Actualitate

Ultimul drum al lui Jean Pădureanu trece pe la stadion. Ce le transmite bistrițenilor familia

Bistrițenii care doresc să își ia rămas bun de la cel ce a fost Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător de club din fotbalul românesc, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, o pot face începând de vineri 30 decembrie, la capela Cimitirului Central. Slujba de priveghi va fi ținută sâmbătă 31 decembrie, la ora 13.00, în locația amintită.

”Lordul” va fi înmormântat în prima zi a anului 2017, duminică 1 ianuarie, la ora 13.00. După slujbă, înainte de a fi îngropat, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Jean Pădureanu va fi dus, în cortegiu, la stadionul care îi poartă numele și unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții, pentru un ultim tur al arenei în aplauzele celor care vor veni să îi aducă un ultim omagiu.

Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecea spre veșnicie în noaptea de 29 decembrie 2016, ora 24:00, a celui care ne-a fost frate și unchi, Jean PĂDUREANU! Pentru toți cei ce l-au cunoscut și prețuit ca OM și susținător al fotbalului bistrițean și românesc, care doresc să își ia rămas bun de la el, anunțăm că trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 30 decembrie 2016, începând cu ora 14:00, la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistrița de pe Bulevardul ”General Grigore Bălan” (lângă Domus). Mâine, 31 decembrie 2016 la ora 13:00, va avea loc Slujba de Priveghere (în aceeași locație), iar duminică 1 ianuarie 2017 de la ora 13:00 va avea loc slujba de înmormântare. Nu te vom uita niciodată, dragul nostru frate și unchi! Bunul Dumnezeu să își așeze sufletul în locul celor drepți!” – Familia îndurerată

Jean Pădureanu, cetățean de onoare al Bistriței, a murit la vârsta de 80 de ani, după o grea suferință în ultima parte a vieții sale. ”Tata Jean” a închis ochii pentru totdeauna la miezul nopții de joi 29 spre vineri 30 decembrie, pe un pat de spital.

10 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS