Actualitate

Să curgă berea, dar să ştim şi cât plătim. Ce abateri estivale a găsit Protecţia Consumatorilor

Cum se fac bani vara la terase? Cu bere şi răcoritoare servite la pahar pe care nu este menţionată cantitatea aşa încât clienţii nu ştiu nici cât consumă, dar plătesc. Patronii localurilor din Bistriţa şi-au mai făcut şi obiceiul să nu afişeze nici meniul la loc vizibil şi să nu indice preţul pe porţie.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat toată vara alimentele vândute de comercianţi, fie în magazine, fie la terase. În total au fost controlaţi în întreaga ţară 344 operatori economici, la mai mult de jumătate dintre cei verificaţi fiind găsite diverse abateri.

Potrivit ANPC, au fost verificate peste 30 de tone de produse alimentare din toată ţara din care circa două tone nu se încadrau în prevederile legale. Protecţia Consumatorilor a dat amenzi şi a retras de la comercializare alimentele neconforme.

În Bistriţa-Năsăud, comisarii CJPC au găsit şniţele de pui şi caşcaval pane semipreparate congelate, preambalate în pungi de 2 kg, care nu erau însoţite de eticheta cu elementele de identificare şi caracterizare. Ca urmare, nu se ştia care este provenienţa lor şi nici termenul de valabilitate.

De asemenea, comisarii au identificat localuri în care nu era afişată cantitatea de băuturi răcoritoare sau de bere servită la pahar, aşa încât cumpărătorul nu putea face legătura între cantitate şi preţ.

Totodată, au mai fost sancţionaţi cei care nu au afişat preţul pe unitatea de măsură în cazul produselor alimentare comercializate cu amănuntul sau nu au scris preţul pe porţie în listele meniu. Nu în ultimul rând o problemă a fost aceea că nu au fost afişate listele de meniu în locuri vizibile pentru ca tţi clienţii să ştie ce pot comanda.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS