Social

Romeo Florian, mandatul nr. 3 la Lechința: Continuăm dezvoltarea comunei

Primarul comunei Lechința, Romeo Florian, secretar executiv al PSD Bistrița-Năsăud, a fost învestit în funcția câștigată la alegerile locale din 5 iunie, pentru încă un mandat de edil șef, al treilea consecutiv.

În cadrul ședinței festive s-a constituit și Consiliul Local Lechința, unde majoritatea absolută o are PSD, cu 12 consilieri, ceilalți trei fiind de la PNL.

Viceprimar a fost reales Marcel Herinean.

”Vă mulțumesc tuturor din suflet pentru încredere. Rezultatul obținut la alegeri mă onorează, dar în același timp mă responsabilizează. Sunt onorat să fiu primarul comunei Lechința. Cred cu tărie că voi reuși să mă ridic, și în următorii patru ani, la nivelul așteptărilor cetățenilor. Vom continua împreună dezvoltarea comunei Lechința”, a spus Romeo Florian.

1 romeo florian lechinta investire 2016 2 romeo florian lechinta investire 2016 3 romeo florian lechinta investire 2016 4 romeo florian lechinta investire 2016

La Mărișelu a fost instalat oficial noul primar, Horea Petruț (PSD). Consiliul Local Mărișelu:  PSD – 4, PNL – 3, ALDE – 2, UNPR – 1, UDMR – 1.

1 mariselu investire horea petrut 2 mariselu investire horea petrut 3 mariselu investire horea petrut 4 mariselu investire horea petrut

La Șieu a început un nou mandat Olimpiu Iuga-Napeu (PSD). Consiliul Local Șieu: PSD – 3, PNL – 2, ALDE – 2, BUN – 1, PMP – 1, PNȚCD – 1, UDMR – 1.

5 investire sieu 16 6 investire sieu 16 7 investire sieu 16 8 investire sieu 16

Constituirile la Chiochiș și Șieuț au fost reprogramate, deoarece la data stabilită au lipsit nemotivat câte cinci consilieri locali. Constituiri cu repetiție sunt și la Sîngeorz-Băi și Negrilești.

3 comentarii

  • LA ODORHEI,NUSENI ,CHIOCHIS.La odorhei daca esti majoritar folosestete de un ul din partidul tau.Daca un carutas,un tractorist,un profesor a facut treaba lasal la locul lui apreciazai munca.Daca pionul principal este cum este adica mai redus sa nu spun prost sau mincinos renunta la el in timp comuna e plina de oameni capabili.I-ai pus un vice sa-l apare de ramani,sa-i conduca masina.Oricum stie lumea ca este mai capabil ca pionul principal dar il stie ca e si parsiv stii tu destul de bine. .La chiochis daca munceati ca la odorhei era primar psd.Nu este totul perfect in colegiu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS