu au muncit vreodată, până mai nou, din ce în ce mai des, cetățeni care peste noapte, în mod tragic, după ani de muncă cinstită, s-au trezit brusc în stradă, fără să fi apucat să ajungă anii de pensie, fără nici un orizont de auto-susținere financiară, fără adăpost, părăsiți, neasistați, neîndrumați, etc. Dacă de multe ori pentru cei dintâi această viață a reprezentat o opțiune de generații întregi, pentru cei din urmă această viață este o consecință în primul rând al eșecului statului român. A interpela acum, din postura de parlamentar, statul român, ce se poate face, sau de ce este ignorat acest fenomen, denotă o abordare populistă din partea dvs., superficială, neasumată și tendențioasă. Aveți și ați avut la îndemână toate instrumentele la dispoziție, atât personale cât și politice să semnalați și să aduceți soluții acestei probleme, mai ales că în cel mai onest și decent mod ar fi trebuit să punctați acest fenomen și dintr-o perspectivă asumativă. În contextul unei iminente schimbări de putere atât la nivel legislativ cât și executiv, permiteți-mi să vă acuz de o ingrată și neelegantă abordare a unei problematici neglijate și nerezolvate ce ține mai degrabă de registrul politic de stânga și nu în ultimul rând de o vădită repoziționare de atitudine mai degrabă din postura unui partid de opoziție nu a unuia care e la guvernare. când ești la guvernare rezolvi când ești în opoziție semnalezi.

  • D-le RAUL : cititi va rog cu atentie ce am scris. Nu am spus o clipa sa construim ceva din nou, sa -i punem pe liste de asteptare sa primeasca ANL-uri. Ei sunt o categorie aparte care nu se acomodeaza nu voteazasi nu muncesc in nici un fel. Nu au nici carti de identitate. Vrand nevrand, traiesc alaturi de noi, in ROMANIA. Nu putem sa-i abandonam total. Sunt institutii care au in fisa postului felul in care pot fi institutionalizati acesti oameni.Trebuie doar aplicata legea . Aceste constructii oricum stau degeaba. Nu aveti de ce sa ma conparati cu primarul, pt. ca nu eu sunt edilul mun. B-ta, nu am candidat si nu candidez nici in viitor pt. aceasta functie. Sunt un cetatean un pic mai activ ca D-vs, care voteaza, merge la toate dezbaterile de interes public la sedinte de CL, si-n plus vin cu idei proprii, si mai fac si voluntariat. In plus nu cer nimic ci dau STATULUI ROMAN 5000 lei pe an sub diferite taxe. Stiti bine ca un singur lucru am cerut , doar eliberarea AUTORIZATIEI pt. casa mea platita in 2007 pe proprietatea mea, si care nu mai soseste. Daca va implicati prea tare, riscati sa patiti ca mine. O zi buna va doresc si multa SANATATE.!

  • D-le RAUL : inca ceva. Ne spuneti ca stiti ce trebuie facut. Scrieti aici, mergeti si transmiteti in scris, propunerea si viziunea D-vs. Sper insa ca nu aveti vreo idee de ai arunca la groapa de var pe semenii nostrii.?

  • dl. Balan imi pare rau de dvs. si situatia dvs. acum euam citit f. bine ceea ce ati scris , adica sa modernizati aceste foste cladiri ….etc…etc….caldura , apa calda ……si astea nu sint tot cu bani ? de ce sa nu facem ceva cu ele ca sa scoatem bani , nu sa cheltuim ptr. niste trintori. asigurati-le si rv plasme, calculator internet de mare viteza binenteles si dvd sa poata asculta manele atunci cind nu dorm sau sint la,,serviciu,, .dati-le cuiva .eu asi face niste ferme acolo de cultivare a ciupercilor, prepelite , daca au si putin pamint in jur asi cultiva lavanda. dar cine mi le da mie ? ca asta e Romania. dam totul acolo si la cine trebuie sa voteze ,, bine,,.

  • aaaaa…….si inca ceva. dvs. patiti asta ptr. ca : poate nu resp. legea , aveti meciuri cu Cretu sau sint greseli in acte. eu nu am nici o problema de acest fel , deci nu am (si n-o sa am) surprize. am sa ma inscriu in Per. o sa va vizitez intr-o zi. daca veti avea nevoie de un om ca mine. dar am niste principii(bune rele ) nu stiu. nu votez, nu sint manipulabil , ajut pe oricine cu ce am in minte, spun direct ce am pe suflet. riscati ?

  • Auzi la domn deputat ce constată el… Păi după doi ani de guvernare PSD la ce vă aşteptaţi dle deputat? Dar după opt ani de administraţie PSD a lui Creţu vă aşteptaţi la altceva? Asta ştie să facă partidul dvs si membrii si conducătorii lui: sărăcie, corupţie, minciună. Poate ar trebui să vă alegeţi alt partid…

  • Cine i-a invatat si le-a dat apa la moara cersitorilor,nu cumna PSD ? Cine le da ajutoare si altele in campanii electorale ????????????????

  • Un lucru destul de simplu trebuie sa se intrebe retoric deputatul Suciu: si-au depus acesti cersetori dosar la primarie pentru locuinta sociala sau deja detin una?
    Bistrita, prin primarele ei, tov. Cretu, a promovat o nobila chestie pentru o gramada de defavorizati si inadaptati social: le-o facut oferta de case moca, construind adevarate campusuri sociale, ceea ce o atras un mic val de migratie spre orasul nostru al neamurilor celor ce o primit aceste case. Asa am devenit un oras cu o groaza de asistati social, ce n-au posibilitati usoare de incluziune, caci sunt mare parte analfabeti, carora li se ofera singuara sansa de a supravietui:cersetoria.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS