Actualitate

Sighiartău: Măcar atât să se întâmple în Bistrița-Năsăud. O să-i rog pe colegii de la PSD

Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a declarat că bugetul de stat pe 2017 este, din punctul său de vedere dar și al specialiștilor, unul nerealist ”care arată bine pe hârtie dar care va suferi modificări într-un timp foarte scurt”.

”Creșterea economică de 5,2% prognozată în actualul buget este nerealistă, inclusiv Banca Mondială a venit cu previziuni mult mai moderate, 3,7%. La fel agențiile de rating, care prognozează o creștere de 3-4%. Mai avem o problemă în buget: veniturile sunt mult supraevaluate. Dacă luăm în considerare că TVA a scăzut la 19%, s-a eliminat supraaciza, taxa de stâlp și Guvernul actual consideră că va avea venituri mai mari cu zece miliarde, se înșeală. Mai ales că vor să vină cu o Lege a prevenției, care din punctul meu de vedere e bună, prin care companiile să fie avertizate mai întâi și apoi amendate. Veți vedea foarte multe rectificări de buget. În comisie foarte multe instituții s-au plâns de buget, care nu acopererea nici salariile pentru întreg anul. Guvernul a mai spus că deținuții trăiesc în condiții inumane și nu au locuri. În bugetul Ministerului Justiției nu sunt alocați bani pentru investiții în penitenciare. Vorbim despre o problemă, dar nu încercăm să o rezolvăm”, a afirmat Sighiartău într-o conferință de presă.


El a menționat că a venit cu o serie de amendamente la buget, în special pe infrastructură rutieră, care vizau Transilvania și în mod special județul Bistrița-Năsăud. ”Majoritatea miniștrilor sunt din sud și lucrul acesta s-a reflectat în investițiile pe care Guvernul PSD le are în vedere pe infrastructură dar și în alte domenii. Între obiectivele de investiții ale Ministerului Transporturilor nu o să vedeți nimic legat de Bistrița-Năsăud sau Cluj. Eu am venit cu un amendament care pe ternem mediu și lung este extrem de important și realizabil, nu o ficțiune: un drum expres, un drum rapid Bistrița-Cluj. Au mai vorbit și alți politicieni despre asta, nu este inventată de mine. Până nu vedem că se alocă niște bani pentru un studiu de fezabilitate, nu putem discuta că avem în vedere pentru 2030. Având în vedere că în Masterplan noi nu suntem prinși la nicio autostradă, trebuie să ne legăm de un pol economic, Cluj. Investitorii nu îți vin într-un județ dacă nu au acces la drumuri rapide și dacă nu sunt în zonă aeroporturi sau noduri feroviare. În Europa, orașele mai mici își construiesc viitorul economic pe baza metropolelor. O să-i rog și pe colegii mei de la PSD, am vorbit și cu ministrul Transporturilor, poate avem ocazia la rectificări – 1 milion de lei nu este o sumă foarte mare  – să alocăm pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Este un prim pas. Știm ce se întâmplă și la Beclean, unde ar fi nevoie cu prioritate de o centură”, comentat liderul PNL BN.

Un alt amendament a fost alocarea de bani pentru lotul 5 al drumului Poarta Transilvaniei Măgura Ilvei – Lunca Ilvei – lim. jud: ”Drumul Poarta Transilvaniei este un proiect extraordinar, dar pentru lotul 5 nu avem finanțare. Am făcut acest amendament în speranța că și președintele CJ va face eforturi în acest sens și va vorbi cu colegii săi din PSD pentru alocarea de bani. Bineînțeles că la vot majoritatea a respins amendamentele opoziției. Sper însă, și voi mai avea discuții consensuale, ca măcar atât să se întâmple în județul Bistrița-Năsăud pe transporturi”.

2 comentarii

  • Alooooooo ,domnule deputat sau domnilor parlamentari de B-N ce ziceti sa urgentati asfaltarea drumului Dn 17D de la Nasaud la Valea Mare.Credeti ca in aceasta zona a judetului nu traiesc oameni nu vrem si noi drumuri asfaltate,vorbesc aici de valea Somesului superior si valea Ilvelor.Voi vesnic vorbiti doar de Colibita,Beclean Bistrita sau zona de Campie.Va sugerez sa veniti intr-o plimbare pana la Valea Mare sau pana in Lunca Ilvei DAR cu masinile personale.

  • a cerut aprobarea a 1.000 mii lei pentru studiul de fezabilitate drum express Bisttita-Cluj si s-a aprobat …. 1.000.000 lei adica zece miliarde oentru un studiu de fezabilitate … adica 3 hartii facute intr-o saptamana !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS