Actualitate Recomandări

Protest ”cu toată forța și cu toate armele” la Penitenciarul Bistrița. ”Sistem împărțit în șmecheri și fraieri”

ACTUALIZARE Miercuri 12 octombrie, între orele 10.00 și 12.00, aproximativ 50 de salariații din cadrul Penitenciarul Bistrița, membri ai Sindicatului Salariaților, vor protesta în fața Penitenciarului Bistrița în legătură cu ”discriminarea salarială impusă la nivel guvernamental în structura de apărare natională, ordine publică și siguranță națională, condițiile de muncă și lipsa de personal”.

”Sub pretextul corectării unor inechități salariale, Guvernul tehnocrat legalizează discriminarea împărțind sistemul național de apărare în șmecheri și fraieri”, spune Marius Lacatiș, președintele Sindicatului Salariaților Penitenciarului Bistrița.

”Prin OUG 20/2016 se stabileşte că toţi salariaţii din familia ocupaţională apărare şi ordine publică, inclusiv cei din penitenciare, trebuie să aibă incluse în salariu sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plata în anul 2009. Ministrul muncii şi al justiţiei, sub patronatul executivului în exerciţiu, decid peste lege că, deşi în penitenciare a existat salariu de merit în plată în 2009, totuşi norma nou adoptată, chiar dacă nu conţine elemente de ambiguitate, nu ar trebui aplicată şi pentru agenţii şi ofiţerii de penitenciare, pentru că salariile lor sunt bune şi pentru că celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare se opun, motiv pentru care la data de 10 septembrie 2016 toate salariile plătite în structura de apărare au inclus acest drept, cu excepţia penitenciarelor. Ca reacţie la primul act de fragmentare a structurii de apărare naţională prin decizie politică luată cu nerespectarea legii, am decis să protestăm cu toată forţa şi cu toate armele. Nu mai avem dreptul la grevă, suprimat în 2011 prin Legea dialogului social, însă avem dreptul să pichetăm unităţile şi să organizăm mitinguri.

Membrii Sindicatului Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa sunt solidari cu salariaţii din celelalte penitenciare din cadrul sistemului administraţiei penitenciare unde se acumulează un milion de ore suplimentare într-un an, cu nenumărate cazuri în care salariaţii depăşesc plafonul de 180 de ore peste care trebuie cerut acordul sindicatelor ori chiar plafonul maximal de 360 de ore. Avem salariaţi în unele penitenciare care în luna august au avut totalizate deja 800 de ore suplimentare pe anul în curs! Din cele 1 milion de ore în plus, prestate de aproximativ 5000 de oameni, mai puţin de jumătate sunt compensate cu timp liber. Restul nu se pot plăti. Este interzis prin lege. Aşa cum nu se pot acorda nici zilele de concediu legale, restanţele pe anul trecut fiind departe de a se epuiza!

Lucrăm la cote de avarie, pe bugete subdimensionate, de decenii întregi şi o facem bine, contrar denigrărilor şi atacurilor constante care ne descriu ca torţionari sau terorişti. Blamaţi de o parte din presă şi trădaţi de propriii conducători, am decis că totul are o limită!”, se mai arată în comunicat.

ȘTIREA INIȚIALĂ Sindicaliştii din ANP vor protesta, începând de luni, potrivit unui calendar al acțiunilor, pe termen nelimitat în toate penitenciarele. Potrivit Sindicatului Omnia Administraţia Naţională a Penitenciarelor, revendicările angajaţilor din penitenciare vizează ”îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal, eliminarea inechităţilor salariale şi demiterea ministrului Justiţiei pentru incapacitate profesională”.

”Personalul din penitenciare lucrează în aceleaşi condiţii pe care ministrul Justiţiei le deplânge în ceea ce-i priveşte pe deţinuţi. Cu toate acestea nu există un plan concret de îmbunătăţire a condiţiilor de lucru pentru personal, deşi ANP s-a angajat la aceasta prin Acorduri Colective succesive. În prezent, se înregistrează la nivelul sistemului penitenciar un număr de 1,5 milioane ore suplimentare efectuate de către personal, foarte multe dintre acestea fiind imposibil de recuperat datorită deficitului de personal de 8.000 de angajaţi, estimat de către ANP prin raportare la standardele de personal oficiale”, se arată în materialul sindicaliştilor ANP.

Conform sursei citate, ministrul Justiţiei refuză aplicarea OUG 20/2016 în sensul eliminării inechităţilor salariale şi pentru personalul din sistemul penitenciar, deşi actul normativ include această categorie alături de ceilalţi angajaţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. ”Sindicatele din penitenciare vor acţiona în judecată Guvernul pentru recuperarea acestor sume de bani datorate”, se precizează în material.

Sindicaliștii din Penitenciarul Bistrița vor protesta în 12 octombrie.

5 comentarii

  • Aceleasi conditii de munca le aveau si pe vremea lui Ponta, Tariceanu, Boc si acum brusc s-au trezit ca ceva nu e bine. Asta asa de bine suna a manipulare ca pe mine nimeni nu ma poate convinge ca o duc mai rau decat altii care sunt angajati la privat sau la stat.

    • Nu este nici o manipulare. Nu de conditi este vorba ci este vorba de nerespectarea legii in ceea ce îi priveste , daca pricepi si te intereseaza acest lucru.

  • O duc rau ……da o duc ,,rau,,. Ia intrebati care este salariul minim care il ia cineva acolo….si o sa va cruciti cind aflati. Nu vorbesc de maxim …..ca te ia cu ameteala si nervii.

    • Dar ce te opreste sa nu lucrezi si tu acolo doar acum sunt scoase posturi la concurs ,vino in echipa sa vezi ce salarii si conditii de munca avem……………sau ai fost in vizita pe acolo????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS