Social

Şeful Secţiei Poliţie Rurală Petru Rareş a murit după ce s-a împuşcat în piept. Cui i-a trimis SMS

ACTUALIZARE Şeful Secţiei Poliţie Rurală Petru Rareş, subcomisarul Ioan Tomoiagă, a fost găsit mort în birou după ce se împuşcase în piept cu arma din dotare. Avea doar 43 de ani, era căsătorit şi tatăl a două fetiţe.

„Confirm faptul că şeful Secţiei de Poliţie Rurală Petru Rareş, subcomisarul Tomoiagă (43 de ani), s-a împuşcat cu arma din dotare şi a decedat. Deocamdată nu ştim ce s-a întâmplat. E echipa acolo, vom reveni cu un comunicat”, a declarat pentru Timp Online chestorul Marius Linul, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Agentul de poliţie Alexandra Vereşezan, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, a declarat: „În dimineaţa zilei de 25 aprilie 2016, în jurul orei 8.00, şeful secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Petru Rareş a fost găsit în birou de către un coleg prezentând leziuni provocate prin împuşcare la nivelul pieptului. A fost anunţată Ambulanţa, iar personalul medical a constatat decesul. În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului. Este vorba de sinucidere”.

Primarul comunei Petru Rareş, Vasile Cocos, a declarat pentru Timp Online: „Nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu ne lasă să 13077148_989681824400477_231980155_nintrăm acolo. Dânsul nu e localnic, e de prin Beclenuţ, Săsarm, aşa ceva, face naveta. E căsătorit cu o învăţătoare şi are două fetiţe. În ultima perioadă, nu a fost în comună. Timp de două luni a fost plecat la Slatina, la nişte cursuri. Abia de vreo săptămână s-a întors şi nici nu am apucat să vorbesc cu el. De când am aflat ce s-a întâmplat, nu mai pot vorbi. A fost un băiat extraordinar. Domnul vice m-a sunat că trebuia să meargă până la Baţa şi mi-a spus că Tomoioagă pare că a decedat la postul de poliţie. Atât ştiu. Mai multe nu ştiu. Sunt şocat. A fost un băiat extraordinar, aşa ceva vă spun că mai rar se naşte. A fost ofiţer superior, foarte bun şi apreciat de colegi”, a spus primarul.

Subcomisarul de poliție Ioan Tomoiagă, născut în 23.11.1972 la Sînicolau Mare, era căsătorit, cu doi copii. El a urmat Liceul Industrial Beclean, Școala de agenți de poliție Slatina, tomoiaga petru raresUniversitatea ”Avram Iancu” Cluj Napoca – Facultatea de  Educaţie Fizică şi Sport și Universitatea  Română de Ştiinţe şi Arte ”Gheorghe Cristea” Bucureşti – Facultatea de Drept.

Înainte a de îndeplini funcția de șef al Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş, a fost agent de ordine formaţiunea ordine publică și subofițer operativ cercetări penale la Poliţia oraş Beclean, ofițer tradiţii educaţie Serviciul cabinet  la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, ofițer formațiune poliție urbană la Beclean și șef poliție comunală Petru Rareș.

ACTUALIZARE Sursei apropiate anchetei au declarat pentru Timp Online că, înainte să se împuşte, poliţistul i-a trimis un SMS Ioanei, fiica cea mai mare (17 ani), prin care o îndemna să fie cuminte şi să aibă grijă de sora ei, Sidonia (9 ani), dar şi de mama ei. De altfel, fiica cea mică a poliţistului s-a născut cu probleme cardiace şi necesită supraveghere medicală permanentă. Problemele din familie sunt însă mai grave de atât. Şi mama lui Ionuţ Tomoiagă este bolnavă de cancer. Pentru sănătatea ei şi a fiicei, se pare că poliţistul se ruga la Mănăstirea Dobric şi ţinea toate zilele de post şi posturile din an.

foto: arhivă

16 comentarii

  • Un OM extraordinar. Nu îmi pot explica cum au putut problemele sa îl doboare şi să îl determine să ajungă la un asemenea gest. Dumnezeu să-l ierte şi să îi vegheze familia greu încercată în aceste momente!

  • Dumnezeu Sa Te ierte SI Sa Te odihneasca in pace! Am fost colegi la Slatina,in aceiasi clasa. Imi aduc aminte,ca era un baiat bun,f.sensibil . Pacat,sincere condoleante familiei.

  • O persona foarte sufletista..il cunosteam la scoala ..IMI pare nespus ca a ajuns sa daca asta..poate era prea special pentru epoca in care traim

  • condoleante familiei ! dumnezeu sa-l odihneasca in pace iar pentru cei apropiati : putere si lumina sa poata depasi momentul greu !

  • Era un om care daca avea 3 mere 2 ti le dadea tie si unu il manca cu tine inpreuna .
    isi dadea sufletu pt tine.sai fie tarana lui ,,ticu, al nostru

    • Cine l-a cunoscut pe ” Ticu’ ” stie ca a fost un om cu suflet foarte mare, cum rar întâlneşti… Să-i fie tărâna uşoară şi Dumnezeu sa-l ierte!

  • Încă zâmbesc, deşi topit
    totul îmi pare irosit
    ,secundele mă trag de gât
    şi îmi tot spun: e-un vis urât!

    Vreau să dispar, să reapar
    , pierdut, departe, inegal,
    să nu iubesc, să nu m-ascund,
    să fiu doar eu şi al meu drum!

    Secundele se nasc şi mor
    , suntem clipe din viitor!
    aşa obişnuiam să scriu,
    acum însă e prea târziu!

    Chiar nu mai pot acum să scriu
    în rime fără să mă ştiu!
    aşa că mă retrag tăcut
    s-o iau pe-alt drum de la-nceput!

  • Nu pot sa cred !!!!Ionut Dumnezeu sa te odichneasca în pace .Ma gandeam ca o sa ne vedem cadva de sarbatori dar nu o sa se Mai intample .imi pare rau ca nu ai putut sa vb.cu noi despre durerile care le-ai avut in suflet

  • Sunt socat!!!
    Nu imi vine sa cred ce sa intamplat. De ce il inmormanteaza asa de repede. Nimeni nu sa gandit ca si noi verisorii lui din strainatate am fi dorit sa il conducem pe ultimul drum.Ionut sa te ierte dumnezeu caci numai tu si Dumnezeu stie ce sa intamplat. Iti doresc maine o zi minunata asa cum ai fost si tu.

  • Mda nimic de spus un om bun toți suntem buni după ce trecem in nefiinta dar pana atunci …….. Pana atunci nimeni nu zice o vorba buna toți de trag in jos toți iti sapa groapa cât sa te arunce in ea nu va dați fățarnici ca nu Știați ce se întâmpla toată lumea care vroia sa știe Știa . Da era un om bun într-adevăr un om de care au profitat toți … pacat trebuia sa gândească altfel la ce lăsa in urma 2 fete extraordinare pacat nare pacat trebuia mai multa demnitate

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS