Actualitate

Se scumpeşte curentul electric. De când vom plăti facturi mai mari

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat mai multe ordine, unul dintre acestea stabilind o creştere a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici de 8,53%. Furnizorii de ultimă instanţă ai energiei electrice propuseseră o scumpire cu 25%.

ANRE a avizat tarifele de tip Componentă piaţă concurenţială (CPC), cu modificări faţă de solicitările furnizorilor de ultimă instanţă, aplicabile, în trimestrul III, clienţilor finali casnici şi noncasnici, beneficiari ai serviciului universal.

„Energia electrică furnizată la tarif Componentă piaţă concurenţială reprezintă 90% din consumul clienţilor casnici şi este achiziţionată de furnizorii de ultimă instanţă exclusiv din piaţa concurenţială, unde preţul energiei electrice a înregistrat o creştere cu 24% faţă de trimestrul II. În aceste condiţii, deşi furnizorii de ultimă instanţă au propus creşteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităţilor şi tendinţelor din piaţă, ANRE a considerat justificată o creştere medie la nivel naţional a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, a informat Autoritatea.

Un alt ordin aprobat de ANE este cel privind modificarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/2016.

Potrivit acestuia, operatorii serviciului de distribuţie vor fi obligaţi să răspundă „mai prompt şi mai eficient” la solicitările consumatorilor cu privire la calitatea serviciului de distribuţie prestat în vederea creşterii satisfacţiei acestora, precum şi să-şi optimizeze modul de acţiune în sensul reducerii duratei întreruperilor cauzate de condiţii meteorologice deosebite.

Principalele compensaţii pe care sunt îndreptăţiţi să le primească consumatorii pentru nerespectarea de către operatorii serviciului de distribuţie a energiei electrice a indicatorilor stabiliţi în Standard sunt de căte 30 lei pentru următoarele situaţii: depăşirea termenelor prevăzute pentru restabilirea alimentării – întreruperi neplanificate; restabilirea alimentării după o întrerupere planificată; numărul întreruperilor lungi neplanificate ce afectează un loc de consum şi/sau de producere racordat la reţelele electrice de joasă tensiune; numărul întreruperilor lungi planificate – 4 întreruperi – mediu urban.

Cel de-al treilea ordin aprobat este cel privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis „scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienţilor casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la sfârşitul acestui an”.

„Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienţii casnici”, a precizat ANRE.

1 comentariu

  • Pai da,au crescut un pic salariile si pensiile si acum ni-i ia inapoi energia si toate scumpirile ce rezulta de aici.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS