Ce școli sunt campioane la colectarea DEE. APM Bistrița-Năsăud le va premia

Holistic

În 7 iunie, ora 10.00 , în incinta Palatului Culturii din Bistriţa va avea loc festivitatea de premiere a proiectului de educaţie ecologică ”Dă electrice la reciclat pentru un Pământ curat!”, ediția 2016-2017.

Proiectul, organizat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, s-a desfăşurat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în unităţile de învăţământ din mediul rural şi urban şi a avut ca şi activităţi componente:

– colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, baterii portabile uzate şi corpuri de iluminat
– activităţi proprii (educative, practice şi de creaţie) pentru încurajarea obiceiului de colectare a bateriilor și a corpurilor de iluminat.

Cele 57 de unităţi de învăţământ înscrise în proiect (47 din mediul rural si 10 din mediul urban) cu un număr total de 811 elevi, au fost grupate în 6 zone principale din judeţul Bistriţa-Năsăud (5 zone în mediul rural și 1 zonă în mediul urban) şi au primit kituri de colectare pentru cele trei categorii de deșeuri respectiv deșeuri de echipamente electrice si electronice, baterii portabile uzate şi corpuri de iluminat, kituri ce au fost instalate în incinta unităților de învățământ pentru întreaga perioadă de derulare a proiectului, urmând ca acestea să rămână montate în şcoli până la finele anului şcolar.

În perioada 8 mai-26 mai 2017, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a preluat deşeurile colectate de cele 57 de unităţi şcolare, cantitatea totală de deșeuri colectată fiind de 12.352 kg din care: 11.929 kg DEEE, 389 kg baterii și 34 kg becuri și neoane.

În cadrul festivităţii din data de 7 mai, vor fi acordate un număr de 10 premii, după cum urmează:

– 6 premii constând în multifuncționale, pentru cea mai mare cantitate de deşeuri colectată (obţinută prin însumarea celor trei categorii de deşeuri colectate), fiind acordate următoarelor unități școlare:

Nr.crt. Denumirea unității de învățământ Cantitatea totală colectată

(kg)

1 Școala Gimnazială Căianu Mic 1.900
2 Liceul cu Program Sportiv Bistrița 1.186
3 Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița 977
4 Școala Gimnazială  Șieu 947
5 Școala Gimnazială  Dumitra 932
6 Școala Gimnazială „Grigore Silași” Beclean 847

– 4 premii constând în multifuncționale, pentru pentru cea mai activă şi responsabilă unitate de învăţământ, acestea fiind: Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița, Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița, Școala Gimnazială „Grigore Herinean” Galații Bistriței și Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru.

Toţi şcolarii înscrişi în proiect, prezenţi la festivitatea de premiere, vor beneficia ca premiu, de prezentarea piesei de teatru de păpuşi “Motanul incălțat” și “Poveste de primăvară”- animație, puse în scenă de echipa Teatrului de păpuşi a Palatului Culturii- Bistriţa, “biletul de intrare” pentru fiecare participant fiind câte două baterii portabile uzate, se arată într-un comunicat al instituției conduse de Sever Roman.

Foto: arhivă

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.