Actualitate

Salarii mai mari cu 12% la CJ și instituții subordonate

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat un proiect privind acordarea creşterilor salariale personalului din cadrul CJ şi a unor instituţii publice subordonate.

Astfel, s-a aprobat o creștere salarială de 12% pentru personalul din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al județului Bistriţa-Năsăud, Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud şi a Camerei Agricole Judeţene Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 1 septembrie 2015.

”CJ poate acorda aceste creșteri salariale, dar cu o condiție: să aibă asigurate plafoanele. Aparatul de specialitate le avea asigurate, însă instituțiile subordonate nu. Am făcut solicitare către Guvern și am primit acoperire și pentru aceste plafoane”, a precizat președintele CJ Radu Moldovan.

Astfel, conform proiectului, din analiza sumelor prevăzute în bugetul propriu al CJ pe anul 2015 şi a datelor preluate din execuţia plăţilor nete pe primele opt luni ale anului 2015 reiese că sunt cuprinse sumele necesare acordării majorării salariale, iar aceste sume se încadrează în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, după cum urmează:

Aparatul propriu al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 4.705.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 2.847.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 1.858.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 356.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 1.594.000 lei

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 515.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 302.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 213.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 38.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 171.000 lei

Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 685.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 430.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 255.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 54.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 243.000 lei

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015  pentru cheltuieli de personal – 1.571.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015  – 907.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 664.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 114.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 511.000 lei

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 1.334.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 626.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 708.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 79.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 354.000 lei

Direcţia Generală de Asisitenţă Socială şi Protecţia Copilului 

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 13.876.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 8.372.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 5.504.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 1.047.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 4.689.000 lei

Camera Agricolă Judeţeană Bistriţa-Năsăud

– nivel maxim plafon cheltuieli de personal şi buget aprobat pe anul 2015 pentru cheltuieli de personal – 585.000 lei

– plăţi nete cheltuieli de personal pe primele 8 luni ale anului 2015 – 375.000 lei

– nivel maxim neutilizat pe primele 8 luni ale anului 2015 – 210.000 lei

– cheltuieli de personal medii lunare pe 8 luni – 47.000 lei

– cheltuieli de personal pe 4 luni indexate cu 12% – 210.000 lei.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS